Carte

De ce iubim femeile, Mircea Cărtărescu

14 februarie 2011

Eram în clasa a VII-a când s-a lansat volumul cu pricina; atunci, mintea mea acaparată de preocupări cu totul şi cu totul adolescentină a refuzat să priceapă ecoul răsunător pe care l-a avut asupra viziunii omului modern. În martie anul următor, însă, mi-a fost dat să ascult întâmplător fragmente din cartea în discuţie şi, recunosc, mi-au stârnit un interes vag în a afla „cu ce se mănâncă”.

Cartea, însă, am citit-o mult mai târziu, în liceu, şi mi-a lăsat, aparent, un gust amar. După două, trei eseuri pe care nu le-am înţeles deplin, începusem să-mi pierd fărâma de interes care ţinuse în mine vie dorinţa de-a „devora” motive şi gânduri pe care le dibuisem revelatorii. Cărtărescu este, de altfel, un enigmatic şi-un fascinant deopotrivă pe care mă tot chinuiesc zadarnic să-l descifrez şi care mă face în permanenţă să mă-ndoiesc de capacitatea mea intelectuală. Pentru că mă biruieşte de fiecare dată, dovedind o supremaţie pe care-o admir şi-o urăsc în acelaşi timp, în acelaşi gând, de fiecare dată la fel, de fiecare dată altfel…

Am parcurs volumul până la final şi am încercat, cu eforturi pe măsura scrierii, să dezleg tainele de dincolo de femei şi cuvinte. Şi n-am înţeles mare lucru, mărturisesc pălind în faţa monitorului, până când n-am ajuns la eseul final. La… cireaşa de pe tort.

Sub titlul care dă numele întregului volum, epilogul dezvăluie motive reale, concrete care stârnesc admiraţia necontenită a domnilor pentru femei. Şi am rămas profund impresionată, gândindu-mă la eforturile autorului de la primul semn, primul gest, prima replică încâlcită şi până la concluzia finală, muncită şi foarte, foarte adevărată.

Am învăţat de la Cărtărescu faptul că iubim femeile, de fapt, din multe, nenumărate motive. Dar, cel mai important, cel mai frecvent şi cel mai plin de rosturi motiv care se aseamănă şi ne deosebeşte, în acelaşi minunat timp, pentru care facem asta e… „pentru că suntem femei”, atât şi nimic mai mult. Şi îi sunt recunoscătoare, şi-i mulţumesc în gând, mereu, căci la glasul mi-e dat să mă-ntorc, iar şi iar, în lupta absurdă cu mine, în luptele inutile cu alţii.

Articole pe aceeasi tema:

Niciun comentariu

  • Raspunde Fiecare femeie este un roman, Alexandre Jardin | Alexandra Bohan 4 iulie 2012 la ora 12:24

    […] lui Jardin mi-a amintit, încă din titlu, de binecunoscutul volum al lui Mircea Cărtărescu, De ce iubim femeile. Cu o structură asemănătoare, francezul vorbeşte cu antuziasm şi cu mare plăcere despre […]

  • Lasa un raspuns

    Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.