Carte

Dragostea e un bonsai, Alice Năstase

21 februarie 2011

Când am citit prima dată titlul, gândul mi-a zburat, involuntar, către metafora copacului sub semnul căreia ni s-au deschis, de atâtea ori, începuturile în viaţă. Cu sufletul tânjind după prima lectură a volumului, în mintea mea nerăbdătoare s-a infiltrat argumentul dibuit că, poate, titlul se referă la faptul că dragostea creşte, înfloreşte şi moare, reluându-şi cursul firesc al evoluţiei înc-o dată şi înc-o dată, pe măsură ce alte şi alte iubiri năvălesc peste noi, aşa cum copăcelul îşi reia ciclul vieţii, trăind noi începuturi în fiecare primăvară.

După o primă lectură atentă, însă, am înţeles că legătura cu bonsaiul provine de la ideea că iubirea şi sentimentele au nevoie de o permanentă grijă pentru a rezista într-o lume în care predomină pseudovalorile şi tentaţiile ostile.

“Pomişorul n-a mai înfrunzit niciodată cu bucuria de la început, făcându-mă să înţeleg că, uneori, ceea ce se strică la o plantă cu suflet şi la o iubire plină de sevă nu mai poate fi reparat. Că frunzele care cad nu mai pot fi lipite înapoi. Că inimile în care se ofileşte încrederea nu mai au puterea să bată din nou cu forţa primelor nădejdi.” (Alice Năstase)

Dragostea e un bonsai este un volum de eseuri îndrăgostite sau tânjind după dragoste, fie ea mult visată, trăită sau pierdută. Structurat în trei categorii, Umbra, Lumina şi Pământul, romanul cuprinde 47 de povestioare care ne oferă forme diferite ale iubirii, reunite armonios sub aceeaşi copertă şi care ne aduc, după caz, fericirea mult visată sau care ne pun faţă-n faţă cu iluziile înşelătoare ale acesteia, şi-n care, mărturisesc cu sinceritate, mi-am oglindit sufletul pe parcursul lecturii mele, gândit că aşa am simţit, trăit, iubit şi eu, într-un moment sau altul din viaţa mea.

Din punctul meu de vedere, romanul merită citit întrucât perspectiva din care se vorbeşte despre iubire este una aparte, rar întâlnită în cărţi, care îndeamnă la o meditaţie asupra feluritelor iubiri care ne colorează trecutul şi la răbdarea (veşnica răbdare!) de a ne aştepta, cuminte, marea dragoste, cea care să ne pună capac şi care să ne aducă fericirea supremă, îndelung visată şi-aşteptată.

Articole pe aceeasi tema:

Niciun comentariu

Lasa un raspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.