Carte

Jurnalul lui Bridget Jones, Helen Fielding

27 februarie 2011

Cartea asta am primit-o în dar când am împlinit 18 ani, de la prietena mea Laura care, încă dinainte de fericitul eveniment, mi-o recomandase de câteva ori în speranţa că poate, poate m-oi apuca şi eu s-o citesc, pentru că merită. Dar eu am amânat şi-am tot amânat, până când, odată ajunsă în mâna mea însetată de lectură, n-am mai putut s-o las de nicio culoare jos.

Volumul are structura unui jurnal care surprinde un an din viaţa personajului principal, Bridget, o femeie singură, trecută de 30 de ani pe care vârsta o trădează jucându-i feste în diverse împrejurări, al cărui unic ţel este să-şi găsească jumătatea până nu e prea târziu.

Cartea debutează cu o lista universală de hotărâri pentru noul an pe care Bridget îşi propune să le respecte cu stricteţe, fapt care, din diverse, necunoscute motive nu prea se întâmplă. Totuşi, ca un exerciţiu de autocontrol, fiecare filă de jurnal debutează cu un paragraf care contabilizează lucruri devenite esenţiale, precum numărul de unităţi de alcool şi calorii consumate în decursul unei zile, ale căror variaţii amuză şi îl apropie pe cititor de freamătul interior al personajului.

La începutul anului, Brigdet este în prag de disperare, simţindu-se discriminată de observaţiile celor cunoscuţi în legătură cu statutul său social, astfel încât este nevoită să accepte de bunăvoie întâlnirile pe care i le aranjează, cu generozitate, mama ei la cina festivă de Anul Nou. Aici îl întâlneşte pe Marc Darcy, un avocat de succes, fiul unor prieteni de familie, care, printr-o coincidenţă fericită, e proaspăt divorţat. Cei doi nu prea par să se placă la început, astfel încât lasă impresia generală a unui eşec total.

Lucrurile se complică atunci când Bridget flirtează cu Daniel, un coleg de serviciu faimos pentru numeroasele sale escapade amoroase cu diverse reprezentante ale sexului frumos şi care îi oferă, pe lângă orgasme şi iluzia unei relaţii perfecte, un soi de nesiguranţă amestecată cu impresia fermă a unei aventuri pe care, din câteva motive drăguţe autoarea o numeşte „futăngeală afectivă” (ingenioasă metaforă!).

Acţiunea este pigmentată şi de întâlnirile pline de sfaturi înţelepte ale lui personajului cu prietenele ei Jude şi Sharon şi cu Tom, confidentul şi apărătorul homosexual de încredere al femeilor, pe fundalul unui dezastru declanşat de o criză a vârstei a doua în cuplul părinţilor lui Bridget.

Pe tot parcursul desfăşurării evenimentelor, autoarea ascunde sub masca personajului ambiţiile, şi dorinţele, şi concepţiile ciudate ale tuturor femeilor, pe care le redă cu umor, dând un plus de savoare lecturii.

E o lectură frumoasă, relaxantă şi plină de momente care stârnesc fără reţineri hohote de râs pe care o recomand cu căldură în special doamnelor şi domnişoarelor, dar şi domnilor care nu se sfiesc să încerce să înţeleagă (fără să zâmbească pe sub mustăţi!) ce e în mintea unei femei.

Articole pe aceeasi tema:

Niciun comentariu

Lasa un raspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.