Carte

Memoriile unei gheişe, Arthur Goldberg

20 februarie 2011

Am citit Memoriile unei gheişe pentru că văzusem, acum multă vreme, filmul şi, recunosc, nu l-am înţeles pe deplin. Aşa că mi-am zis curajos să profit de ocazia care mi-a aruncat în mână cartea cu coperţi negre şi s-o încep, măcar, dacă timpul ori entuziasmul nu-mi va permite s-o şi termin.

Mărturisesc, nu mă omor după arta japoneză. Nu am reuşit niciodată să trec cu înţelegerea dincolo de chimonourile frumos croite ale gheişelor şi machiajul inedit al femeilor cu ochi misterioşi. Cartea, însă, m-a captivat de la primele pagini. Şi n-am mai reuşit s-o las din mână…

Volumul redă povestea lui Sayuri Nitta, o gheişă a cărei singură motivaţie în carieră este, paradoxal cu normele morale ale lumii în care trăieşte, iubirea unui om de care s-a îndrăgostit la prima vedere de la o vârstă fragedă.

Purtând amprenta unei copilării deloc uşoare, Sayuri este vândută unei case după moartea mamei ei, cu intenţia de a deveni gheişă. Ea, însă, încearcă să scape sub imboldul de a-şi găsit sora, însă eşuează şi, astfel, ratează şansa de a deveni gheişă, asumându-şi irevocabil statutul de servitoare. Într-o zi, însă, ea îl întâlneşte pe Preşedinte care, uimit de frumuseţea ochilor ei încărcaţi de apă şi de semnificaţii, îi oferă bani să-şi cumpere îngheţată.

Ulterior, în mod miraculos, ea este luată sub aripa Mamehăi, cea mai renumită gheişă a timpurilor, care o învaţă tainele şi rosturile vieţii de gheişă, pe fundalul unui conflinct dintre ea şi Hatsumomo, rivala acesteia şi gheişa cu care locuieşte Sayuri.          Viaţa ei, astfel, o luptă cu sine, amplificată de obstacolele pe care le întâmpină orice gheişă-ucenică.

Finalul romanului aduce cu sine un deznodământ fericit, atipic vieţii de gheişă, căci cei doi îşi mprturisesc, într-un final, sentimentele, şi rămân împreună până când moartea îi va despărţi.

Recomand, aşadar, cu căldură, acest volum întrucât povestea m-a impresionat prin elementele de cultură japoneză bine explicate şi prin unicitatea subiectului, care captivează curiozitatea cititorului încă de la primele cuvinte.

Citatul meu preferat din carte? „Da, bine, nu e nevoie să vorbim despre asta. Uneori depăşim clipele de restrişte doar închipuindu-ne cum ar fi lumea dacă visele noastre s-ar împlini.” (Arthur Golden, Memoriile unei gheişe)

Articole pe aceeasi tema:

Niciun comentariu

Lasa un raspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.