Scrisoare

Cine mai spune „Hristos a înviat”?

30 aprilie 2011

Am mai spus şi-n alte rânduri că nu sunt bisericoasă din fire. Nu ţin (toate) posturile, nu mă dau în lături de la (multe dintre) ispite şi nici nu reuşesc, câteodată, să-mi înfrânez pornirile, cuvintele, trăirile neortodoxe. Nu întorc obrazul şi nici nu manifest comportări docile, supuse atunci când sunt călcată pe nervi. Cu toate astea -la care adaug şi aspectul netradiţionalist al firii mele răzvrătite- nu pot să nu remarc faptul că, din ce în ce mai mult, tradiţii şi obiceiuri pier odată cu timpul, odată cu evoluţia noastră în timp şi spaţiu.

Am observat că, deşi coordonate religioase precise aşază formule şi mai precise la temelia sărbătorilor noastre, oamenii par să treacă peste ele cu uşurinţă, ignorându-le. Şi nu înţeleg ce s-a pierdut, şi, mai ales, de ce acum nu se mai poate, când altădată era nepermis să omiţi vreun astfel de ritual.

Dacă în zilele sfinte de sărbătoare mi-a fost dat sa mă-nvârt doar între familie şi cunoscuţi, unde salutul s-a păstrat cu sfinţenie şi seriozitate, odată ieşită din circuit, am constatat cu tristeţe că oamenii s-au lepădat de formule sezoniere de salut, pledând în favoarea celor pe care le ştim, deja, prea bine.

În anii copilăriei mele de la bloc, vecinii se salutau între ei apelând cu încredere la formulele specifice, rostindu-le cu un fel de emoţie, de respect şi de mândrie în glas. Iar noi, copii fiind, am deprins cu atâta uşurinţă schimbarea, înglobând în rutina zilnică formulările cu pricina, încât, după ce sărbătorile treceau definitiv, ne era greu să ne obişnuim cu revenirea la „Bună ziua!” cel de toate zilele..

Mi-e greu să înţeleg acum, când ştiu că timpul trece-atât de repede. Azi e primăvară, e cald, e frumos, iar mâine geruri noi bat la uşă. Anii trec prea repede, sărbătorile se duc de parcă nici n-au fost. Iar tot mai des se scutură merii, perii, câteodată castanii şi, acum, peste geam, începe liliacul să-şi arunce petalele…

Omorâm cu bună ştiinţă tradiţii şi obiceiuri. Ne lepădăm de bucăţi autentice din noi şi ne dedăm la americanisme şi englezisme. Şi, din când în când, sufocaţi de pluşuri kitchoase, de animăluţe comercial desenate şi moşuleţi zâmbicioşi, ne revoltăm că ne pierdem din identitatea pur românească, odată cu Dragobetele, Sânzienele şi alte manifestări specifice sărbătorilor noastre româneşti. Şi, în loc de Hristos a înviat, Adevărat a înviat, ne salutăm politicos în dulcele stil clasic, până la Înălţare, sfânta Înălţare…

Articole pe aceeasi tema:

Niciun comentariu

  • Raspunde Rpx 30 aprilie 2011 la ora 15:41

    Dacă n-ar fi lumea din jur care să-mi aducă aminte (sau zilele libere de la serivici), sărbătorile ar trece pe lângă mine ca orice altă zi. Nu înțeleg de ce anumite zile trebuie să aibă o importanță aparte, și aici nu mă refer doar la sărbătorile religioase, ci și la alte ocazii, gen onomastice, zile de naștere, diferite comemorări și aniversări.

    Nu spun că ar trebui uitate, deloc. Însă nu cred că ar trebui dată chiar atât de multă importanță.

  • Raspunde Florin Adamache 30 aprilie 2011 la ora 17:43

    Părerea mea e că nici oamenii nu mai sunt cei de odinioară. Zilnic în viaţa noastră se produc schimbări (unele bune, altele mai puţin bune). E păcat că încet, încet, se stinge acel farmec pur românesc al sărbătorilor. Odată cu trecerea timpului uităm cine suntem cu adevărat, preferând să acaparăm americandream-uri sau mai ştiu eu ce…

    Cu siguranţă în câţiva ani slujba de înviere se va putea vedea direct de pe smartphone, crăciunul îl vei petrece în conferinţă pe skype iar de dragobete şi 1-8 martie direct pe video call.

    Ce va fi, va fi. De noi depinde dacă acceptăm sau nu schimbările.

    Cheers!

  • Raspunde Aceeaşi oameni. Altfel de sărbători « Florin Adamache 30 aprilie 2011 la ora 19:17

    […] am citit un post pe blogul Alexandrei în care spunea că lumea a uitat aproape complet de tradiţii şi respectarea acestora. Ei bine mi […]

  • Raspunde Alexandra Bohan 30 aprilie 2011 la ora 19:39

    Rpx, depinde ce înţelegi prin importanţă. Dacă te referi la coşurile din hypermarket suprapopulate de mâncare, la curăţenia excesivă, la ornarea megazorzonată şi tot aşa, da, într-adevăr, se acordă, poate, prea multă importanţă. Dar, până la urmă, asta e justificabil, ţinând cont de faptul că sărbătorile au rolul de a ne scoate din rutină. Dar dacă ele vin şi pleacă aşa, fără să ne smulgă nicio emoţie, atunci la ce folos?

    Florin, într-adevăr, vremurile s-au schimbat, oamenii la fel. Dar asta nu justifică faptul că aruncăm cu sărbătorile noastre la gunoi, şi ne dedăm la ale altora, motivând că progresul şi tehnologia nu se „împacă” cu tradiţiile. Eu cred că, dacă vrem, le putem îmbina pe-amândouă. Dar… vrem, oare?

  • Raspunde Florin Adamache 30 aprilie 2011 la ora 20:15

    Şi mă întreb totuşi… Cum e mai bine? Ca înainte sau ca acuma? Sincer nu vreau să ştiu cum va fi viitorul :-s

  • Raspunde rio 30 decembrie 2014 la ora 21:58

    Bine te-am gasit. 🙂

    Nu doar din indolenta se renunta la aceasta formula. Unii oameni nu-si regasesc ideile/credintele in ea, altii sunt precauti sau abordeaza impartasirile religioase mai personal.
    Un salut normal insa stim sigur ca intr-o societate tot mai multiculturala nu deranjeaza pe nimeni.

  • Lasa un raspuns

    Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.