Scrisoare

Leapşă: Interviu cu „bloggeriţa” din mine

11 aprilie 2011

În febra mărturisirilor profunde, Mona s-a hotărât să-mi trimită şi mie, odată cu vântul, cu ploaia, cu vremea asta nebună, o leapşă care te descoase de tot ce n-ai fi vrut să mărturiseşti vreodată de bunăvoie (sau n-ai considerat necesar să spui, tot de bunăvoie). Într-un interviu cu mine însămi (formularea nu-mi aparţine, aşa-l caracterizează sus-numita bloggeriţă), mă fac vinovată, aşadar, de următoarele:

1. Când ai început să scrii în online?

Am început în iulie 2009, în urma unei decizii foarte spontane de a-mi crea un blog. Şi am gustat online-ul aşa, uşurel, de pe-o platformă blogspot, gratuită şi mai puţin flexibilă tehnic, pe care am aşternut, pentru prima dată, gânduri aşezate, gânduri răzvrătite, gânduri adevărate. Şi ticsite de metafore. 🙂

2. Ce te motivează să scrii pe blog?

Eu cred că pasiunea mea pentru cuvinte. Am dezvoltat, de-a lungul vremii, o relaţie foarte apropiată cu propriul blog, care m-a ajutat într-o foarte mare măsură să evoluez ca om, înainte de toate, şi asta s-a văzut atunci când am decis, mai mult de nevoie decât de voie, să renunţ la el. Şi când a venit într-adevăr momentul să fac asta, mi-a fost greu, pentru că am simţit permanent că lipseşte ceva. M-am simţit… blogless. 🙂

3. Cum reacţionezi la comentarii negative?

Depinde la ce anume se referă comentariile negative. Dacă e să vorbim despre cele care nu îmi împărtăşesc mie opinia, atunci nu am nimic împotriva lor. Sunt deschisă la nou şi, atâta timp cât mi se argumentează sincer şi puternic o idee, e foarte probabil ca eu s-o preiau ca atare, s-o accept şi s-o integrez în principiile mele de viaţă. Din câte îmi amintesc, atunci când vine vorba de astfel de situaţii, încerc, pe cât posibil, să îmi susţin ideile aducând alte argumente, mereu, ca să nu mă repet. Problema apare atunci când unii nu vor cu niciun chip să renunţe la ideile lor consacrate şi da, e posibil să nu reuşim să ajungem la un numitor comun. Dar nu prea mi s-a întâmplat asta.

4. Care a fost ideea iniţială de la care ai pornit?

Am pornit de la ideea unui jurnal online, cred. Nu ştiu ce-am vrut. De fapt, nici nu ştiam prea bine ce e ăla blog şi, mai ales, în ce scopuri se foloseşte. Dar am riscat, pur şi simplu, şi am încercat (marea cu degetul), să văd ce iese. Şi eu zic că a ieşit ceva bun, acum, sau, cel puţin, destul de bun cât să mă simt eu confortabil în papuceii sub care-ascund, din când în când, idei pufoase de-aşternut pe-aici. Deci… n-am avut nicio idee iniţială, dar am dobândit pe parcurs o viziune. Şi cred că asta e mai important decât ce-a fost la început.

5. Ce fel de link-uri ţii în blogroll?

De când m-am aşezat în casă nouă, recunosc, blogroll-ul meu ar putea, dacă ar avea glas, bineînţeles!, să-mi reproşeze (şi pe bună dreptate!) că l-am cam neglijat. Am aşezat în el, aşa, pe fugă, doar linkuri către oameni pe care îi cunosc, dincolo de barierele online-ului, şi de care mă leagă câte ceva care se reflectă cu uşurinţă şi-n scris. Şi mi-am zis atunci, ca să mă conving că am mai rezolvat o treabă, că deocamdată e destul. Dar e loc pentru toată lumea, şi, promit, curând, am să mai cresc puţin lista. Că loc este, tot înainte…

6. Cum te-a schimbat pe tine blog-ul?

M-a schimbat foarte mult, în bine, cred. Am crescut, practic, învăţând nu doar de la cei pe care îi mai mereu, ci şi de la alţii, nu atât de apropiaţi, nu atât de cunoscuţi. Am reuşit să elimin bariere şi să dau glas unor lucruri pe care nu cred că le-aş fi mărturisit oricând, oricum, oriunde. Am găsit o reţetă a fericirii de a converti emoţii, revolte, iubiri, dezamăgiri, speranţe, felii de viaţă şi de moarte în nimic altceva decât cuvinte şi asta e mare lucru, zic eu. Pentru mine, cel puţin.

7. Ce aşteptări ai de la blog-ul tău?

Aştept să fie cuminte. Să mă asculte, să se lase citit. Să fie cald şi primitor, să nu-i gonească pe alţii. Să ofere tuturor celor care-i trec pragul un răgaz de linişte, o idee pentru meditaţie, o frază pentru un surâs, un umăr pentru plâns, o umbrelă pentru ploaie, o încurajare pentru fericire şi-o speranţă pentru (re)întoarcere. Cer, oare, prea mult?

8. Cât despre cititorii/vizitatorii acestui blog?

Nu am aşteptări clare, precise, riguroase de la cei care mă citesc. Apreciez flexibilitatea lor şi faptul că au răbdare să răsfoiască tot ce scriu şi să scrie, apoi, comentarii lungi, comentarii concentrate, comentarii elaborate, cu număr mare de silabe şi cu opinii argumentate. E foarte important lucrul ăsta, iar eu cred că e bine-aşa, pentru mine şi pentru felul în care am ales să concep acest blog.

Leapşa fermecată de mărturisiri va merge, de la mine, în primă fază, către Jacqueline, Zazullina, Codrina, Mădălina, SeaqxxAlex, 2murături, Rpx, cu menţiunea că orice doritor este invitat să se servească!

Articole pe aceeasi tema:

Niciun comentariu

  • Raspunde Wild thoughts » Şi când omul nu ştie… 11 aprilie 2011 la ora 18:31

    […] ce să mai facă să treacă timpul, bagă în seamă o leapşă. 1. Când ai început să scrii în online? Cam pe atunci. 2. Ce te motivează să scrii pe blog? […]

  • Raspunde Madalush 11 aprilie 2011 la ora 23:21

    Deja mi-am facut „temele” 😛 Leapsa onorata! Thx 🙂

  • Raspunde Wild thoughts » Leapșa – Continued 12 aprilie 2011 la ora 13:35

    […] Continuând seria de lepșe primite pe blog, onorez și eu invitația venită de la Alexandra. […]

  • Raspunde Zaza 12 aprilie 2011 la ora 23:08

    Voi scrie si eu zilele astea :*

  • Raspunde Jacqueline 16 aprilie 2011 la ora 20:40

    Leapsa preluata, raspund asap. 🙂

  • Lasa un raspuns