Scrisoare

Muncă, distracţie, echilibru

25 iunie 2011

Nu sunt adepta pauzelor lungi şi dese şi nici nu cred în oamenii care trăiesc şi respiră doar pentru distracţii. Aştept, însă, cu nerăbdare câte-o portiţă de ieşire din zbuciumul treburilor făcute cu drag şi spor, aşa cum aşteapţă oricine, la finalul câte unei munci bine făcute, o recompensă promisă, meritată, dorită.

Mă surprinde să constat uneori că nu toată lumea gândeşte ca mine. Există o categorie de oameni care-ar lega cu plăcere munca de gard, abandonând-o de dragul unui trai îndestulat de petreceri şi voie bună. Şi ştiu că, oricât de tentant ar suna, eu n-aş putea să fac asta mereu. Pentru că, orice s-ar zice, e nevoie să mai şi trudim, nu doar să rumegăm timpul fără folos în stânga şi-n dreapta. (Deşi, ce paradox, nu ştiu câţi ar da-de bunăvoie şi nesiliţi de nimeni- distracţia pe muncă…)

Spun asta acum pentru că, în febra examenelor, nu-mi stă gândul la nimic altceva, decât la învăţat şi atât. Nu pot să mă desprind de cărţi, de caiete, de repetări, de recapitulări, de febra ultimelor clipe. Şi parcă mă mustră conştiinţa când văd cum trece timpul atât de repede în pauzele ne-lungi şi ne-dese pe care se-ntâmplă să mi le mai însuşesc. Pentru că, între timp, aş putea să fac ceva productiv, mă gândesc…

De aceea, mi s-a-ntâmplat să rămân şocată să aflu că, înainte ca Adelina să termine de dat examenele, o mămică binevoitoare din clasă vorbise deja la nu ştiu ce local, ca să le organizeze copilaşilor o petrecere, pentru că, vorba aia, urmau să scăpe de stres şi de emoţii.

Mărturisesc cu onestitate că am găsit comportamentul ăsta puţin ieşit din comun. Febra nu s-a terminat, după rezultate urmează un alt lung şir de emoţii provocat de repartizarea la licee, plimbat acte şi tot aşa. Prin urmare, demersurile nu s-au încheiat, succesul nu şi-a găsit, încă, o justificare, iar şampania mai trebuie să stea la rece. Cel puţin eu aşa văd, acum, lucrurile.

Se pare, însă, că mai există şi părinţi care pun distracţia copiilor mai presus de munca şi ce e mai trist e că-i învaţă şi pe ei asta. Eu cam aşa înţeleg. Şi sincer, nu mi se pare normal. Pentru că, dintr-un astfel de gest, copilul n-o să înţeleagă niciodată ce e aia responsabilitate faţă de nişte chestii serioase musai de făcut în viaţă. Pentru că, logic gândind, de ce să te mai stresezi că promovezi cu brio dacă, oricum, la final, mama are grijă să te recompenseze cu o petrecere, oricare ar fi rezultatul?

Cred că tocmai am dărâmat înţelesul zicerii străvechi „cine nu muncă, nu mâncă”. Sau cam aşa ceva.

Sursa foto

Articole pe aceeasi tema:

Niciun comentariu

  • Raspunde Marian 25 iunie 2011 la ora 20:52

    zicala e praf de mult timp, din pacate…

  • Raspunde Alex 25 iunie 2011 la ora 20:57

    După muncă şi răsplată. Dacă stai şi te gândeşti bine acest zbucium nu se termină ever. Ai terminat şcoala generala, dai la liceu timp în care te acomodezi cu profesorii şi cu noii colegi apoi nici nu ştii când vine clasa a XII şi începi să te stresezi din nou pt alt rând de examene. După ce stai şi înveţi pentru BAC nici bine nu l-ai terminat că vine şi examenele de admitere la UMF sau Arhitectura sau alte fac. După admitere stai să te gândeşti ce vrei să faci apoi examene peste examene. Iar pentru UMF-işti chinul abia începe.

    Bottom line: Mereu vei avea ceva de făcut, de învăţat, de repetat. Dar în toată mizeria asta trebuie să-ţi găseşti timp şi pentru tine. De ce esti ofticată pentru atitudinea părintelui care a închiriat localul înainte să se termine. E ceva normal să ai un obiectiv si să ştii şi care este răsplata.

    Dar să nu fiu rău… încă eşti mică şi mai ai multe de învăţat. Cum era şi într-un film „good will hunting” Degeaba ştii toate operele lui Michelangelo daca nu ştii ce miros e în Capela Sistină.

  • Raspunde Alexandra Bohan 25 iunie 2011 la ora 21:01

    Marian, nu chiar. La cerşetori încă merge…

    Alex, sunt de acord cu tine. Viaţa e plină de încercări, de examene şi de chestii de învăţat. Şi, în consecinţă, răsplata e menită să compenseze eforturile şi să motiveze pe mai departe. Dar ca să-i pui odraslei dinainte de rezultatul final recompensa pe masă, mie mi se pare cam mult. Eu, una, n-am fost învăţată aşa. Şi, cumva, să ştii că nu regret asta.

  • Raspunde Jacqueline 26 iunie 2011 la ora 23:03

    Am mai vazut cazuri de asemenea bucurii premature si nu prea sunt de acord. Mai ales la 14-15 ani cand criza adolescentei tocmai isi intra in drepturi. Militez, deci, pentru educatie.

    Multa bafta la examen, iti tin pumnii, desi sunt sigura ca te descurci!

  • Raspunde Marian 28 iunie 2011 la ora 23:25

    la cersetori nu mere, ei profita doar de prostia celorlati…
    iar Alex graieste ca un batrin intelept, cu exceptia ofticii tale – e normal sa fii ofticata cind o mama se agita sa faca „mult zgomot pentru nimic” – si cu exceptia frazei „După admitere stai să te gândeşti ce vrei să faci” – te gindesti INAINTE de admitere, nu dupa.( In my opinion, cum ziceau aia din „the good wife”)

  • Raspunde somnulescu 29 iunie 2011 la ora 14:50

    Vreau sa ma sponsorizeze si pe mine mama ei, cu o petrecere desigur.

  • Raspunde Alexandra Bohan 29 iunie 2011 la ora 17:32

    Jacqueline, mulţumesc pentru susţinere!

    Marian, nu sunt ofticată, doar că nu mi se pare normal. Din partea mea, poate s-o ţină doar din petrecere în petrecere că nu mă prea influenţează asta. Dar… există un „dar”. Şi-o logică(?) pe care n-o pricep.

    Somnulescule, din câte-am înţeles scormonind mai intens, e o mămică înstărită. Dar, probabil, va trebui să munceşti pentru asta. Sau, mai bine zis, să nu munceşti prea tare. Doar să îţi confirmi apartenenţa la familia cu pricina… Ce zici, te-ncadrezi la generozitate?

  • Lasa un raspuns

    Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.