Scrisoare

Protest în „peste 60 de persoane”, la Iaşi

15 ianuarie 2012

Nu  mi-am propus să vă vorbesc despre scandalul cu care sunt convinsă că v-au plictisit alţii, deja, înaintea mea. În ciuda atitudinii mele imparţiale, am văzut destui oameni revoltaţi şi dornici de implicare ce s-au rezumat, totuşi, doar la confortul pufos al scaunului de la birou de unde, cu câţiva „clici”, au încercat să arate că susţin, că vor, că se implică.

Sunt Raed Arafat şi susţin mişcarea de rezistenţă”  ar putea fi cu uşurinţă numit link-ul săptămânii în topul share-uirilor pe reţelele de socializare. Şi, în ciuda miilor (sau, cel puţin, o mie, conform prieteniilor mele virtuale…) de ieşeni care au dat like, şi attend, şi share, un ziar celebru românesc a scris, maaaare cât casa: „Miting pro-Arafat la Iaşi. Peste 60 de persoane au ieşit în Piaţa Unirii pentru a cere demisia preşedintelui ţării„.

Acum eu, cu minte limpede de om neprotestatar şi paşnic vă-ntreb: „cât, măă? Peste 60 de persoane? Din câţi?…”.

Dacă ar fi să fac aşa, o analiză simplă şi statistică, aş putea să vă spun, matematic, că, din câţi locuitori are oraşul nostru (305 978, cf. Primăriei Iaşi ), rezultă că nici măcar 1% (0,019%, mai precis) nu s-au dus să protesteze.

În altă ordine de idei, eu n-am înţeles exact care e scopul. Mitingul a fost Pro-Arafat sau Anti-Băsescu?…

Dar, probabil, ce mai contează? „Peste 60 de persoane au ieşit în Piaţa Unirii pentru a cere…”

Irelevant.

Update (ca să nu spună lumea că-s într-o dungă şi că mă „leg” aiurea de bieţii omulţi):

Sursa foto: adevarul.ro

Articole pe aceeasi tema:

Niciun comentariu

  • Raspunde Vlad 15 ianuarie 2012 la ora 10:58

    Azi se vor aduna mai multi. Arunca o privire pe webcamul de la Unirea si vezi cati sunt prezenti deja. http://www.hotelunirea.ro/webcam

  • Raspunde Bianca 15 ianuarie 2012 la ora 12:58

    Dar ce spui de afirmatia celor de laa realitatea tv? „In Iasi au iesit in Piata Unirii peste 200 de oameni”. Si ma uitam si nu imi venea a crede. Unde erau cei 200 de oameni? Nu vedeam mai mult de 30. Comic sau nu, cameramanul filma doar cateva cadre stranse cu oamenii adunati in Piata Unirii pentru a putea crea impresia ca sunt acei 200 de oameni de care tot vorbeau ei. Mass media a intrecut masura de data asta. Parerea mea.

    • Raspunde Alexandra Bohan 15 ianuarie 2012 la ora 13:46

      Bianca, sunt de acord cu tine. De aceea i-am şi apostrofat pe cei de la Adevărul. Mie mi se pare că mai bine ar fi trecut cu vederea decât să scrie o asemenea ştire penibilă. E bine, totuşi, că mai remarcă şi alţii (şi aici includ şi afirmaţia celor de la Realitatea TV) şi că totul nu e doar în închipuirea mea. Mulţumesc pentru intervenţie şi te mai aştept pe aici!

  • Raspunde Florin 15 ianuarie 2012 la ora 13:38

    Hmm ce sa zic. Lumea in tara s-a aprins deja si pare sa mearga pana la capat… La Iasi lumea a fost destul de timida pentru inceput iar stirea cu 60 de protestatari este putin cam ridicola. Ca sa apar putin presa as spune ca au scris lucruri reale si nu au „inflorit”. Atatia au fost, despre atatia s-a scris… Din intamplare am vazut azi la televizor ca lumea s-a mobilizat mai bine si ce m-a amuzat pe mine a fost ca am primit 3 invitatii prin intermediul facebook de a participa la eveniment.

  • Raspunde Danyzus 15 ianuarie 2012 la ora 16:48

    Bine ca au iesit si aia. In alte orase n-a iesit nimeni.

  • Raspunde Emilian 15 ianuarie 2012 la ora 22:28

    S-a virtualizat si revolutia asta as putea spune ca sa fac haz de necaz. Lumea iese sa protesteze pe facebook.
    Foarte dragut protestul, pacat ca nu se aduna mai multi oameni. Ma amuza la culme cum fiecare post de televiziune incearca sa influenteze unele intamplari in felul dorit de conducerea televiziuni. Creeaza confuzie mare. Pe de o parte tipa, sunt vehementi, l-au criticat pe Basescu atata timp si acum spun ca lumea trebuie sa protesteze pasnic. Pai ori protestam ori nu mai protestam? La ce bun protestul daca lucrurile vor ramane la fel? O sa mai iasa cateva zile lumea in strada sa „prosteteze pasnic” dupa care vor aparea alte lucruri mai interesante la tv.
    Mi-ar place sa nu mai fie Basescu presedinte dar oare un dictator renunta la putere asa usor?
    E nasoala treaba, asa de nasoala incat nici nu stiu cum e mai bine. Sa fie revolutie ca in 89 sau sa treaca si paharul asta? Oricum ar fi tot complicat e. Daca e revolutie se gaseste un smecher sa preia puterea. Daca nu e revolutie la televizor deja au aparut baieti buni(cu alta culoare politica dar cu acelasi narav) din opozitie la cules de voturi pentru alegerile viitoare. Sa iesi in strada? Sa nu iesi in strada? Aceasta e intrebarea!

  • Raspunde RaduP 16 ianuarie 2012 la ora 8:03

    cei din Piata Unirii probabil ca remasesera fara net si daca tot nu puteau da LIKE-uri, au zis sa iasa si sa incerce sa protesteze live

  • Raspunde Discernământ și pragmatism « Diplomație și Cultură- Dragoș Preutescu 18 ianuarie 2012 la ora 18:19

    […] Predescu, Diana Sofronie, Alexandra Bohan și alți bloggeri și-au păstrat cumpătul și o limită de realism. Mă bucur că nu ne-am […]

  • Raspunde Alexandra Bohan 18 ianuarie 2012 la ora 20:50

    Emilian, eu nu ştiu ce înseamnă pentru unii protest, dar ideea în sine sună… mare. Ori la noi… cam greu. Ideea e că vrem ceva, dar nu ştim ce. Şi asta e dureros. Dar, ce contează?

    RaduP, atunci aşa se justifică prezenţa pensionarilor! S-au săturat de tv şi s-au gândit că live dă mai bine la cameră şi-n ziar… Of!!!

    Dragoş, mulţumesc pentru părerea în acord!

  • Lasa un raspuns

    Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.