Scrisoare

Iar începeţi cu prostii?…

1 aprilie 2012

Nu, serios. O fi 1 aprilie, nu contest, dar asta nu scuză minciunile „nevinovate”, falsele palme, farsele. Şi, dacă tot vorbim despre asta, hai să vă spun o poveste…

Nimănui nu-i plac farsele. Oricât de deschis ar fi, oricât de lipsită de prejudecăţi şi liberă în gândire ar avea mintea, niciun om sănătos de pe lumea asta nu iubeşte să se râdă pe seama lui. Pentru că astfel de circumstanţe nefericite nu fac altceva decât să dezvăluie faptul că suntem, la urma urmei, slabi. Că depindem de cineva sau de ceva anume. Că nu suntem pe atât de puternici pe cât vrem să părem. Că suntem disperaţi. Că stăm prost cu nervii. Şi câte şi mai câte…

Îmi aduc aminte de celebrele farse ale lui Buzdugan. Din cele mai multe am aflat cât de culţi sunt elevii, cât de bine stau la capitolul cultură generală diverşi angajaţi ai instituţiilor publice şi tot aşa. Dar, dincolo de glumiţele astea nevinovate (care demonstrează, în fond, ce popor deştept suntem), am ascultat şi câteva în care soţi amanţi, iubiţi, nefericiţi, şi-au povestit jumătate de viaţă la radio, să-i audă o ţară întreagă.

Eu fac parte din categoria celor care cred cu tărie că unele lucruri nu se spun chiar aşa, oricui, oricum. Pentru mine, încrederea e o treabă foarte serioasă, iar confidenţele nu se fac aşa, hodoronc-tronc, pentru că, în definitiv, de ele se-agaţă viaţa noastră. Şi e riscant. Foarte riscant. În plus, nu o dată, am învăţat că tot ce spui chiar poate fi folosit împotriva ta. Prin urmare, mi se pare de-a dreptul deplorabil să dai apă la moară unui om disperat, unui om care suferă, amăgindu-l, doar ca să smulgi de la el nişte confidenţe despre nişte situaţii care se pot întâmpla, ferească Dumnezeu, oricui.

Spre exemplu…

O femeie a mărturisit că i-a întins o cursă soţului, prefăcându-se că-l înşală cu intructorul de fitness, doar ca să-l readucă în patul şi intimitatea ei; el, după ce că a pus botul, a început s-o blagoslovească şi s-o numească în fel şi chip, deloc afectiv, amoros, dulce. Un altul, taximetrist, după ce fusese amăgit că nevastă-sa e dispusă să-l înşele, a recunoscut că asta îi face un bine, că aşa scapă şi el de-o pacoste. O domnişoară, aflată într-o relaţie la distanţă cu un tip plecat în Italia, se dădea de ceasul morţii să îl convingă pe presupusul prieten al iubitului din deplasare să îl ţină p-ăla departe de casă, pentru că ea, aici, are pe altul, şi doar n-o să atârne de grija cuiva plecat la naiba-n praznic…

La TV, Măruţă se lasă pocnit, după ce în prealabil „i-a tras-o” neveste-sii, punând la cale o „păcăleală” de zile mari. Nu foarte amuzant, dacă mă-ntrebaţi pe mine.

Deci… Nu ştiu. Apelez la voi şi lansez, iar, întrebări cu invitaţii de răspuns. Convingeţi-mă că farsele fac bine. Pentru că eu, una, cred cu tărie că îndurăm şi aşa destule, uneori, încât nu mai avem nevoie de alte minciuni care să ne slăbească mai tare fisurile siguranţei. Sau da?

Articole pe aceeasi tema:

Niciun comentariu

  • Raspunde Marian 1 aprilie 2012 la ora 10:01

    inca te mai uiti la Maruta? eu nu…de vreo 2 ani…

  • Raspunde Aura Rusu 1 aprilie 2012 la ora 10:33

    Da, interesant punctul tau de vedere Alexandra, iar in mare parte sunt de acord! Farsele care se fac la noi in Romania pe la tv sau pe la radio sunt de-a dreptul dezgustatoare fara doar si poate! Intrec orice limita si in loc sa te bucure si sa-ti dea starea aceea de bine, parca mai tare te scarbesc!
    Eu sunt de acord cu farsele si cu pacalelile, da, dar e mare lucru sa stii si cum sa le faci astfel incat sa fie ceva simpatic, de bun simt si mai ales cu bun gust!
    O zi buna si fara pacaleli iti doresc! 🙂

  • Lasa un raspuns

    Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.