Teatru

M-am hotărât să devin prost

5 iunie 2012

La Iaşi zilele astea are loc Festivalul de Teatru – Dar Iaşi. Astfel, prin nişte sponsorizări miraculoase, organizatorii au reuşit să aducă pe marile scene ale oraşului nişte piese senzaţionale, jucate de nişte oameni extraordinar de talentaţi, la care accesul e permis pentru un bilet cu un preţ de nimic: 5 lei… În seara asta, la Luceafărul, m-am dus să văd o piesă fantastică, pe care v-o recomand din inimă.

M-am hotărât să devin prost e o piesă a oamenilor deştepţi care, într-o zi, simt că nu se mai potrivesc în realitatea din jur. Şi, în consecinţă, peste ei năvăleşte nevoia de evadarea din inteligenţă, care este exemplificată prin trei procedee aparent simple şi foarte la îndemână: alcoolismul, sinuciderea şi robotizarea, ca formă de supravieţuire.

În cazul protagonistului nostru, alcoolismul e privit ca o teorie care, înainte de-a fi trăită ca atare, se impune printr-o cunoaştere absolută. Faţă în faţă cu un reprezentat al celor care servesc băuturi etilice (şi care le şi cunosc, de altfel), ideea de studiu şi de înţelegere deplină înainte de-a consuma şi trăi intens tot ceea ce oferă alcoolul apare ca o piedică rigidă în faţa dorinţei personajului de a deveni părtaş la astfel de euforii. Prin urmare, el este „alungat” către alte orizonturi care ar putea să-i ofere ceea ce-şi doreşte cel mai mult: fericire.

Sinuciderea, prezentată sub forma unui curs musai de urmat -ca urmare a interacţiunii cu un personaj care povesteşte cum, dintr-o dragoste neîmplinită, a încercat fără succes să-şi curme viaţa de trei ori-, vine la pachet cu o lecţie de morală şi cu un diagnostic dureros de real: toţi cei cărora le-a fulgerat vreodată prin minte gândul acut al morţii sunt suferinzi. Şi, fie că vrem s-o recunoaştem sau nu, toţi am făcut asta, măcar o dată. Pentru că purtăm cu noi cancere de suflet, leucemii amoroase şi alte patologii strâmbe, chinuitoare, apăsătoare pentru care, în situaţii limită, nici măcar morfina nu aduce vreo alinare.

Robotizarea, ca alternativă finală la integrare într-o societate industrializată, presupune să faci tot ceea ce fac ceilalţi, fără să gândeşti. Să tastezi mecanic, să iubeşti mecanic, să acţionezi la comandă şi să găseşti, forţat, satisfacţia în asta. Numai că, personajul nostru, om inteligent, nu reuşeşte să înţeleagă de ce…

De-a lungul piesei, mi s-au amintit nişte adevăruri pe care, din alte preocupări, le-am uitat, le-am omis. Spre exemplu, că unele prietenii mucegăiesc, pentru că le expiră termenul de valabilitate şi, dacă n-ai grijă, încep să pută. Că fericirea nu se găseşte-n alcool, ori moarte, ori în ceea ce credem noi că-i face pe alţii fericiţi, doar pentru că, din exterior, existenţa lor pare mai simplă. Că nu poţi să negi cine eşti şi să te lepezi, într-o clipită, de toate lucrurile care te fac special. Că diferit nu înseamnă, întotdeauna, rău şi nu te privează, automat, de fericire.

Şi-am mai învăţat (sau mi s-a reamintit), în seara asta, că nu e suficient să fii doar prost sau doar deştept ca să fii fericit. E nevoie doar ca, uneori, cineva care-ţi seamănă să-ţi amintească cine eşti şi ce poţi cu adevărat. Cu dragoste. Din dragoste. Prin dragoste. Iar asta e o lecţie importantă care, învăţată la timp, ne poate scuti de efortul de-a trece prin experienţa alcoolului, a sinuciderii sau, mai rău, a robotizării…

Articole pe aceeasi tema:

Niciun comentariu

  • Raspunde Júlia 5 iunie 2012 la ora 23:17

    Uite de asta mi așa o ciudă că nu locuiesc într-un oraș mai mare, pentru astfel de experiențe, pentru că, până la urmă, orice piesă de teatru reprezintă o experiență! M-aș muta în Sibiu și după aceea în Iași, pe durata acestor zile – teatru, teatru și iar teatru!

    • Raspunde Alexandra Bohan 5 iunie 2012 la ora 23:19

      Julia, piesa a fost pusă în scenă de actori de la Teatrul din Timişoara; la noi n-au fost decât în vizită. Dar, cine ştie, poate vin şi la tine, tot aşa, în vizită… 🙂

  • Raspunde Teo 6 iunie 2012 la ora 0:56

    E superb sa mergi la teatru. Si actorii nostri din Iasi pun in scena piese demne de urmarit. Cand ai timp, sa mergi la viata mea sexuala 🙂 Titlul e ironic, bineinteles. 🙂

    • Raspunde Alexandra Bohan 6 iunie 2012 la ora 8:34

      Teo, mulţumesc de recomandare, să ştii că am ochit-o de pe-un banner, dar nu m-am sincronizat destul ca să ajung s-o văd. Dar, încerc!

  • Raspunde Sebastian 6 iunie 2012 la ora 8:49

    Excelentă cronică de teatru, ai surprins foarte bine stările şi trăirile personajului principal (şi multe din meditaţiile care rezidă în spatele subiectelor) 😀 Acum mai rămâne să citeşti şi cartea ;))

    • Raspunde Alexandra Bohan 6 iunie 2012 la ora 8:58

      Mulţumesc, Sebastian! Eu am făcut lucrurile un pic pe dos, am văzut întâi piesa, acum rămâne să-mi fac timp şi loc să citesc şi cartea. Entuziasmul îl am deja. 😉

  • Raspunde Razvan Tudosa 6 iunie 2012 la ora 19:45

    Salut! Stie cineva ce melodii blues au fost pe coloana sonora in scenele in care Antoine vrea sa devina alcoolic?

    • Raspunde Alexandra Bohan 6 iunie 2012 la ora 21:00

      Răzvan, şi eu am remarcat muzica blues din secvenţele alea, dar, din păcate, nu ştiu titlul melodiilor. Oricum, mi-ar plăcea şi mie să le reascult. 🙂

  • Raspunde Nevi 7 iunie 2012 la ora 16:37

    Am citit cartea si mi-a placut extraordinar de mult, tare as vrea sa pot vedea piesa in Bucuresti.

  • Raspunde O femeie singură | Alexandra Bohan 8 iunie 2012 la ora 0:02

    […] cadrul aceluiaşi festival de teatru -Dar Iaşi- despre care vă vorbeam şi acum câteva zile aici, în seara asta am avut ocazia de-a o vedea pe Maia Morgenstern desfăşurându-se în toată […]

  • Raspunde Lecturile lunii – august (2013) | Alexandra Bohan 2 septembrie 2013 la ora 8:35

    […] ce anul trecut am văzut (şi am scris aici despre) piesa de teatru cu acelaşi nume şi mi-a plăcut teribil, mi-am zis că trebuie să citesc […]

  • Lasa un raspuns

    Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.