Scrisoare

Cine e vinovat când se strică o iubire?

22 iulie 2012

Scuza cea mai la îndemână, cea mai aproape, cea mai populară este cea în care vina se-aruncă în mâna amanţilor, a treia roată la bicicleta târâită cu scârţâit prin lumea strâmbă şi defectă. Şi, din ce am constat eu, asta se întâmplă frecvent, pentru că e mai uşor să spunem că am fost părăsiţi de către tiranii care ne-au fost jumătăţi decât să recunoaşte drept şi onest că, de fapt, la o analiză mai complexă, lucrurile nu stăteau tocmai bine nici înainte ca unul dintre cei doi să-şi ia, curajos, viaţa deoparte şi s-o azvârle către meleaguri mai fericite, adăpostite pufos în braţe străine.

Într-un moment de cumpănă în care am învinovăţit oameni că au plecat, că m-au lăsat, că m-au minţit şi trădat, soarta mi-a scos în cale o idee care m-a cufundat şi mai tare în miezul durerilor mele. Mi s-a spus, într-un context pur întâmplător, că, în acest joc al vinilor plasate dintr-o tabără în alta, cei păgubiţi sentimental au raţia lor de păcat care declanşează procesul către un verdict de separare dureroasă. Şi, recunosc, într-un puzzle fictiv, într-o înlănţuire de nelămuriri încuiate pe care nu reuşeam să le-aşez cap la cap ca să-nţeleg de ce s-au dus, de ce n-au rămas, de ce…, de ce.., de ce…, am găsit aici un punct (o consolare, o constatare, de fapt) care s-a dovedit a fi piesa-lipsă.

E drept, nu întotdeauna lucrurile stau aşa. Nu întotdeauna oamenii se despart doar pentru că cineva a greşit dinainte pe viaţă sau pe moarte, iar celălalt, sătul de constrângeri şi chinuit de împrejurări, a găsit evadarea în braţe mai calde. Uneori, oamenii se îndrăgostesc la un pas mai încolo de iubirea oficială, aşa, dintr-o greşeală care a fost lăsată să se-ntâmple. Şi atunci cineva pleacă, cineva rămâne, şi-un univers se destramă într-o clipă.

În lumea asta care se vrea simplă, dar care ascunde o mie de complicaţii, eu judec iubiri aşa cum judecam, în liceu, ecuaţiile la matematică. Aştern pe hârtii imaginare plusuri şi minusuri, şi burduşesc coşuri întreg de ciorne atunci când ceva îmi dă cu virgulă. Necunoscutele se plimbă adesea prin viaţa mea, răpindu-mi aproape soluţiile, răspunsurile intuite, întotdeauna pe cale să fie certificate, şi asta mă-ntoarce din nou la datele problemei. Mă-nvârt în cercurile ilogice ale unor iubiri iraţionale şi, la final, rămân doar eu cu mine. Şi ăsta e punctul în care îmi amintesc că, pe alocuri, păgubitul e, în aceiaşi măsură, şi vinovat. Pentru c-a pierdut, pentru că n-a învins, pentru că n-a luptat destul sau pentru că n-a ştiut la timp ce, şi cum, şi când, şi unde…

Când iubirile noastre mucegăiesc, suntem vinovaţi în aceiaşi măsură în care nu facem ceva pentru salvarea noastră. Suntem vinovaţi dacă nu vedem dincolo de aparenţe, suntem vinovaţi pentru că evităm să ascultăm verdicte care, de cele mai multe ori, nu ne sunt pe plac. Suntem vinovaţi pentru că nu ştim cum să (ne) înţelegem şi să reacţionam, suntem vinovaţi pentru că n-am învăţat la timp să-i iubim pe cei de lângă noi aşa cum ar fi vrut ei s-o facem. Dar, mai mult decât atât, suntem vinovaţi pentru că dăm vina pe alţii, atâta timp cât noi am fost cei care am uitat deschisă poarta către dragostea noastră, lăsând la voia întâmplării braţe străine să vină şi s-o ia.

Articole pe aceeasi tema:

Niciun comentariu

  • Raspunde Zaza 22 iulie 2012 la ora 22:27

    Vinovați sunt amândoi și totuși niciunul. Lucrurile se întâmplă uneori fără să vrei, fără să plănuiești. Persoanele se despart și fără să existe în viața lor o a 3-a persoană, amant sau altceva. Astfel de lucruri se întâmplă când două persoane sunt, cel mai probabil, incompatibile din punct de vedere sentimental, sau…caractere diferite. Oricum, superb spus! Felicitări!

  • Raspunde Cristi 23 iulie 2012 la ora 1:21

    Fix.

  • Raspunde Linkuri iesene de weekend pentru inceputul de saptamana | somnulescu.com 23 iulie 2012 la ora 11:46

    […] Alexandra ne intreaba – Cine e vinovat cand se strica o iubire? […]

  • Raspunde Catalin - GeekBlog 23 iulie 2012 la ora 16:10

    E adevarat ca ambii au vina lor insa trebuie sa ne gandim si la raportul asta de vinovatie. Nu consider ca ambii pot avea acelasi procent de vinovatie si deci unul dintre ei e mai vinovat decat celalalt.

  • Raspunde fata care te iubeste 23 iulie 2012 la ora 16:38

    Era un vers dintr-o melodie de-a lui Robbie Williams foarte frumos si potrivit in acest context:

    ,,Well there’s three version of this story, mine, and yours and then the truth.”

  • Raspunde Alexandra Bohan 23 iulie 2012 la ora 18:52

    Zaza, ce paradox, nu-i aşa? Unii cred că se iubesc mai mult şi mai frumos tocmai pentru că au personalităţi diferite (şi, pe alocuri, gusturi asemănătoare), şi se trezesc, apoi, într-o zi, că percepţiile lor se răstoarne la 180 de grade sub imboldul unor evenimente neprevăzute… Mie mi se pare trist, dar dacă totul se termină până la urmă cu bine, atunci asta e tot ce contează. Mulţumesc!

    Cătălin, e adevărat. În lumea reală, balanţele se echilibrează foarte, foarte greu. Întotdeauna.

    Fata care te iubeşte, versul se potriveşte mănuşă, mulţumesc pentru menţiune. Iar mesajul melodiei, de asemeni, aşa că trec aici linkul, poate sunt curioşi care vor s-o asculte. 🙂 http://www.youtube.com/watch?v=tv49bC5xGVY

  • Raspunde Szasz Sebes Paul 23 iulie 2012 la ora 19:44

    Toti si niciunul

  • Lasa un raspuns

    Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.