Carte

Noaptea de Sânziene, Mircea Eliade

24 iulie 2012

N-o să mai scriu nimic despre romanul eliadesc, o să public, în schimb, o colecţie de citate extrase, în ordine cronologică, din povestea dincolo de timp şi de realitate.

  • S-ar putea întâmpla fel de fel de miracole, continuase el fără s-o privească. Dar trebuie să te înveţe cineva cum să le priveşti, ca să ştii că sunt miracole. Altminteri, nici măcar nu le vezi. Treci pe lângă ele şi nu ştii că sunt miracole. Nu le vezi…
  • Unii spun că în noaptea aceasta, exact la miezul nopţii, se deschid cerurile. Nu prea înţeleg cum s-ar putea deschide, dar aşa se spune: că în noaptea de Sânziene se deschid cerurile. Dar probabil că se deschid numai pentru cei care ştiu cum să le privească…
  • Se simţea atrasă şi de neînţeleasa lui tristeţe, pe care o trădau tăcerile, absenţele lui.
  • Nici d-ta nu înţelegi. Prea bine nu înţeleg nici eu, dar iubirea aceasta ar putea să-mi revele ceva. Poate te-am întâlnit şi m-am îndrăgostit de d-ta ca să mă înveţi ceva. Învaţă-mă, atunci!
  • Să nu crezi că glumesc. Să nu crezi că e atât de uşor să simţi că iubeşti cu o dragoste nouă, nemăsurată, două fiinţe, două femei.
  • Timpul e ireversibil, fără îndoială, clipele aleargă, şi cu fiecare clipă ne apropiem de moarte.
  • O iubesc mai mult pe ea, pe Ileana. Numai de dorul ei sufăr. E foarte trist, adăugă coborând şi mai mult glasul. Dacă tot la asta am ajuns, să înlocuiesc o dragoste cu alta, la ce bun toate aşteptările mele? N-am rezolvat nimic.
  • Acolo, deasupra fotoliului, se afla tabloul care-i plăcea atât de mult lui Biriş: câteva flori zvârlite parcă în mare grabă pe colţul unei mese, alături de o mănuşă neagră de femeie. „O aştept mereu să se întoarcă”, îi spusese odată Ştefan. Am impresia că am intrat la cineva care, puţine minute înaintea mea, tocmai se-ntorsese dintr-o lungă plimbare în afară de oraş; abia a avut timp să lase pe măsuţa din antret florile astea de câmp, cu cozile lungi, nedibaci tăiate, şi să-şi scoată o mănuşă- şi a auzit telefonul sunând. A alergat să răspundă. Eu stau aici, privind când florile, când mănuşa, şi o aştept. Nu s-a întors încă. Dar n-am obosit, nu m-am plictisit. O aştept.
  • Ai avut dreptate. Ştiinţa şi credinţa sunt mângâierea omului…
  • Eşti un om fericit, îi spuse. A nu mai avea timp înseamnă a fi rezolvat toate problemele, a trăi într-un perfect echilibru.
  • Numai sufletele odihnite cunosc fericirea; pentru că un suflet, în Cer, le are pe toate deodată, în timp ce noi, oamenii vii, le avem pe rând, şi nici nu înţelegem bine ce avem.
  • E un sentiment curios să te ştii condamnat la moarte şi totuşi să nu ţi se spună când vei fi executat. Fiecare zi pe care o trăieşti parcă ar fi o zi furată, sustrasă destinului. Asta îţi dă un sentiment de euforie…
  • Când nu mai ai nimic de pierdut, poţi deveni un erou sau un mare om politic…

Articole pe aceeasi tema:

Niciun comentariu

  • Raspunde Madalina 24 iulie 2012 la ora 17:59

    Si uite-asa mi-ai facut din nou un dor de Eliade! Si a treia oara daca ma apuc sa il citesc, tot raman fermecata de cartile lui.

  • Lasa un raspuns

    Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.