Scrisoare

Vacanţa: separat sau împreună?

23 august 2012

E un făcut. Fie că vrei, fie că nu, noul trend dictează ca, în vacanţe, să mergi împreună cu partenerul, unde să petreceţi un „timp de vis” (sintagma nu-mi apaţine, e mai de pe net, aşa).

Părerile sunt împărţite. Dacă ai 14 ani şi citeşti reviste pentru adolescenţi, acolo, fireşte, nimeni nu te va încuraja să mergi cu prietenul la mare, la munte, oriunde. Speranţa că părinţii îşi vor finanţa odraslele să citească publicaţiile cu pricina le interzice, cumva, editorilor să îndemne la aşa ceva. Nu e etic. Nu se cade. Dar, pentru orice eventualitate, ţi se pune în vedere posibilitatea unei iubiri de-o vară, a unei aventuri despre care iubitul tău ar fi indicat să nu ştie, la 14 ani, da. (Cică ăsta-i targetul…)

Eu nu mai am de multă vreme vârsta la care să mă încred orbeşte în fanteziile astea ieftine, adolescentine, aşa că mă gândeam zilele astea că sunt undeva la mijloc, între separat şi împreună. Din nou, exemplele din jur şi-au pus amprenta asupra viziunii mele neclare despre viaţă şi, implicit, vacanţă, iar asta mă face să cântăresc, cu argumente pro şi contra, decizii viitoare.

Cunosc oameni care sunt atât de împreună (a se-nţelege peste tot, în fiecare clipă a existenţelor lor separate care au fuzionat între timp miraculos şi tandru), încât am senzaţia că sunt aşa dintotdeauna. Nu-mi amintesc ultima dată când i-am văzut separat, ceea ce pe mine mă sperie puţin şi mă face să mă întreb dacă e posibil să fii atât de dependent de cineva, încât să nu-l scapi din ochi şi din mână nicio clipă. Într-un astfel de context, eu aş avea nevoie de-o pauză, de-o evadare, de-o clipă de respiro, ca o vacanţă… separat.

Alţii care, la fel, au fost o perioadă îndelungată foarte împreună, foarte peste tot, foarte doar doi în vacanţe şi în lume, au sfârşit prin a se despărţi pe motiv că unul s-a plictisit de celălalt. Sau invers. Sau amândoi, unul de altul. Prea peste tot s-a transformat, brusc, în factorul care, deşi a prevenit (şi combătut cu succes)  invazia situaţiilor care ucid dragostea năvălind din exterior, a ajuns s-o sufoce din interior şi să o facă să zboare năucitor de la sine. Pur şi simplu.

Ştiu, însă, şi cazuri de oameni care nu erau chiar atât de împreună şi care au găsit în vacanţe comune prilejul să consolideze relaţia dintre ei, ca un pod aruncat peste-o prăpastie săpată zilnic, de la sine, puţin câte puţin.

Pledez pentru vacanţe împreună, pentru că ştiu că au farmecul lor, prin simplul fapt că există o multitudine de lucruri pe care le poţi face exclusiv în doi (amintiri altfel, de exemplu). Dar, în acelaşi timp, mă trezesc uneori tânjind după o vacanţă separat, care să se termine cu o revedere-n gară, cu îmbrăţişări pufoase, cu promisiunea că nu ne vom despărţi niciodată. Cu poveşti despre cât de dor ne-a fost, despre cât de relaxantă sau agitată s-a dovedit aventura care tocmai a trecut, despre locuri pe care le-am văzut, glume pe care le-am auzit, oameni pe care i-am întâlnit. Şi, aşa, n-am rămâne nicio clipă fără lucruri pe care să ni le spunem şi, o bucată de vreme, n-am avea de ce să ne plictisim unul de altul…

Articole pe aceeasi tema:

Niciun comentariu

  • Raspunde Florin 25 august 2012 la ora 9:31

    In general eu am o problema cu oamenii care „se sufoca” de atata dragoste. E frumos sa petreceti mult timp impreuna, e frumos sa stii ca celalalt e bine s.a.m.d. dar parca nu trebuie uitat nici faptul ca fiecare dintre noi are si viata sa proprie in care de bine de rau ar trebui sa se descurce si fara partener/a. In fine, eu pledez pentru vacantele facute impreuna pentru ca mi se pare firesc si interesant ca atat timp cat stau impreuna acasa, in propriul oras ar fi frumos sa mearga sa se relaxeze tot impreuna. Vacantele nu strica insa eu as apela la „evadare” generala pentru ca nu-mi plac relatiile in care ajung sa ma plictisesc de cat sta ea pe capul meu. Aici cred ca e o chestie de preferinte si gust. Cunosc oameni care n-ar fi de acord cu noi…

  • Raspunde Petru Dolhescu 25 august 2012 la ora 14:03

    Eu sunt mai multe de acord cu vacantele facute impreuna cu persoana iubita. Cum ai putea să te relaxezi cand stii ca ea/el a ramas in acelasi mediu cotidian al oraşului? Dragostea nu este un job de care, uneori, simti nevoia sa te mai dezlipeşti. Dacă tânjeşti după ceva care să „se termine cu o revedere-n gară, cu îmbrăţişări pufoase, cu promisiunea că nu ne vom despărţi niciodată.” Atunci pleacă în altă parte, implică-te într-o acţiune de voluntariat, dar nu în vacanţa.

  • Lasa un raspuns

    Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.