Scrisoare

Iertăm sau nu iertăm, care-i soluţia?

10 octombrie 2012

Cineva mi-a povestit acum vreo două luni, cu inima sfâşiată de durere, că cea pe care-o iubise vreme îndelungată a sărit, într-o zi, peste hopul domestic al dragostei dintre ei, găsind alinare pentru monotonie, pentru plictiseală, pentru blazare, în alte cerşafuri, pline de lipsuri şi defecte, întocmai ca posesorul cu ani mai mulţi şi minte evident mai puţină. „Eu nu trebuie s-o iert”, mi-a spus trăgând cu sete dintr-o ţigară amară, ca şi cum sentinţa asta ar fi fost inventată special pentru această circumstanţă, conform tuturor manualelor obligatorii de viaţă şi reguli nescrise.

În afirmaţia lui simplă şi plastică am regăsit, atunci, o concepţie universală. Da, în marile teorii ale vieţii, întotdeauna cel care greşeşte, plăteşte şi-şi primeşte, după faptă, răsplata cuvenită. Numai că-n viaţa reală nu se prea-ntâmplă aşa. În realitate, cei care încalcă regulile învaţă, odată cu propriile lecţii de nesupunere, şi meşteşugul de-a se sustrage de la pedepse, ceea ce le dezvoltă, în timp, toate atuurile pe care infidelii le ascund în mânecile apretate ori desuurile fine, dantelate. E o artă. Un stil de viaţă. Un blestem pentru cei care îşi deschid, senini, porţile încrederii.

În Maidanul cu dragoste e o secvenţă în care Gore, hotărât s-o omoare pe ţigancă, după ce a prins-o călcând strâmb în timpul în care el era plecat la muncă, stă de vorbă cu unul dintre personaje care, trecut printr-o situaţie similară, îi spune: „eu am vrut, m-am încăpăţânat să fiu câine şi-am smuls-o din inimă. Ori, mă neică, obrazul îl mai speli de ruşine, mândria ta de bărbat o mai cârpeşti pe ici şi pe colo, da’ inima nu ţi se mai vindecă…„. Povestea pustnicului, înfiorător de tristă în profunzimea ei, îi aminteşte lui Gore de cântecul duios al neveste-sii şi felul în care ea, prin gesturile graţioase, îi umplea mereu inima de bucurie şi, brusc, în sufletul lui înfloreşte îndoiala, iar verdictul începe să se clatine.

În despărţirile noastre, uneori, ne zbatem între alb şi negru. Ne dăm cu capul de pereţi şi ne-ntrebăm ce dracu’ am făcut rău sau, mai precis, ce n-am făcut, de adoraţii noştri se mai refugiază, din când în când, în braţe străine de noi şi de timp. Ne punem cenuşă-n cap şi despicăm în patru ce are (sau n-are) concurenţa şi căutăm până la nebunie, până la refuz, până la disperare, un răspuns care să ne salveze de la morţi repetate, când, de fapt, de cele mai multe ori, nici măcar ei nu explicaţii palpabile.

Acum exact două zile, am aflat că cineva-ul cu pricina şi-a revendicat jumătatea risipitoare -pentru că ea a implorat şi-a jurat că n-o să mai facă, iar el a cedat, pentru că oricum, ce sens avea viaţa lui fără ea?!- şi, ca niciodată, cei doi sunt din nou fericiţi, mai fericiţi, chiar, iar fapta e aruncată-n trecut ca o batistă azvârlită în zări vântoase. Ca un shake revigorant care, după ce te izbeşte în moalele capului, îţi redă conştiinţa, speranţa şi marea dragoste, trezindu-te miraculos la viaţa de odinioară.

Să fie ăsta secretul fericirii veşnice? Oare oamenii care închid mai uşor ochii la micile scăpări ale celuilalt ajung să vieţuiască mai armonios şi mai mult, mizând că, orice-ar fi, aceştia se vor întoarce, totuşi, acolo unde sunt aşteptaţi, îngăduiţi, primiţi?

Eu nu cred. Nu cred că leacul pentru longevitate în dragoste e cocktailul ăsta de amărăciune şi iertare. Dar poate că prăpăstiile se pot cimenta, oamenii se pot schimba, iar marile iubiri pot să reziste, orice-ar fi.

Articole pe aceeasi tema:

Niciun comentariu

  • Raspunde cipoc 10 octombrie 2012 la ora 13:50

    daca s-a intamplat o data, se va mai intampla si a2a oara, deci nu are rost s-o iei de la capat

  • Raspunde Georgiana 10 octombrie 2012 la ora 21:53

    Cat de mult imi place cum scrii! Te admir foarte mult! Felicitari si la cat mai multe astfel de articole! 🙂

  • Raspunde Sebastian 10 octombrie 2012 la ora 22:43

    Textul ăla arhaic zice că iubirea e îndelung răbdătoare și iertătoare…Rămâne fiecăruia să împartă ”dreptatea” după cum îl lasă inima. Și încrederea. Și gradul de civilizație. Și ego-ul. Și…aaah, prea mulți factori, omoar-o, Gore! :))

  • Raspunde Alexandra Bohan 10 octombrie 2012 la ora 23:35

    Cipoc, şi eu cred la fel. Dar…

    Georgiana, îţi urez bun venit şi-ţi mulţumesc din suflet! Te mai aştept…

    Sebastian, ţiganca lui Gore moare într-un final, dar nu pentru că-şi găseşte sfârşitul în mâinile furioase ale lui. Autorul echilibrează cumva balanţa nedreptăţilor, însă, undeva, într-un colţ de filă, dilema rămâne.

  • Raspunde Alina 11 octombrie 2012 la ora 9:17

    Cred foarte mult in iertare, si mai cred ca daca nu platim pentru toate faptele rele pe care le facem in viata se mai datoreaza si faptului ca uneori iertam lucruri grave ale semenilor nostri.
    Insa cand vine vorba ca partenerul de viata sa te insele totul este sa o faca fara ca tu sa stii despre acesta treaba, asta arata ca te respecta, respectul este baza oricarui tip de relatie interumana. Daca se afla asta inseamana ca nu te-a respectat si ca in acel moment cand a facut-o nu a dat doi bani pe tine! Nu este vorba de iertare, ierti persoanle care le vezi ca chiar le pare rau de ce au facut si se caiesc, restul cred ca trebuie sa le lasi sa-si vada de viata lor, astfel exista o vorba ” cand te insala un prieten prima data este vina lui, cand te inseala a doua oara este deja vina ta” !

  • Raspunde Sebastian 11 octombrie 2012 la ora 9:38

    Cred că este înţeles greşit conceptul ăsta al iertării.
    Nu sunt şi nu am fost niciodată de acord cu vorba „te iert, dar nu uit ce ai făcut”. Iertarea, din punctul meu de vedere, înseamnă ceva total, înseamnă să ştergi cu buretele tot, să-i oferi „vinovatului/ei” o nouă şansă, să-i dai posibilitatea unei transformări şi a unei noi deveniri. Nu există iertare pe jumătate, pentru că altfel intervine contradicţia şi de fapt nu există nicio iertare.

  • Raspunde Samira 13 octombrie 2012 la ora 14:14

    Nu e greu sa ierti , e greu sa ai incredere din nou…

  • Lasa un raspuns

    Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.