Scrisoare

Nu suntem niciodată pregătiţi

4 noiembrie 2012

Nu ştiu, nu-mi aduc aminte ce ne învaţă marii oameni ai lumii în legătură cu momentul potrivit. Dar, defilând printre propriile amintiri, am constatat cu tristeţe că, dacă ar fi fost să aleg singură felul şi ordinea în care lucrurile cele mai importante s-au desfăşurat în viaţa mea, probabil că pe cele mai multe dintre ele le-aş fi sărit, amânându-le pentru mai târziu.

În viziunea mea strâmbă despre viaţă, cred şi acum că, dac-ar fi fost să am, la începutul vieţii, un cuvânt de spus, aş fi recunoscut onest că nu sunt suficient de capabilă să gestionez toate acele situaţii neprevăzute pe care le-am depăşit (cu brio sau nu), sperând, pe undeva, că se vor întâmpla într-o zi minuni care să mă preschimbe, peste noapte, în cea mai pregătită persoană din lume. Ca în desenele cu ursuleţi Panda care se joacă de-a Kung Fu şi care, prin antrenament, exerciţiu şi sacrificiu, devin capabili să ia viaţa în piept şi s-o învingă.

Numai că, din păcate sau din fericire, lucrurile astea se întâmplă numai prin desene…

Cu cât mă gândesc mai mult acum, cu atât sunt mai convinsă că, cel mai probabil, nu suntem niciodată pregătiţi. Nu suntem pregătiţi să iubim prima, a doua, a treia, ultima dată. Nu suntem pregătiţi să spunem adevăruri care dor, nu suntem pregătiţi să facem noi primul pas către necunoscut. N-avem suficient curaj, sau tărie, sau încredere să spunem ce ne apasă ori să încercăm reţeta aia nouă de tort, care pare întortocheată, complicată, gustoasă.

Nu suntem destul de capabili să apăsăm butonul roşu, să acceptăm moartea cuiva drag, să ne consolăm cu propriile înfrângeri şi să le depăşim. Nu suntem mai niciodată gata să o luăm de la capăt, orice-ar însemna asta. Nu suntem pregătiţi să riscăm, să ne înfrângem propriile temeri, să ne vindecăm de trecut. Şi, cumva, asta ne face să nu fim mai niciodată pregătiţi pentru viitor.

Nu suntem niciodată pregătiţi, pentru că n-am învăţat cum să fim. În cursul nostru prin lume, nu ne-a spus nimeni că, atunci când încetăm să mai aparţinem unora, de fapt, ne e dat printr-un miracol să redevenim ai noştri pe deplin. Dar, aşa cum uităm frecvent pentru că nu suntem învăţaţi nici să ţinem minte, asta nu înseamnă că nu putem fi exact aşa cum ne dorim.

E o doar o chestiune de timp şi de alegere.

Foto: weheartit.com

Articole pe aceeasi tema:

Niciun comentariu

  • Raspunde Sebastian 4 noiembrie 2012 la ora 19:49

    Dacă deja ai conștientizat că nu ești pregătită, ar trebui acum să-ți împingi limitele, ”să iubești prima dată, a doua, a treia oară; să spui adevăruri care dor” (ori poate doar tu crezi că dor). Sau mai ales, să faci primul pas către necunoscut. Nu ai nimic de pierdut 🙂
    Sunt de părere că nu suntem niciodată ai altora, ci ne aparținem. Faptul că ne dăruim și altora ne face doar mai puternici, nu mai slabi.

  • Raspunde Citestecevrei.ro 4 noiembrie 2012 la ora 20:12

    Într-adevăr, dacă am putea să știm cum vor decurge lucrurile, am putea să le ordonăm, clasificăm astfel încât să fim pregătiți pentru tot ce urmează să vină.
    Însă, tocmai despre asta e vorba. Să gestionăm lucrurile care ni se întâmplă fără pregătire. Face parte din maturizarea noastră.

    Frumos articol.

  • Lasa un raspuns

    Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.