Jurnal

Lucruri bune, lucruri rele

6 ianuarie 2013

Mă zbat deseori între bine şi rău, între nişte limite ale căror coordonate îmi sunt întru totul străine. Trăiesc cu senzaţia stranie că, oricât aş încerca să aşez pilonii care să delimiteze categoric, odată pentru totdeana, graniţa nedesluşită dintre cei doi poli opuşi ai umanităţii, efortuile mele-s toate în zadar, şi degeaba, şi fără folos. Şi-atunci, în miezul disperării mele, mă aşez o secundă uitându-mă filosofic în zare cu privirea lui Ilie Moromete în ipostaza gânditorului şi mă-ntreb „la ce bun?… Încotro?…”

Suntem învăţaţi de mici că e bine să spunem adevărul. Dar, apoi, vine o vreme peste noi când e mai bine să nu spunem nimic, să omitem şi chiar să minţim, ca să nu facem rău. Ni se spune să fim cu capul plecat, într-o lume în care răzbesc tot mai des cei care au curajul, tupeul, uneori chiar nesimţirea să facă (mult) zgomot acolo unde se impun tăceri şi necuvinte. Şi, cel mai adesea, şi aşteptări.

Ni se spune să jucăm cinstit şi să acţionăm conform unor prevederi legale, morale, banale pe care unii, mai promovaţi şi mai toleraţi în societate decât noi, le sfidează cu aroganţă, de parcă ar fi nişte zei predestinaţi la vieţi de lux, dincolo de viaţă şi de moarte. Ni se spune să facem fapte bune, orice-ar însemna asta, şi să-i scutim pe alţii de suferinţe gratuite, în timp ce zilnic îndurăm numeroase variante de comportament menit să ne izbească de toate uşile închise.

Totuşi, contează ce e bine şi ce e rău? Şi dacă da, pentru cine?…

Articole pe aceeasi tema:

Niciun comentariu

  • Raspunde Iulia Nanescu 6 ianuarie 2013 la ora 16:31

    Conteaza ce e bine in special pentru tine, omul care nu se eschiveaza pentru a-si croi un drum ipocrit, omul care nu minte pentru ca nu a gasit o solutia viabila pentru a iesi din impas, omul care apreciaza bunul simt, onestitatea, inteligenta, generozitatea si simplitatea.
    Te ajuta sa ai incredere ca lucrurile se vor schimba!

  • Raspunde fede 6 ianuarie 2013 la ora 21:17

    Cateodata cel mai mult conteaza binele nostru (oricat de egoist ar suna). Nu am spus ca nu trebuie sa fim oameni, ci ca bine si comfortul nostru primeaza. Asa ca actionam in masura in care scopul nostru este atins, chiar daca, uneori, ii supara pe ceilalti

  • Lasa un raspuns

    Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.