Jurnal

Mulţumesc pentru trădări!

3 ianuarie 2013

N-am crezut niciodată că am să ajung să mulţumesc oamenilor pentru lucruri pe care eu însămi le condamn, le urăsc, le evit. Dar, în momentele mele de revelaţie sublimă, nu pot să nu mă gândesc cum ar fi fost viaţa mea dacă soarta m-ar fi scutit, cu milă şi îndurare, de furtuni, de tornade, de tristeţi, de lacrimi, de oamenii care, din prea multă dragoste, m-au rănit, lovit, chinuit, părăsit…

Trăim paradoxuri pe care, de cele mai multe ori, nici nu ne mai obosim să le mai amintim (darămite să le mai şi înţelegem!). Aşezăm la căpătâiul visurilor noastre speranţa împlinirii lor şi ne deschidem inima cu entuziasm la fiecare uşă nouă care se descuie în calea fericirii noastre. Păşim sfios, purtând în spate umbra dezamăgirilor trecute, sau, ambiţionaţi de dorinţa de-a face lucrurile să meargă mai bine măcar de data asta, ne îmbărbătăm să îndrăznim mai departe. Şi riscăm. Ne luăm la trântă cu viaţa şi, când lucrurile par s-o ia razna, îndurăm căderi, decăderi, eşesuri. Şi apoi ne forţăm să ne ridicăm, ca s-o luăm – a câta oară?- de la capăt…

Eu nu cred în coincidenţe. Şi aşez, în dreptul necredinţei mele, gândul pufos că majoritatea lucrurile se întâmplă cu un motiv. Că oamenii ne trădează cu un rost (pe care, fie vorba între noi, dacă ei l-ar şti dinainte, n-ar mai face-o!). Că unii vin ca răspuns al chemărilor noastre închinate celor care au plecat. Că viaţa e făcută să meargă, nu să stea în loc, şi, drept urmare, ne învârtim, tangenţial, în cercurile concentrice ale existenţelor celor din jur, ca într-un fagure uriaş, plutitor, ispititor.

Urăsc minciuna, urăsc trădarea. Şi, în aceeaşi măsură, mă scutur de mincinoşi şi de trădători. Dar, în clipe în care meditez la ce-am fost şi ce-am ajuns, la drumul sinuos pe care viaţa mea l-a urmat cu sfinţenie, cu smerenie, cu revoltă, cu ciudă, cu entuziasm, nu pot să nu trezesc, într-un gând, amintirea celor pe care i-am avut alături şi care, dintr-o întâmplare, dintr-un miracol, dintr-un blestem, nu-mi mai sunt atât de aproape.

Dacă prieteni dragi nu m-ar fi dezamăgit, n-aş fi participat niciodată la proiecte care mi-au redat optimismul, zâmbetul, cheful de viaţă şi puterea să-i iert, să uit şi să mai dau o şansă. Dacă unii nu m-ar fi minţit sângeros, n-aş fi scris niciodată texte fabuloase, care mi-au adus în cale oameni extraordinari cu trăiri şi experienţe similare. Şi dacă nu mi-ar fi fost dat să sufăr, poate că n-aş fi fost niciodată motivată să lupt, să mă zbat, să îndrăznesc să mai încerc şi altă dată, să zbor în altă parte, să fug către alte orizonturi nelimitate, neexplorate, neştiute de mine.

Din fum şi cenuşă, în amintirea flăcărilor care-au ars, mulţumesc pentru trădări, pentru lovituri, pentru lacrimi, pentru adevăruri servite fără perdea. Pentru că, fără ele, nu ştiu cine-aş fi fost şi ce-aş fi ajuns şi nici ce-aş fi putut răspunde, onest, la întrebarea: „cine eşti tu, Alexandra, şi ce cauţi aici?… „

Articole pe aceeasi tema:

Niciun comentariu

  • Raspunde Serafim 3 ianuarie 2013 la ora 11:15

    Now that’s the spirit 🙂

    Oricum, chestia e că de multe ori oamenii te dezamăgesc (trădează) fără un gând rău. Pur și simplu se întâmplă să nu-și dea seama de urmările a ceea ce fac. Ce și cum fac oamenii oricum este dincolo a ceea ce putem noi controla. Dar da, nimic nu e întâmplător.

    Să ai parte de un an nou cât mai frumos 🙂

    • Raspunde Alexandra Bohan 6 ianuarie 2013 la ora 11:06

      Serafim, e posibil şi asta. Majoritatea dezamăgirilor vin către noi fără intenţie; se-ntâmplă pur şi simplu. Un 2013 prosper îţi urez!

  • Raspunde Gabi 5 ianuarie 2013 la ora 19:09

    Asta asa este, de exemplu aceste tradari, minciuni, te pot motiva sa aspiri spre alte lucruri, persoane..

  • Raspunde Bogdan Epureanu 5 ianuarie 2013 la ora 19:43

    In primul rand… La multi ani! 🙂

    Legat de articolul tau ar fi doua aspecte pe care as vrea sa le tratez (macar in fuga, ca daca ar fi sa le detaliez m-as intinde cu un comentariu cel putin la fel de lung ca articolul in sine :P).

    Prima problema este daca nu cumva multi din acei oameni de fapt nu ne-au tradat, ci, pur si simplu, noi ne-am pus prea multe sperante in ei si am ajuns sa ne simtim tradati. Si o sa-ti dau un singur exemplu in acest sens. Acum cativa ani am fost plecat pentru cateva luni intr-un alt oras, perioada in care am iesit cu o fata din respectivul oras. Nu i-am cerut niciodata „prietenia” si nu am prezentat-o absolut nimanui drept prietena / iubita mea, nu i-am spus niciodata ca o iubesc sau macar ca tin la ea, nu i-am promis niciodata o relatie de durata, nu am mintit-o macar vreodata (decat, cel mult, prin omisiune). Pur si simplu era o companie placuta si eram satul sa ies doar cu colegii de munca (toti barbati). Si totusi, atunci cand a venit ziua in care mi-am terminat treaba acolo si am plecat acasa, mi-a reprosat ca am tradat-o. A fost tradare din partea mea sau pur si simplu niste iluzii fara nici un suport din partea ei? Eu zic ca a doua parte.

    Din al doilea punct de vedere, ai perfecta dreptate. E daca vrei o varianta de la celebra maxima a lui Nietzsche „Tot ceea ce nu te omoara de face mai puternic” sau de la aproape la fel de celebra maxima a lui Lou Holtz „Adversity is another way to measure the greatness of individuals. I never had a crisis that didn’t make me stronger.” Doar trecand si prin momente mai delicate, doar lovindu-ne de probleme (si depasindu-le) reusim sa devenim mai puternici si sa apreciem la adevarata lor valoare momentele frumoase.

    • Raspunde Alexandra Bohan 6 ianuarie 2013 la ora 11:08

      Bogdan, la mulţi ani!

      Îţi dau dreptate în ceea ce priveşte aşteptările. Probabil că, de cele mai multe ori, şi noi purtăm jumătate de vină pentru că ne punem speranţe mari în cei care ne sunt alături. Iar când aceste vise comune nu coincid, lucruri urâte se-ntâmplă. Dar, nu ştiu, eu, una, nu-mi imaginez viaţa fără aşteptări. De la mine, de la ceilalţi. Poate greşesc…

      Partea bună se vede, însă, după ce trec furtunile.

      • Raspunde Bogdan Epureanu 6 ianuarie 2013 la ora 20:09

        Nu e nimic gresit in a avea anumite asteptari. Gresit e doar atunci cand acestea nu sunt realiste sau nu au nimic la baza (nu zic ca e cazul tau, generalizam pur si simplu).

    Lasa un raspuns

    Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.