Carte Jurnal

Să nu judeci o carte după coperți

1 februarie 2013

Când am auzit prima dată expresia asta, ea bătea nu către lumea cuvintelor, ci către oameni, într-un context menit să(-mi) demonstreze că ceea ce contează cu adevărat nu se află niciodată la exterior, ci sub bariere pe care numai cunoscătorii se încumetă să le străbată. Și, pentru o clipă, m-am întrebat dacă e chiar așa de normal să ne aventurăm în subsolurile sufletești ale tuturor celor care ne ies în cale, ca să nu ratăm atlantidele fericirii noastre perechi din neglijență sau superficialitate.

Dilema asta mă bântuie de suficient timp, dar am îngropat-o adânc atunci când am înțeles că deseori în viaţă nici nu e nevoie de oameni cu prea mult suflet. Am așezat lacăte grele la porți pe care le-am închis de nevoie și-am hotărât să învăț cum să fiu și eu ca ceilalți. Ca să nu mai cad, iar şi iar, în încercarea de-a mă înălţa cât mai departe de sol.

Mai întâi am dat greș, pentru că nu am putut să înțeleg de ce oamenii se încăpățânează să facă toate acele treburi care nu le plac. Apoi, am eșuat în încercările mele de a pretinde că sunt cum nu (prea) sunt, că îmi plac lucruri pe care, de fapt, le detest, și că mă fascinează oameni pe care i-am găsit de la început reci și insipizi. Iar testul final, pe care îl pic și acum zi de zi, e acela de a trece cu indiferență peste toate micile bucurii ale vieții, pentru că, argumentez naiv, eu n-am învăţat cum să trăiesc altfel…

„Să nu judeci niciodată o carte după coperţi”, mi-a reamintit cineva înţelept care, la rândul său, trecuse prin toate cercurile de foc cu care mă lupt şi eu din răsputeri acum. Şi aş fi vrut să-i spun că n-o fac -cum, de altfel, nimeni n-ar trebui s-o facă-, dar apoi mi-am amintit că, în librării, prima dată mi se-aşază în faţă titluri şi tablouri, stilizări şi idei, culori şi litere. Apoi, dacă aceste simple reprezentări m-au convins, conţinutul are şansa de-a mă cuceri sau, din contra, de-a mă abandona în braţele gândului trist că iar am luat o decizie proastă şi că am investit resurse preţioase în ceva care n-a meritat.

În biblioteca mea nu există cărți frumoase sau cărți urâte. Există cărți citite sau necitite, există cărți bune sau cărți mai puțin bune, există cărți de recitit și cărți pe care nu poți să le uiți, să le dai, să le pierzi şi pe care le ţii acolo, pentru o zi în care o să-ţi trebuiască. La fel, în viaţa mea -mai nestatornică decât o bibliotecă, e-adevărat- există oameni şi iubiri şi şanse cu aceleaşi trăsături, adaptate la context, pe care le-am primit aproape mai întâi după copertă, şi-abia apoi după conţinutul care m-a convins sau nu, din care-am învăţat ceva sau nu, în care-am găsit o încurajare sau, dimpotrivă, un şut viguros exact acolo unde doare mai tare.

Dac-aş avea coperţi, mi-ar plăcea, totuşi, ca ele să cuprindă linii şi nuanţe conturate cât mai aproape de adevăr. Doar aşa, preventiv. Pentru că, deşi nu judec o carte după coperţi, ştiu, din experienţa mea de cititor infantil, că un lucru e sigur: cărţile bune au întotdeauna şi coperţi bune.

Foto: http://life-as-it-iz.tumblr.com/post/41995895861/http-whrt-it-uhvrip

Articole pe aceeasi tema:

Niciun comentariu

  • Raspunde Cristina 1 februarie 2013 la ora 18:08

    Nu stiu de ce, dar eu sunt atrasa de cartile foarte vechi, imi place mirosul de hartie veche, trecuta prin timp, desi recunosc nu au copertile incantatoare, de multe ori sunt zdrentuite.

  • Raspunde Javra 1 februarie 2013 la ora 23:09

    Da, Cristina are dreptate.
    Astăzi, mai toate cărţile au coperţi frumoase. Dar dacă deschizi cartea, vezi pe ce fel de hârtie a fost textul tipărit. Nu trebuie să fii specialist ca să deosebeşti o calitate de hârtie de alta.
    Asta-i examinarea pur tehnică. Nu-i completă (ar trebui să vezi dacă e o carte legată, cu coperţi tari, eventual şi cu supracopertă, sau doar broşată, adică în care s-a adăugat prin lipire fascicolul de file), dar şi un ochi neavizat poate fi atent la detalii.
    Abia apoi poţi răsfoi cartea, citeşti un paragraf ici, altul colo, te uiţi la eventualele adăugiri ale editurii (despre autor, prefaţă sau postfaţă), la preţ şi, în cele din urmă, o pui la loc, fiindcă e prea scumpă… Asta se întâmplă în majoritatea cazurilor.
    Dacă, nu ştiu prin ce minune, te hotărăşti să cumperi o carte, te poţi mândri că ai făcut un act de cultură!

  • Lasa un raspuns

    Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.