Jurnal

Tu eşti single, tu nu-nţelegi…

5 februarie 2013

Nu ştiu de ce au senzaţia oamenii cuplaţi că, după ce şi-au reunit destinele cu câte-o jumătate, brusc se convertesc într-o altă specie. Ca şi cum s-ar aşeza o barieră între aia pari şi ăia impari, între cei singuri şi cei care au pe cineva. De parcă, brusc, planeta se împarte în două categorii distincte de entităţi între care s-aşază un ocean nemărginit şi rece şi, mai ales, imposibil de traversat. Nu ştiu. Şi, parcă de ce mă străduiesc mai tare să-nţeleg, cu atât mă zăpăcesc mai mult şi mai fără rost.

Ca să stabilim de la-nceput, nu toţi oamenii cuplaţi suferă de mania asta. Doar o parte dintre ei, cu ai căror reprezentanţi m-am întâlnit întâmplător şi care mi-au indus ipoteza că, atunci când eşti single, pur şi simplu nu mai înţelegi nimic din lumea asta. Ca şi cum singurătatea ţi-ar fura minţile. Sau ceva de genul ăsta, cred.

O prietenă cuplată de-a unei prietene care era singură suferea, odată la trei seri, că iubitul ei călca strâmb „fără să-şi dea seama”. Eram prea adormită ca să cer detalii la ora magică (şapte, adică) a istorisirii, aşa că n-am intrat în prea multe amănunte. Cert este că, de fiecare dată când porcul ăla făcea câte-o trăsnaie, iubita lui plângea de la miezul nopţii până pe la trei-patru, apoi punea mâna pe telefon şi-o suna pe amica single să-i oblojească rănile. După câteva ore intense de conversaţii în care iubi era făcut în toate felurile posibile, iar amica se străduia s-o consoleze încât să n-o facă să sufere mai tare, ea, necăjita, ca luminată de zorii zilei, îi spunea, într-o clipă de revoltă lucidă: „eu nici nu ştiu de ce m-am mai obosit să te sun, că tu şi aşa eşti singură şi nu-nţelegi…”.

Recunosc, eu am râs prima dată. Mi s-a părut fabulos de amuzant finalul neaşteptat al unei dovezi de prietenie, până la urmă. Dar privind-o pe respectiva încercănată, nedormită de atâtea confesiuni cu patos spunându-mi: „dar la ora trei când m-a sunat în toiul nopţii am înţeles-o?!?!”, mi-am zis că, totuşi, ceva nu-i în regulă. Apoi a venit şi lămurirea: se pare că aceste episoade erau ceva frecvent, aşa că de ce m-aş mai obosi să mă mir?

O altă prietenă cu care am pierdut ireversibil contactul mi-a spus într-o pauză de cafea smulsă din programele noastre vitregite de prea multe clipe de linişte că ea acum nu mai are deloc timp liber. „Acum am prieten”, a adăugat ea cu un oftat trist de parcă mi-ar fi spus că are un job care îi place la nebunie, dar care e prost plătit, „aşa că nu mai am timp şi pentru altceva, ca tine. Nu ştiu dacă mă-nţelegi”, a adaugat cu seninătate, în timp ce eu am privit-o cu ochii bulbucaţi de atâtea prostii debitate pentru că, evident, n-am înţeles, nu de altceva.

O alta mi-a motivat, atunci când am încercat s-o cooptez într-un proiect, că nici ea şi nici prietenul ei nu fac voluntariat şi nici alte activităţi dintr-astea extracurriculare, deşi urmează amândoi o facultate care, fără un portofoliu solid şi-o experienţă vastă nu valorează nimic, pentru că ei se iubesc şi se au unul pe altul… şi atât. Ah, „dar nu mă aştept să mă înţelegi, până n-ai să ai şi tu pe cineva” a încheiat abrupt, aşa cum a sfârşit şi legătura noastră, dizolvată de neînţelegeri reciproce (din partea mea, mai ales).

Nu. Eu nu prea-nţeleg atitudinea asta şi se pare că nici altă mână de oameni singuri nu prea înţeleg de ce li se pare lor, celor cuplaţi, că dacă au un prieten/logodnic/concubin, lumea încetează să existe pentru restul. Nu ştiu de ce au senzaţia că, doar pentru că ne plimbăm pe stradă independenţi, habar n-avem ce e aia o relaţie şi la ce foloseşte. Şi, mai ales, nu înţeleg de ce ni se tot scoate asta pe ochi, de parcă am suferi de o boală incurabilă şi molipsitoare, drept pentru care merităm să fim exilaţi din lumea celor pereche.

Înţelege cineva? Sau vorbesc SF-uri disperate, turnate într-unul dintre momentele mele de om… single?

Articole pe aceeasi tema:

Niciun comentariu

  • Raspunde Cristina 5 februarie 2013 la ora 19:34

    Si eu am avut probleme cu relatia in trecut pana am gasit persoana potrivita. Am incercat o data, de doua ori daca nu s-a putut am terminat cu ea si am cautat ceva mai bun. Si da mai sunt si probleme intr-o relatie, dar asta nu inseamna ca trebuie sa te plangi prietenelor ca nu ai timp, ca ai probleme; eu stiu un singur lucru daca vrei sa ai timp pentru ceva anume te organizezi si iti faci timp pentru toata lumea si toate problemele nu trebuie sa fi egoista si sa te gandesti deoar la tine, poate cei din jur au nevoie de tine, sa-i asculti, sa le dai un sfat poate…

  • Raspunde Ștefan 5 februarie 2013 la ora 20:45

    Amuzant rău de tot.

    Cred că dacă mă sună vreun prieten pe la ora 3 noaptea și la final îmi trântește una cu „tu nu înțelegi” își ia două bobârnace când ne vedem prima oară. Din fericire nu s-a întâmplat până acum și sper să nu se’ntâmple.

    Probabil cei care gândesc așa cum ai descris tu în articol, văd lumea într-un mod foarte trist. Și nu își găsesc „fericirea” decât dacă au un „iubit/iubită” , chiar dacă relația respectivă scârție. Dar … iubirea lor rezistă.
    Și mă opresc aici, că mă trezesc că fac din comentariu un al doilea articol 🙂

  • Raspunde -Escu 5 februarie 2013 la ora 21:16

    Nimic nu e vesnic! Dupa o perioada, lunga, scurta sau dupa mai multe legaturi ratate fiecare o sa se retraga in carapacea lui si o sa-si doreasca sa fie din nou singur, sa-si doreasca sa fie liber. O sa cresti mare si o sa intelegi! 😉

  • Raspunde Vlad Florescu 5 februarie 2013 la ora 21:23

    Stii ca treaba asta are loc numai intra fete/femei, nu? Nu stiu daca exista vreun tip care sa-i faca astfel de figuri altu-i tip! Scuze pentru orice substrat misogin!

    • Raspunde Alexandra Bohan 5 februarie 2013 la ora 21:24

      Vlad, chiar mă gândeam, după ce-am publicat, cam cum ar arăta o astfel de situaţie de partea cealaltă. :)) Până acum n-am găsit niciun răspuns.

      • Raspunde Vlad Florescu 5 februarie 2013 la ora 21:27

        Sa stii ca nu avem! Cel mai bun prieten al meu e inca „single” de cand eram si eu! Daca i-as spune asa ceva, as avea mustrari de constiinta pentru o lunga perioada!

        • Raspunde Alexandra Bohan 5 februarie 2013 la ora 21:29

          Păi, cred că lucrurile de acest fel fac diferenţa între oameni. Detaliile care contează… mult.

  • Raspunde Marius M 5 februarie 2013 la ora 21:29

    mai bine single decat in lanturi in relatie ;), dar libertatea in relatie tine de maturitate

  • Raspunde Lucian 5 februarie 2013 la ora 22:43

    Sooo Sex and the City material 🙂 Fain scris

  • Raspunde Raluca 6 februarie 2013 la ora 8:44

    Adevarul e ca sunt de acord cu Vlad. Nu cred ca barbatii s-ar apuca sa faca faze de-astea. Oricum, eu din postura de „combinata” / maritata nu am folosit niciodata relatia ca scuza ca nu ies undeva si mi se pare o atitudine cel putin idioata.

  • Raspunde Nicu 8 februarie 2013 la ora 7:07

    Care va sa zica …. iti place SF-ul?

  • Lasa un raspuns

    Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.