Jurnal

Mi se pare că m-am săturat cam devreme

25 martie 2013

În jurul meu, oamenii se plâng constant de câte ceva. Pe bloguri, există autori care spurcă tot ce le trece prin fereastra de internet. În public, pe la conferinţe ori în alte circumstanţe, voci din auditoriu critică constant, fără milă, câte ceva. Şi replicile care încep cu „aşa, nu” curg în neştire în vecinătarea blândelor mele simţuri, într-o ameţeală care mă mai molipseşte şi pe mine uneori.

Recunosc, mai cad şi eu pradă tentaţiei câteodată şi, în momentele marcate de febra cuvintelor şi-a nemulţumirilor, mi se întâmplă să înşir şi eu lucruri pe care le detectez ca fiind nelalocul lor. Spun şi eu că nu-mi convine, că nu e normal ce se întâmplă, că nu e drept şi, la final, ca o concluzie care mă doare de fiecare dată la fel de tare, rostesc clar şi răspicat că m-am săturat. De parcă asta ar schimba, în vreun fel, nebunul mers al lucrurilor…

Dacă stau să mă gândesc bine, mă tot satur în fiecare zi de câte ceva. Mă satur de persoane gălăgioase care-mi fac creierii varză atunci când se proptesc, neinvitate, în vecinătatea mea. Mă satur de oamenii agitaţi care mă pisează cu tot felul de prostii, numai de dragul de-a-mi alunga calmul şi pacea interioară dobândite cu greu. Mă satur de povestitorii din tramvaie, care-şi etalează la volum mare toate adulterele, vinovăţiile, intimităţile. Mă satur de vremea asta ciudată, care-mi încleie printre noroaie toate gândurile primăvăratice. Mă satur de oboseală şi de deadline-uri care mă veghează şi-n somn, precum mostruleţii din dulap, mă satur de suferinţele celor dragi, de bolile unor cunoscuţi, de prostiile şi incompetenţa unor specimene de care depind vicios. Mă satur frecvent de toate astea şi oftez, dar uneori mă satur până şi de această reacţie infantilă şi-mi vine să las baltă tot şi să fug în lume.

Mi se pare, totuşi, că mă satur cam repede. Că, la vârsta mea, nu e loc şi timp pentru aşa ceva. Că ar trebui să rezist -iar asta mi se aminteşte frecvent-, de parcă aş fi un soi de hârtie de filtru care nu s-a îmbibat de tot şi-n care mai încap, încă, situaţii prăfoase, dezamăgiri unsuroase şi alte comportamente mizere, atât de prezente în aer.

Mi se pare că m-am săturat. Mi se pare. Şi de fiecare dată când motive şi realităţi năvălesc peste mine, caut soluţii care să mă facă să rezist, să stau, să nu fug, să lupt, să îndur.

Nu-mi iese întotdeauna. Sau, poate, doar mi se pare, din nou.

Articole pe aceeasi tema:

Niciun comentariu

  • Raspunde Danyzus 30 martie 2013 la ora 11:24

    O fi din cauza stresului. Eu unul am ajuns sa visez ce fac la serviciu, ba chiar am visat si o eroare ce o facusem cu cateva zile inainte.

    • Raspunde Alexandra Bohan 30 martie 2013 la ora 11:32

      Danyzus, am păţit şi varianta asta, numai că eu visam în avans lucruri pe care ştiam c-o să le fac în zilele următoare. Nu ştiu. Dar se pare că nu mi se întâmplă doar mie, ceea ce e (şi nu prea) o consolare.

    Lasa un raspuns

    Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.