Jurnal

În afara cutiei

21 aprilie 2013

heartSe iau doi oameni care se iubesc. Se despart. Se ia durerea post-partaj şi se aşază într-o cutie care se închide ermetic şi care se urcă-n pod, undeva departe de ochi necunoscuţi. Se ia siguraticul astfel descotorosit de poveri şi se aruncă-n febra cotidianului. Şi de aici, zbuciumul. Şi, apoi, restul vieţii.

Cred că ăsta e un scenariu pe care, deşi nu l-a inventat nimeni, l-am întâlnit suficient de des încât să-l consider un tipar. În concepţia unora, a suferi din dragoste poate fi un moft, un prilej de alint, o oportunitate de a poza în ipostaza de victimă, nicidecum o urmare firească a unei rupturi mai mult sau mai puţin necesară. Şi, într-un univers în care e mai mult decât evident că oamenii slabi n-au ce căuta, unii şi-au dezvoltat tehnicile de apărare şi camuflare, au dat aripile pe scuturi de fier, visurile pe rutină şi-au încercat să meargă mai departe. Până într-o zi.

Problema e că, oricare ne-ar fi metodele prin care am încerca să dăm uitării ce-am îngropat cu disperare în cutie, mai devreme sau mai târziu tot acolo ne-ntoarcem. Pentru că viaţa nu poate merge mai departe atâta timp cât o ancoră grea te ţintuieşte la malul în care nu mai e demult loc pentru tine. Şi atunci se impune de la sine să faci ceva. Să deschizi cutia şi s-o goleşti. S-o cauţi, s-o cobori din pod şi să-i dai foc. Sau s-o tai în bucăţi şi s-o arunci. Sau s-o păstrezi…

Să gândeşti în afara cutiei e un concept pe care mă străduiesc să-l îmbrăţişez cu atât mai mult cu cât aud vorbindu-se despre el (cu argumente, desigur!) ca fiind soluţia care ne-ar putea duce dincolo de rigorile prezentului, acolo unde păşesc doar cei suficient de curajoşi şi de curioşi să caute, să afle, să descopere. Dar oare n-ar fi mai bine să nu existe o cutie? Să nu ne închidem singuri, pe bucăţi, între limite, pereţi, gratii?

Eu zic că-i imposibil. La urma urmei, şi inima noastră-i tot o cutie.

Dar putem încerca.

Articole pe aceeasi tema:

Niciun comentariu

  • Raspunde skrum 28 aprilie 2013 la ora 22:36

    a da visurile pe rutină, într-adevăr – la început fugi de ea cât vezi cu ochii dar apoi ajungi s-o iubeşti şi te laşi prins în braţele ei salvatoare…

  • Raspunde Cristina 29 aprilie 2013 la ora 19:41

    Rutina e o vraja sau boala?

  • Raspunde skrum 29 aprilie 2013 la ora 22:04

    e doar medicamentul, nicidecum boala!

  • Lasa un raspuns

    Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.