Jurnal

Când gândurile-ţi devin revederi

12 mai 2013

Săptămâna asta am fost, teoretic, într-o vacanţă prelungită uşor după sărbători în care, de la atâta timp liber (nu vă impacientaţi, e doar o metaforă), gândurile mele s-au apucat să zboare nebune în stânga şi-n dreapta, revărsându-se asupra unor oameni dragi pe care, dintr-o întâmplare, dintr-o coincidenţă, dintr-un „n-a fost să fie” blestemat, nu i-am mai văzut în ultima perioadă (cam un car de ani, aşa).

Cu toate astea, însă, n-a fost zi lăsată de la Dumnezeu în această miraculoasă, fabuloasă săptămână în care gândurile mele, îndreptate duios către prieteni, să nu se convertească în sms-uri, telefoane ori mesaje pe facebook pe care le-am primit cu mare bucurie. Aşa se face că eu m-am auzit tot mai des rostind, scriind, spunând: „chiar m-am gândit la tine zilele astea”, profitând şi explorând din plin de latura aceasta a tehnologiei care asigură apropierea. Au urmat apoi planuri şi cafele şi poveşti care s-au îmbinat firesc în revederi parfumate, cu iz plăcut de primăvară şi de dor. Ca şi cum timpul n-ar fi trecut, grăbit, făurind punţi de uitare între noi. Ca şi cum ieri ne-am fi băut matinal ultima cafea asortată cu fursecuri în formă de inimă, ca şi cum adineauri am fi purtat o oarecare discuţie, despre nişte oarecare nimicuri mărunte, drăgăstoase. Ca şi cum…

Mă gândesc, cu un bob de speranţă gata de replantare, că poate că într-adevăr gândurile noastre se prefac în fapte. Nu am aflat, însă, care dintre ele, pentru că, din experienţe anterioare, am învăţat că multe dintre cele muncite sârguincios, frământate cu argumente solide se prefac deseori în scrum, şi nimeni nu ştie de ce. Pur şi simplu. Dar acum ştiu, am aflat: gândurile spontane şi sincere n-au cum să nu-şi găsească finalitatea în ceva aducător de zâmbete. O fi telepatia… or fi oamenii… Sau, pur şi simplu, oi fi visând…

Articole pe aceeasi tema:

Niciun comentariu

Lasa un raspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.