Jurnal

Opriţi planeta, unii trebuie să coboare!

22 mai 2013

Mi-am tot propus să scriu un text despre cârcotaşi, n-am apucat, dar sper să cuprind aici cam tot ce-mi zboară prin căpşor în ultimele zilele pentru că am constat că nu e loc să bată vântul dintr-o direcţie sau alta, că imediat apar pseudo-criticii, ăia care, nebăgaţi destul în seamă, nu fac altceva decât să stea pe margine şi să comenteze. Că doar aşa-i românul, nu? (Urăsc vorba asta, a propos!…)

Ei bine, mie asta mi se pare fantastic: să nu faci nimic şi să-i dai înainte cu observaţiile. Să-i discuţi pe alţii plângându-te că fac lucruri în care tu probabil nu te regăseşti. Pentru că, nu ştiu, dar ultima dată când am verificat eu, lumea era un loc viu care, inevitabil, mai devreme sau mai târziu se schimbă. Generaţiile se rotesc, gusturile se modifică. Găşti apar şi dispar. Azi eşti, mâine nu mai eşti. Şi apar nişte bariere care, neînţelese, virează exact către nişte frustrări de care unii n-au cum să scape decât arătând cu degetul că „vaaai, uite ce rău au ajuns unii” şi plângându-se în stânga şi-n dreapta. Şi, eventual, în văzul lumii, ca să fie distracţia deplină. N-am, însă, siguranţa că metoda asta chiar dă roade…

Eu am încetat demult să mă mai preocup de ce fac alţii (de acolo de unde începe viaţa lor personală, mai ales) şi mi-am canalizat energiile pe ce am eu de făcut. În funcţie de oportunităţi, de evenimente, de invitaţii, de priorităţi, îmi aşez viaţa într-o formă sau alta bifând sau sărind peste câte ceva. Depinde. Asta, însă, nu vine pe placul tuturor, dar ce nu pricep eu e de unde atitudinea asta de Gigă-mereu-contra, ca şi cum unicul meu (şi al altora) scop în viaţă ar fi să le fac lor pe plac. Şi nu e vorba doar de un singur caz, însă mi se pare foarte frecventă şi foarte nejustificată atitudinea asta, mai ales când văd cu câtă înfocare se plâng unii care, probabil, n-au găsit altceva nimic mai bun de făcut decât să facă analize şi să împroaşte cu noroi.

Am auzit la un moment dat că cică neutralitatea nu-i bună, nu face trafic. E musai să te cerţi sau să arăţi cu degetul dacă vrei să ieşi în evidenţă. Şi sunt de acord. Dar, în acelaşi timp, sunt sătulă de gogoşi care povestesc ce bine era înainte, când nu se făcea nimic, faţă de acum, când noua generaţie a făcut şi a dres doar lucruri comerciale (sesizaţi nuanţa?), că deh, aşa se poartă. Şi nu ştiu cum o fi fost înainte, în ce secte exclusiviste s-au simţit alţii în largul lor, dar vremurile s-au schimbat, lucrurile evoluează, iar faptul că unii nu pot ţine pasul cu schimbările care se produc, asta nu mai ţine de mine şi nici de alţii asemenea.

Ştiţi vorba aia cu vulpea care n-ajunge la struguri zice că-s acri? Ei, eu cred că valabilă peste tot. Şi mai cred că, atunci când începi să te plângi de nişte schimbări cu care nu poţi ţine pasul, e un semn vizibil că îmbătrâneşti. Şi nu mă refer aici la curgerea firească a anilor, ci la mentalitate. Dar nu e nici un motiv de îngrijorare, cică ni se poate întâmplă tuturor, la un moment dat.

PS: Textul acesta-i aşa, ca fapt divers, pentru că tare le mai ştiu unii (unele) pe toate…

Articole pe aceeasi tema:

Niciun comentariu

  • Raspunde Parsul Apoteotic 25 mai 2013 la ora 16:50

    Pai e o palma prea fina articolul asta pentru cei/cele care le stiu pe toate si nu cred ca or s-o simta mai ales ca atoatestiinta se insoteste cu soric gros…

  • Lasa un raspuns

    Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.