Jurnal

Singurătăţile noastre toate

8 mai 2013

relaxExistă în viaţa noastră momentele acelea în care ne-am dori, cu disperare, să fim singuri măcar o clipă. O clipă elastică în care să ne (re)găsim liniştea pierdută, în care să avem răgazul necesar să ne (re)aşezăm gândurile în ordinea de la-nceput, în care să ne limpezim inima învolburată de informaţii care se prăbuşesc uneori prea repede, prea nemilos peste noi. O clipă, atât, după care să revenim la viaţă mai înţelepţi, mai hotărâţi, mai puternici. Mai fermi şi mai decişi, purtând cu mândrie certitudinea următorului pas care trebuie făcut.

Numai că lucrurile nu prea se-ntâmplă aşa. De cele mai multe ori, clipa aceea de răgaz nu ne e niciodată la-ndemână, iar viaţa se grăbeşte într-atât încât nu e vreme să oprim timpul în loc pentru o evadare măruntă, purificatoare. Aşa că acţionăm sub impulsuri care ne mai întunecă minţile şi ne încurcă gândurile, lăsând poarta deschisă unor gesturi necugetate, unor cuvinte nelalocul lor, unor tresăriri vulcanice, gata să erupă febril într-un vârtej care produce mai multă pagubă decât orice altceva. Şi-apoi ne pare rău, tare rău. Dar timpul pierdut nu se-ntoarce niciodată, iar noi nu avem, încă, suficientă putere ca să răsturnăm în chip miraculos situaţiile neplăcute din viaţa noastră cu faţa (şi aripile întinse) spre soare.

O frază înţeleaptă peste care am dat zilele astea (şi al cărei autor nu mi-l amintesc, deşi l-am căutat prin toate cotloanele tovarăşului Google) spunea că „să trăieşti viaţa sau s-o înţelegi; niciodată amândouă în acelaşi timp”. Şi, fără să vreau, mi-am dat seama că, pentru a-ţi înţelege viaţa, e nevoie de clipa aceea de singurătate, de răgaz, de tihnă. Pentru că marile revelaţii nu te izbesc niciodată atunci când, obosit, transpirat, supărat, nu faci altceva decât să aştepţi să mai treacă o zi, un timp, un anotimp ca să începi să-ţi trăieşti, cu adevărat, viaţa…

Eu cred că avem nevoie să fim singuri ca să înţelegem, ca să visăm, ca să putem să trăim mai departe. Avem nevoie să fim singuri, ca să depistăm ce ne lipseşte cu ardoare şi ce ne distrage de la lucrurile cu adevărat importante pentru noi. Avem nevoie, din când în când, de câte-un răgaz în care să ne reamintim cine suntem şi încotro mergem şi, mai ales, ca să putem respira pe îndelete, cu ochii închişi, o gură sănătoasă de aer lipsită de brief-uri, deadline-uri şi alte convenţii.

Avem nevoie să fim singuri, ca să fim cine vrem să fim atunci când plonjăm în colectivităţi care au nevoie de noi întregi, puternici, plini de dragoste, compasiune şi zâmbet. Altfel, ancoraţi în realităţi care se prăbuşesc, erup, se izbesc de stâncile calcaroase ale sufletelor noastre, riscăm să uităm de noi şi să nu mai ştim, uneori, care sunt valenţele propriei noastre identităţi.

Foto: weheartit.com

Articole pe aceeasi tema:

Niciun comentariu

  • Raspunde Mikajulia 9 mai 2013 la ora 20:09

    „Clipa” poate fi uneori si pentru a intelege mai bine ce dorim de la viata sau ce a vrut viata de la noi , in acea clipa.
    Insa acest mic ragaz de singuratate, atat de ravnit, poate sa aiba un pret mare, sa ne coste o prietenie sau uneori sa adanceasca neintelegerile deja existente.
    Nu toti inteleg nevoia de reflexie si atunci te vor cantari cu masura proprie, atat pe tine , cat si dorinta ta de introspectie, iar concluzia lor, nu va fi , in cele mai multe cazuri, cea asteptata, de intelegere a starii tale.
    Si atunci, apare ‘pretul’ clipei .
    Deci ce vei face? Ce vei alege? Linistea ta sau a altora? Greu raspuns, ca viata ce mereu ne incerca.

  • Lasa un raspuns

    Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.