Jurnal

Prostiile care ne ajung pe la urechi

25 iunie 2013

Eu nu ma mai uit la televizor decat rar, si atunci doar la filme. Si, sincera sa fiu, nu regret chiar deloc. Am ajuns la concluzia ca viata e mult mai productiva fara el, ca nu imi aduce nimic bun decat uneori, cand se mai difuzeaza un film. Dar asta inseamna sa accept, fortata de imprejurari, si sfertul de ora de publicitate, fapt care ma scoate deseori din pepeni si-mi altereaza buna dispozitie. Deci, mai bine ma lipsesc. E mai eficient.

Un alt motiv pentru care evit aceasta minunata inventie e duiumul de prostii care se vehiculeaza pe toate posturile. A fost nevoie sa tranteasca odata Eba fantasticul “succesuri” ca dupa o luna-doua de facut haz pe seama necazului sa ma intalnesc cu oameni care chiar stateau sa se gandeasca, pret de cateva secunde, care e forma corecta: “succese” sau “succesuri”… De atata popularitate, forma corecta le iesise din reflex, iar asta incepuse sa se lase cu batai de cap si cu dileme (de gandit) inainte de-a deschide, pur si simplu, gura.

Aveam un coleg in liceu care nu prea le avea cu engleza, scotea perle pe banda rulanta la ora de ne amuzam toti, cu mana pe burta incordata de atata hlizit. Radeam in hohote, povesteam si la altii cum pocea el formele gramaticale ale verbelor (si nu numai) si, dupa cateva saptamani, cand ne izbeam de problema cu pricina stateam si noi si ne intrebam, in gand, cateva clipe, oare care-o fi varianta corecta, pentru ca in minte ne revenea mereu prostia debitata intr-un moment (ne)inspirat de creatie stramba.

Apoi au fost viralele pe net, cu pluralul de la telecomanda si cu caii frumosi despre care n-am o poveste asemanatoare, dar despre care s-a discutat mai mult decat ar fi fost cazul sub pretextul ca era amuzant. La o analiza obiectiva si rece, mie mi se pare ca amuzamentul asta de duzina ne costa cam mult. Uneori se lasa cu leziuni permanente, cu deviatii severe de limbaj si judecata, care miroase a paguba si a obiceiuri proaste. De asta-s de evitat, desi uneori par foarte nostime, in mediatizarea lor exponentiala.

Dar nu stiu de ce ma mai mir, in fond, umorul de calitate se gaseste preponderant la oamenii inteligenti, si nu in circumstantele mediatizate excesiv. Iar eu imi amintesc asta de fiecare data cand turma o ia la vale, urmarind si incurajand o trasnaie care n-ar trebui sa profite de atata atentie.

Mai cunoasteti si alte exemple care v-au intrat in cap si care v-au incurcat (voua sau, poate, altora) judecata fireasca? Hai sa povestim si, daca e cazul, sa corectam…

Articole pe aceeasi tema:

Niciun comentariu

  • Raspunde Parsul Apoteotic 25 iunie 2013 la ora 9:48

    „decat” – bucurestenism folosit total aiurea, ieri l-am auzit pe eurosport

  • Lasa un raspuns

    Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.