Jurnal

Sambata copiilor

1 iunie 2013

donald-zolan-oil-painting-47-8

Anul asta e ciudat, de regula in prag de 1 iunie vorbesc intotdeauna cu entuziasm despre copilarie, dar acum, din miezul prea copt al sesiunii, recunosc ca nu-mi prea vine. Oricat de ispititoare ar fi gandurile care duc catre rauri de ciocolata, catre surprize „imbombonate”, catre jucarii, trasnai marunte, floricele de camp rupte si asezate aiurea-n par, pe umerii mei incercanati de nesomn apasa acum alte poveri, cu alte nume si directii.

Mi-e dor sa fug, sa inalt un zmeu, sa dau buzna intr-o cofetarie si sa spun, sasait, rarait, peltic, pocit, sa vreau si de asta, si de asta si de aialalta, desi stiu ca n-o sa pot manca nici macar o prajitura-ntreaga. Mi-e dor sa ma plimb pe strazi pe care cate-un clovn prea inalt imparte baloane impaturite in forma de floare sau catel. Mi-e dor de-o jucarie de plus, fie el si-un mutunache cat de mic, cumparat asa, doar pentru mine. Mi-e dor. Dar ma spal cu apa rece pe fata, imi mai torn o cafea amara cu lapte, mai intorc o pagina de curs si ma prefac ca-mi trece. Asta e.

Sper, insa, ca azi o sa primesc macar o portie mare de cirese rosii, coapte, parfumate, ispititor de dulci, de iunie. Intr-o fereastra fara curcubeie, fara povesti, fara daruri conventionale, nimic nu m-ar face sa ma simt mai copil decat un kilogram de cercei rosii, proaspat culesi din gradina, numai buni de asortat cu vara asta splendida care se-asterne dincolo de geam…

Articole pe aceeasi tema:

Niciun comentariu

  • Raspunde Diana 1 iunie 2013 la ora 20:51

    Frumos spus! Frumoasa si pictura de Zolan!

  • Lasa un raspuns

    Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.