Jurnal

Iaşiul meu, Iaşiul altora. În scrieri şi pretutindeni

19 august 2013

Acum câteva zile am terminat de citit romanul lui Ionel Teodoreanu, Bal mascat, în care-am găsit imaginea unui Iaşi de altădată, cu toate viciile, parfumurile, farmecele sale. Deşi speram să fie o lectură relaxantă, n-a fost aşa. Cumva, am simţit cu fiecare descriere că nu mi-e deloc uşor să citesc despre oraşul natal, despre colţul ăsta de lume de care mă leagă, vizual, auditiv şi olfactiv, atâtea imagini artistice.

Strada_Lapusneanu_-_Beraria_Bragadiru

Am înţeles, pe parcursul lecturii mele conştiincioase, că nu e ca şi cum aş citi despre-un Paris râvnit de la distanţă. Nu e ca şi cum mintea mea şi-ar construi singură clădirile, străzile, poveştile. E o realitate. Acolo, dincolo de coperţi şi de propria-mi fereastră, la doar câteva străzi distanţă de mine, există un Lăpuşneanu altădată celebru, există un Copou cu plimbări de mână şi îmbrăţişări pe furiş care s-au păstrat peste timp, există un oraş cu alei populate acum multă vreme de doamne cu pălării şi mănuşi de catifea şi de bărbaţi care fumează numai ţigări celebre, ca o anexă firească a preocupărilor lor intelectuale. Nu e nimic inventat, poate doar şlefuit. Însă parametrii sunt aceiaşi, câţiva ani mai târziu. Atât s-a schimbat. În rest…

Pe mine m-au fascinat întotdeauna, în cărţi, descrierile grandioase care fac din marile oraşe ale lumii adevărate trofee, ţinte pentru vizită. Aşa m-am îndrăgostit de Paris pe vremea când toţi colegii mei de generaţie visau să se sărute sub turnul Eiffel, pentru că atât le ajunsese pe lângă ureche. Însă pentru mine amintirea unui Paris niciodată vizitat, doar imaginat, s-a legat de alei şi de canale, de fugi şi de nopţi cu stele, de ziduri dincolo de care se-ascundeau amoruri şi se puneau la cale planuri de salvare şi de evadare. De prizonieri şi de refugii, de baluri cu cavaleri şi doamne cu pălărie, şi aşteptări, şi trădări, şi dueluri, şi câte şi mai câte. Dar asta-i altă poveste, cu altă bibliografie.

Dar să ne-ntoarcem la Iaşi…

Cât cunoaştem oare din clădirile pe care le vedem zi de zi? Cât de multe lucruri ştim să ascultăm din ce ne spun ele? sunt doar două dintre întrebările la care nu reuşesc să găsesc niciun răspuns de când am închis coperţile cărţii. Brusc, mi se pare c-am trăit la suprafaţă, plutind pe străzi, pe aceleaşi străzi pe care, în alte vremuri, au curs alte vieţi, mai celebre şi, aparent, mai fascinante decât a mea. Pe undeva, exista cândva poezie, snobismul avea alte coordonate lingvistice şi vestimentare, educaţia se ghida după alţi parametri, iar noua modă avea inovaţiile ei care astăzi pier în faţa trenduri ce nu se sfiesc să sfideze orice limită. Iar inventarul acesta al realităţilor care au existat demult pe mine mă fac să mă simt mică şi neînsemnată şi să nu reuşesc să mă integrez într-un oraş în care m-am născut şi-am crescut atâta amar de vreme.

N-am reuşit nici până azi să identific la pas strada Zlataust, pentru că mă tem în continuare să nu spulber imaginea de ansamblu pe care mi-am făurit-o în minte despre casa în care şi-a făcut veacul Delia, personajul gingaş al romanului Fata din Zlataust. Şi, tot aşa, n-am reuşit să identific nici sediul iubirii ascunse dintre Andi şi Magda Bondur, situată, conform indicaţiilor, în gangul care precede o casă impunătoare cu vedere directă pe strada Lăpuşneanu. Dar probabil că busola imaginaţiei mele s-a pierdut printre rânduri şi, într-o clipă de neatenţie, n-a făcut legătura care trebuie…

Am dovada clară acum că imaginile mele despre principalele repere ale Iaşiului nu coincid cu ce era în vremea descrierilor lor minuţios realizate, când Universitatea nu era populată decât de candidaţi de vază, când strada Lăpuşneanu nu era o altceva decât o alee destinată defilării şi etalării ţinutelor, când Copoul era faimos tocmai pentru că era aerisit şi nu într-atât de înţesat de lume care, din plictiseală, mai dă duminica la schimb aglomeraţia mall-ului cu cea din parc… Aşa că, sub fascinaţia ideilor care-au expirat deja pe cele şapte colinele, mărturisesc astăzi că mă aflu în dilema existenţială care mă face să mă-ntreb, continuu, ce din Iaşiul ăsta a rămas din alte poveşti şi, mai ales, ce-aş putea să las eu, în descrierile mele, în amintirile mele, în frământările mele, generaţiilor următoare, pentru care oraşul va avea, negreşit, altă faţă?

Dac-aş fi un alt fel de istoric, aş consemna perioadele nu în ani, ci în nume şi descrieri. Şi aşa aş vorbi nu despre Iaşiul nu ştiu căror ani, ci despre Iaşiul lui Ionel Teodoreanu, Iaşiul lui Mihai Eminescu, Iaşiul cu flori, Iaşiul fără maşini, Iaşiul îndrăgostiţilor, iaşiul primilor studenţi. Pentru că există, dincolo de toate, un Iaşi al fiecărui condei în parte care, cu inspiraţie şi noroc, a reuşit (mai mult sau mai puţin) să facă din oraşul ăsta, acum prăfuit, chinuit şi găurit, un exerciţiu de imaginaţie.

Nu ştiu care este Iaşiul meu. Aştept, încă, un moment de revelaţie demn de consemnat în foi menite să reziste peste timp. Până atunci, mă condamn la căutări şi plimbări şi întrebări care, într-o zi, sper să-şi găsească toate răspunsurile deocamdată neconstruite.

PS: Există totuşi un lucru -unul singur!- pe care îl asociez astăzi cu ce-am citit, iar acela e sentimentul că, ori de câte ori aş merge pe strada Lăpuşneanu, mi se pare frecvent că aş defila pe-un covor roşu care nu se vede, sub privirile tuturor celor care, spre deosebire de publicul de altă dată care sprijinea garduri, astăzi discută la o cafea, pe una dintre multele terase amplasate strategic în primul rând al spectacolului vieţii.

Foto: altiasi.ro

Articole pe aceeasi tema:

Niciun comentariu

  • Raspunde Iulian Boia 20 august 2013 la ora 7:37

    Foarte frumos articolul, felicitari! Chiar ar fi foarte misto un tur al Iasului lui Teodoreanu, pe modelul plimbarilor pe care le organizeaza cei de la Fundatia Calea Victoriei in Bucuresti.

  • Raspunde -Escu 20 august 2013 la ora 18:08

    deci se intampla si altora….
    credeam ca numai eu cred cu tarie ca m-am nascut intr-o epoca nepotrivita firii mele …

  • Lasa un raspuns

    Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.