Jurnal

Ce vor ei să audă

21 septembrie 2013

Don't waste your time with explanations people only hear what they want to hearMă mai minunez uneori de succesul pe care-l dobândesc peste noapte condeie iscusite, decise să-şi înşire propriile idei în tot soiul de spaţii virtual-găzduitoare. Cu multe dintre ele nu sunt de acord, în special de la primele dez-acorduri gramaticale, fapt care îmi dizolvă, pas cu pas, entuziasmul curios. Cu altele aş putea fi în asentiment, însă ceva lipseşte printre idei şi argumente, şi renunţ din nou, rătăcind obscur prin spaţiul dintre rânduri. Însă indiferent în ce categorie s-ar încadra un text sau altul, deseori, la poarta publicaţiei care-l găzduieşte, mii de fani se-nghesuiesc buluc, ca pe vremuri la prăvăliile cu rarităţi numărate.

Recunosc, am încetat demult să mai încerc să înţeleg şi să mă compar, prin excelenţă, cu alţii. „Ce au ei şi n-am eu” n-a funcţionat niciodată la mine, întotdeauna socotelile astea m-au târât în realităţi dezastruoase pe care, nu ştiu cum se face, nu le anticipasem niciodată. Şi-am suferit până într-o zi când am înţeles că nu asta e soluţia. Să spui lucrurilor pe nume e una, să spui lucruri care vor să fie auzite e alta, iar cele două, per ansamblu, alcătuiesc două perspective diferite, care, de multe ori, nici nu se intersectează între ele. Dar, ce contează ce spui atâta timp cât ai succes?

Camil Petrescu spunea că „decât să scrii pentru public şi să nu ai conştiinţă, mai bine să scrii pentru tine şi să nu ai public„. Iar eu am ajuns să-mi fac, din cuvintele sale, regula de căpătâi a textelor mele pe care le scriu, uneori cu ceva sacrificii, pe blog şi pretutindeni. Şi, până acum, n-am regretat niciodată înţeleapta decizie care, deşi nu m-a umplut de lauri şi mulţimi de admiratori, mi-a oferit din când în când câte-un feed-back pozitiv, îmbucurător şi sincer, din partea unor oameni care, deşi puţini la număr, se aşază în tagma celor buni şi înţelepţi, de la care am avut întotdeauna ceva de învăţat.

Însă, ca o curiozitate pur nocturnă, nu pot să nu mă-ntreb, totuşi, ce vor oamenii să audă? Ce argumente i-ar face să se trezească şi să se orienteze către, nu ştiu, iubiri sănătoase, vieţi fără excese, pasiuni valorificate? Există vreo reţetă? Pentru că mie mi se pare că pretutindeni se caută, permanent, scuze pentru greşeli, pentru sedentarism, pentru lucrurile rele care ni se-ntâmplă în toată viaţa pe care unii aleg să şi-o trăiască într-o căutare conştiincioasă de pretexte pentru nefericire, nenorocire şi nenoroc. Alteori, lupta se dă pentru compătimire, pentru umeri care să rostească formula magică „ştiu cum e”, pentru condeie care să spulbere dreptul la poveste motivând, cu ceva experienţă personală (inventată sau reală), că totul, în viaţă, e iluzie şi mit…

Şi totuşi, ca un copil abandonat, după colţ pândeşte adevărul…

Articole pe aceeasi tema:

Niciun comentariu

  • Raspunde -Escu 21 septembrie 2013 la ora 23:18

    Oamenilor le place can-can-ul! Asta aduce audienta si trafic. Din pacate…

  • Raspunde Irina Radu 24 septembrie 2013 la ora 18:02

    Superb citatul din Camil Petrescu. Felicitari pentru ca reusesti sa-ti respecti propriile principii

  • Lasa un raspuns

    Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.