Jurnal

Cine se aseamănă se adună

11 septembrie 2013

Disney-Princess-disney-princess-33854150-1778-1779Nişte experienţe care mi s-au aşternut în cale zilele astea m-au făcut să-mi amintesc vechea zicală pe care-am aşezat-o falnic în titlu: cine se aseamănă se adună. Şi, ca şi cum fraza cu pricina n-ar fi fost de ajuns, o mână puternică de argumente mi-a zguduit nişte presimţiri că, exact atunci când am să mă aştept mai puţin, câteva persoane se vor reorienta subit, alegând un alt anturaj în care să-şi facă veacul. Printre altele.

Ca niciodată, de data asta nu m-a (mai) surprins. Nu ştiu dacă e un aspect care ţine de maturitate sau de înţelepciune sau, pur şi simplu, de experienţă. Însă trecând peste momentul acela de baraj al „de ce”-urilor fără niciun răspuns (care să pară) autentic, mi-am dat seama că persoanele cu pricina chiar nu se-ncadrau în cercul pe care s-au străduit să-l frecventeze, totuşi, atâta vreme. Iar asta nu e răutate, ci pur şi simplu o constatare la o cafea rece, servită pe-o terasă unde toamna şi-a intrat în drepturi depline.

Unii ar numi asta trădare, să te strecori pe furiş şi să-ţi creezi propriul grupuleţ, întorcând spatele unor oameni pe care te-ai prefăcut timp îndelungat că-i suporţi. Alţii l-ar numi fenomen social. Eu evit să-i găsesc un nume, oricum n-ar conta. Dar după ceva vreme de când tot încerc pe propria răspundere astfel de „despărţiri”, am ajuns la concluzia că unii oameni, oricât s-ar strădui, nu reuşesc să se încadreze într-un tipar care, deşi nu e afişat pe nicio uşă, există şi, ca şi cum asta n-ar fi de ajuns, în cele mai nepotrivite momente se cere exemplificat, în varianta stilului propriu a celor care s-au unit găsindu-se astfel.

Acest aspect nu ne face pe unii sau pe alţii mai buni sau mai răi. Însă el separă nişte medii, nişte concepţii, nişte caractere. Pentru că atunci când te asociezi cu o categorie de oameni, lumea te etichetează drept unul sau una de-ai lor. Şi nu întotdeauna etichetele astea fac bine, mai ales într-o lume în care e atât de greu să mai ţii ceva la distanţă de ochii curioşi ai celorlalţi.

După ceva vreme şi câteva asocieri catastrofal de neprielnice, eu am încetat să mai aspir la găşti pe care nu mi le puteam, financiar sau sufleteşte, permite. Am încetat să îmi mai doresc orbeşte să fiu mişto sau cool sau trendy, doar pentru că aşa dictau nişte tendinţe şi nişte oameni care, aparent, au reuşit să mă fascineze cândva. Şi am mai încetat să-mi mai făuresc idealuri pe care nu mi le puteam îndeplini ca urmare firească a faptul că în ADN-ul meu nu există secvenţe care să treacă testul (lor) de admitere.

Până la urmă, nu cred că e rău să facem astfel de greşeli, să aspirăm şi să ne încercăm apartenenţa la un grup sau altul. Dacă greşim, vom afla mai multe despre noi, dar şi despre ceilalţi. Iar asta ne va face să ne orientăm mai bine data viitoare. Adevărata problemă e să ne trezim la timp, şi să nu zăbovim mai mult decât e cazul. Altfel, s-ar putea să ducem multă vreme povara unor etichete care, presate timp îndelungat, nu se mai dezlipesc decât foarte, foarte greu.

Foto: http://www.fanpop.com/clubs/disney-princess/images/33854150/title/disney-princess-photo

Articole pe aceeasi tema:

Niciun comentariu

Lasa un raspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.