Jurnal

Iubirea şi potrivirea

17 septembrie 2013

compatibilityN-am ce face şi dau play unei melodii fresh and new, cum ar spune, aproape răstit, oamenii de la tv a căror principală îndeletnicire e aceea de-a prezenta înşiruirea de hituri ce urmează să ruleze conştiincios spre deliciul publicului în delir. N-am ce face şi dau play… şi mă loveşte drept în moalele capului un vers pe care nu-l înţeleg şi pe care, spre aprofundare şi combatere, mi-l notez pe-un colţ îndoit de hârtie.

Fireşte că, de îndată ce operaţiunea sacră a luat sfârşit, iar telefonul meu a ţârâit a datorie, am uitat de revelaţia cu pricina. Însă făcând ordine prin hârtii am regăsit-o şi, pentru a nu lăsa promisiunea fictivă în vânt, am apăsat butonul de „add new post” şi m-am pus pe redactat.

Dar noi ne potrivim/ fiindcă ne iubim„. Aşa sună -bine, mai tărăgănată, mai lălăită, mai cântată– constatarea cu pricina. Şi, ca să fiu în totalitate onestă, trebuie să recunosc că am audiat toate versurile în care se explică relaţia perfect antitetică dintre cei doi membri ai cuplului, ca să-mi fac o idee de unde a răsărit înţeleapta concluzie care face motivul (laitmotivul?!) refrenului. N-am aflat, dar am intuit că de pe undeva de printre rânduri. Dar nu asta-i important.

Eu nu cred că doi oameni care se iubesc şi atât, deşi nu au mai nimic în comun, pot să se potrivească aşa, pur şi simplu. Ştiu, cunosc pe de rost regula multelor contraste care face, aproape miraculos, ca oameni total diferiţi să se simtă atraşi unul de celălalt. Dar mă tem că nu e suficient. Într-un univers complicat, care lasă loc de multe variante şi variaţii, doi oameni care sunt diametral opuşi sunt mai mult decât predestinaţi unor interacţiuni care se termină mai întotdeauna, aproape la fel, altfel decât paşnic.

Deşi gândul care duce, în primă fază, la un soi de fascinaţie pentru o astfel de formă de convieţuire care implică doi parteneri cu firi contrastante, face suficiente victime, în special printre reprezentatele sexului feminin, mă gândesc că, totuşi, n-ar fi rău să privim şi dincolo de aparenţe. Pentru că, la un moment dat, schimbul de replici şi argumente, de păreri referitoare la lucruri banale s-ar putea să-i obosească pe amândoi şi să facă din toată presupusa dragoste mare de la-nceput un hoit care miroase urât, vorba lui Paler. Pentru că, din nefericire, oamenii nu ştiu să se despartă la timp, aşa cum nu ştiu, pare-se, nici că şi potrivirea asta are rolul ei, dincolo de jocul zglobiu al hormonilor.

Nu, nu mi se pare amuzant să nu reuşeşti să cazi de comun acord cu propriul partener asupra culorii farfuriilor. Sau asupra modelului de bibliotecă. Sau asupra meniului pe care vrei să-l pregăteşti la o masă festivă. Sau, asupra tipului de hârtie igienică, pastă de dinţi, caşcaval, napolitane. Într-un fel sau altul, judecând la (prea) rece, toate disputele astea ajung să se transforme într-un soi de lupte conjugale, în care cei doi amorezi se situează în tabere diferite. Şi asta, în timp, s-ar putea să distrugă amorul acela ghebos şi mare care nu, în niciun caz nu rezistă pe terenul în care explodează bombele din orice colţ şi, mai ales, din orice motiv.

Aşa că mă-ntreb, vă-ntreb, căutând cu disperare un răspuns: mai e suficientă, astăzi, iubirea? Doar iubirea?

Eu aş vrea să spun că da. Însă nu pot. Pentru că, din punctul meu de vedere, iubirea e una, iar potrivirea e alta. Acum, depinde de fiecare cui acordă prioritate, deşi ideal şi de dorit ar fi să existe amândouă.

Oare se poate? Oare se vrea?

Foto: http://efengshui.org/calculators/love-compatibility/11

Articole pe aceeasi tema:

Niciun comentariu

  • Raspunde Anca 18 septembrie 2013 la ora 14:44

    Eu cred ca niciodata nu a fost suficienta doar iubirea. Mi-a placut cum spunea Bruckner intr-un interviu, ca am ajuns sa asteptam prea mult de la omul de langa noi si iubire, si senzualitate si valori comune. Cu toatea astea eu simt ca iubirea este necesara dar in niciun caz suficienta. Sa ne dezvoltam in armonie alaturi de celalalt, pastrandu-ne individualitatea, sa iubim si sa fim iubiti fara a fi sufocati. Mai cred ca intr-un cuplu este important sa existe un scop comun in viata, si de asemenea sa gaseasca fiecare intelepciunea de a-l iubi pe celalalt fara a-si dori sa il schimbe, ci de a-l ajuta sa isi puna in valoare ceea ce are el mai bun.
    Frumos subiect, as mai vorbi 🙂

    • Raspunde Alexandra Bohan 19 septembrie 2013 la ora 12:17

      Mulţumesc, Anca! Să ştii că şi eu aş mai vorbi. 🙂

    Lasa un raspuns

    Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.