Jurnal

Splendori îngălbenite

22 octombrie 2013

640x360Mă plimbam deunăzi pe străzi -aşa cum fac în fiecare zi, de altfel- şi brusc m-a lovit drept în moalele capului imaginea unui prezent colorat în galben-arămiu. Se făcea că venise toamna şi, cumva, totul începuse să se schimbe, asta după ce o rafală de iarnă ne-a zguduit, până nu demult, toate aşteptările.

Recunosc, nu am remarcat splendorile de-afară. Când pleci dimineaţa pe-ntuneric, iar viaţa îţi curge între uşi care stau închise etanş, n-ai timp să vezi cum se schimbă, afară, copacii şi trotuarele. Iar seara e deja prea-ntuneric pentru galbenul-arămiu, pentru maro-urile degradate, pentru nuanţele splendide de roşu care curg îmbrăţişând aleile frumos pietruite, dintre copaci, dintre ziduri, dintre amintiri.

Numai că, astăzi, o pală de vânt mi-a ridicat zglobiu fusta şi, odată cu ea, şi pleoapele. În jurul meu se scuturau castanii, iar străduţa pe care mă grăbeam s-o traversez alert se făcuse dintr-o dată colorată, mirosind a toamnă vie şi-a anotimp frumos. Şi, atunci, mi-am permis să mă opresc o secundă şi, preţ de o inspiraţie profundă, să mă bucur de timpul binecuvântat de soare care ni se aşterne, zi de zi, la picioare, aşteptând să-l trăim intens la fiecare pas.

E o toamnă splendidă afară care curge firesc de dimineaţă devreme, cu aer tare şi rece. E o toamnă ca-n poveşti, cu rafale de vânt blând care mişcă crengi dezgolite şi răvăşeşte frunzele căzute atât de poetic pe toate trotuarele asfaltate de curând. E o toamnă superbă, cu miros de dragoste galbenă. E toamnă, e frig şi e foarte frumos. Şi e vreme de iubit, e vreme de cântat şi de dansat printre nori, e vreme de pus în cămară amintiri preţioase, pentru „maitârziu”-uri pustii şi-nfrigurate.

Iar ca un gând întârziat, înclin să cred că, poate, într-adevăr, cine-a zis că adevărata valoare stă în lucrurile simple, avea dreptate…

COSMOTE Romania revoluționează telefonia mobilă prin introducerea unui nou portofoliu de abonamente, mai simplu, al cărui fundament este inovația prin simplitate și comunicare nelimitată. Mai multe detalii despre oferta găsești pe free.cosmote.ro, iar despre concurs accesând free.cosmote.ro/bursa.

Foto: http://wallpaperscraft.com/wallpaper/autumn_leaves_yellow_trees_reflection_peak_45487

Articole pe aceeasi tema:

Niciun comentariu

  • Raspunde Narcis 23 octombrie 2013 la ora 20:39

    frumos, exact ca-ntr-un pasaj din Adalbert Stifter…

  • Lasa un raspuns

    Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.