Jurnal

Înainte să vină ploaia

22 noiembrie 2013

E starea aceea de confuzie şi-ndoială, în care, pe dată, cerul se face, din galben, întuneric. E secunda aceea magică în care norii se-nchid, îmbrăţişându-se temeinic, făcându-i, parcă, în ciudă neobositului soare. E clipa aceea fragilă, ca dinainte de-o mare dragoste, e răgazul de-ndoială, de-ntrebări care, în loc de răspunsuri, au doar bănuieli şi-n care un sac mare de lacrimi neplânse stă să se reverse peste lume.

Am iubit întotdeauna ploile, înclinând cu predilecţie să le aştept mai cu foc pe cele calde şi blânde din miezul verilor toride. Dar nici cu ploile toamnei nu mă simt slăbită de-argumente. Le savurez de fiecare dată, uneori de sub umbrelă, şi nu contenesc să admir mişcările circulare, abia stăpânile, ale frunzelor proaspăt înălţate de rafale aspre de pe sol.

Privesc ploile de toamnă cu fascinaţia cu care aş privi parada animalelor sălbatice la circ. Mă uit admirând şi zâmbind şi nu contenesc să mă mir de cât de splendidă este, pe alocuri, lumea în care trăim. Dar apoi mi se face frig şi miros de noapte şi-ncep să mă tem, căci n-am iubit, niciodată de când mă ştiu, întunericul…

Mă pregătesc de ploi ca de miracole. Dar mă şi apăr frecvent de ele ca de dezastre. Uneori c-o umbrelă, alteori c-un lăcat la poarta inimii. Şi, de cele mai multe ori, c-un zâmbet cald care să-mi însenineze, din aproape-n aproape, toate cărările.

Articole pe aceeasi tema:

Niciun comentariu

Lasa un raspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.