Jurnal

Dragostea, cu moderaţie

10 decembrie 2013

Pe mine prea multă dulceaţă mă îngreţoşează. Mierea de albine, îndesată în gâtlejul tânjind după ceva dulce îmi creează un soi de repulsie fiziologică (firească, de altfel) dacă depăşesc doza recomandată, iar dulceţurile, ciocolata şi alte delicii zaharisite îmi induc o stare de rău general, în loc să amplifice efectul fericirii. De la prea multe dintr-astea n-am ajuns niciodată euforică, însă am simţit pe propria-mi piele revoltată ce înseamnă să înghiţi mai mult decât poţi, în mod obişnuit, digera.

Am făcut aşa o introducere scurtă şi, zic eu, la obiect, pentru că am senzaţia că dau, în ultima perioadă, peste mulţi oameni care cred cu tărie în excese şi, ca şi cum asta n-ar fi de ajuns, le recomandă cu căldură şi altora. Înşiră fraze ticsite de sfaturi îmbibate în formule zaharoase, împrăştie îmbrăţişări doar cu iubire, fac uz de alternative excesiv de vindecătoare de suflete şi, paradoxal, primesc aprecieri pe măsură. Nu ştiu vouă cum vi se par lucrurile astea, dar mie-mi dă cu virgulă. Şi, uneori, chiar şi greaţă. Excesul strică, nu-i aşa?

Eu sunt omul care militează pentru dragoste, păstrându-şi totuşi capul pe umeri. Mi se pare onest şi firesc să ne căutăm jumătăţi, prieteni, oameni alături de care să ne simţim confortabil. Dar nu sunt foarte sigură că ar trebui să facem din asta o religie, că toate moleculele noastre ar trebui să se nască, să trăiască şi să moară doar pentru asta, ca nişte martiri ciudaţi şi proşti, pentru care nimic pe lume nu mai există în afară de dragoste.

Numai că unii au luat-o, pare-mi-se, razna. În toate statusurile, gândurile, respiraţiile lor se vorbeşte doar despre asta, iar când îi întâlneşti, încearcă să te molipsească cu „credinţele” lor. Într-un astfel de moment, recunosc, m-am trezit şi m-am mirat, când asupra mea s-a pogorât o astfel de revelaţie într-un moment în care, gândind facturi, planuri şi responsabilităţi, mi-a răsărit în cale un pitic grăind filozofii dintr-astea ieftine şi la-ndemână la colţ de stradă.

Hai să ne iubim unii pe alţii, cu moderaţie. Hai să credem, dar să nu ne canalizăm toate forţele doar într-acolo. Hai să scoatem capul din cutie şi să vedem imaginea de ansamblu, iar dacă nu reuşim, atunci să nu deschidem gura. Cel mult, să ne deschidem inima, dar fără să facem prea mare caz de asta. Se poate?

Articole pe aceeasi tema:

Niciun comentariu

  • Raspunde -Escu 10 decembrie 2013 la ora 21:07

    De-ai sti cate cupluri de tineri am vazut ca se trateaza cu „Iubi” ! eu cred ca deja sunt bonavi de diabet de atatea dulcegarii ! 🙂

  • Lasa un raspuns

    Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.