Jurnal

În pulover şi blugi

28 ianuarie 2014

Mi-s foarte dragi rochiile cu care mi-am umplut conştiincios şifonierele. Mi-s dragi pantofii cu poveşti, cu tocuri înainte sau medii, pe care gambele mi se modelează-n paşi mici, frumoşi. Mi-s dragi bijuteriile alese, pe care le asortez cu ocazii şi zile, mi-s dragi ţinutele clasice şi nu mă dedau de la obiceiul plăcut de-a le purta ori de câte ori se iveşte prilejul.

Dar mi-s dragi şi zilele-n care, ostenită de mers, de responsabilităţi, de etichete, arunc pe mine la-ntâmplare un pulover. Sunt zilele-n care mă aşez comod într-o pereche de blugi şi, în loc de tocuri care să-mi înalţe gândurile, visurile, speranţele cu cel puţin 5 centimetri mai sus, mă cobor în ghetele roşii, cu blăniţă, menite să-mi încălzească tălpile cu care alunec pe străzi mohorâte.

Câteodată, clipele astea visate, în blugi şi-n pulover, mi-s cele mai dragi din lume…

Mi-e dor uneori de simplitatea pe care ţi-o dă o astfel de ţinută lejeră. Mi-e dor de zilele-n care, în lipsă de altceva,  mă-mbrăcam la-ntâmplare şi visam ţintit lucruri pentru care n-aveam îndoiala neîmplinirii lor. Mi-e dor de-o vârstă fragedă în care priorităţile aveau altă formă, şi mi-e dor de îndrăzneala cu care luptam, zi de zi, ceas de ceas, pentru ţeluri, pentru născociri absurde, pentru finaluri fericite care, oricum, nu mi s-au întâmplat niciodată.

Mi-e dor de mine, sprijinită de pereţi albi, în pulover şi-n blugi, cu inima roşie atârnându-mi uşoară la gât, ca pana fulgului, ca scoarţa lemnului… Dar apoi alarma ceasului sună, şi e dmineaţă, şi-mi caut ciorapii, şi pantofii, şi rochiile şi, c-un surâs marcat în colţul gurii, mă grăbesc să prind răsăritul, iubirile, viaţa de-o aripă, cu cheile-ntr-o mână, cu gândurile-n cealaltă şi cu sufletul grăbit să nu-ntârzie acolo unde se-ncuie uşile pentru cine n-ajunge astăzi la timp…

Articole pe aceeasi tema:

Niciun comentariu

  • Raspunde Catalina Condruz 30 ianuarie 2014 la ora 23:56

    „cu cheile-ntr-o mână, cu gândurile-n cealaltă” Pentru a echilibra balanta ar trebuie ca gandurile sa-ti fie la fel de usoare precum cheile. Dar cred ca ele intotdeauna cantaresc cel mai mult, ingreunand de multe ori si sufletul 🙂

  • Raspunde Veronica 5 februarie 2014 la ora 10:15

    Îți doresc să găsești clipe în care dorul tău să (re)devină realitate… Bravo pentru blog, pentru scris, pentru pasiune!

  • Lasa un raspuns

    Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.