Jurnal

În dragoste e ca la shopping

14 februarie 2014

dsc_0071Să-ţi găseşti un iubit pe măsură e ca şi cum ai merge la cumpărături. Mai întâi, e privitul prin vitrine. Apoi e rochia aceea care-ţi face cu ochiul. Apoi e goana după mărimea potrivită pe care te rogi în gând de o mie de ori s-o găseşti şi, pe urmă, probatul. Apoi e privitul în oglindă, admiratul din toate unghiurile în oglinzile mari şi lucioase ale cabinelor de probă, şi feeling-ul primei întâlniri, al primei purtări, cel care te face să te decizi dacă rochia va merge cu tine sau dacă va rămâne, în continuare, în vitrină, pentru alte, ulterioare-ncercări…

Apoi, dacă te-ai decis împreună cu propriul portofel că locul ei e permis în viaţa ta, vine partea cea mai grea -purtatul- până la care idei şi zâmbete şi imagini creţe dezbat asortatul cu accesorii şi alegerea ocaziei perfecte în care voi două (voi doi) vă veţi face debutul în societate ca un tot, ca un întreg. Apoi urmează o avalanşa de complimente, de fotografii, de surâsuri molipsitoare când totul pare să fie perfect, când crezi că nu vă veţi despărţi niciodată, când ţi se pare că, purtând (doar) ce ai pe tine, poţi face orice, oricând, oricum, ca un supererou entuziasmat de propriile-i aripi crescânde pe care nimic nu le poate opri să se-nalţe în zboruri line.

Şi, de aici, povestea poate lua două căi: fie rochia, purtată cu drag şi cu măsură va dăinui o veşnicie-n şifonierul şi viaţa ta, profitând de cele mai bune îngrijiri, fie va sfârşit agăţată, ruptă, descusută de-mprejurări şi decolorată de circumstanţe la primul coş, lăsând în urmă un set de amintiri şi-un gol care trebuie umplut cu ceva din noua colecţie.

Oricum ar fi, lucrurile depinde de material, de obstacole şi de felul în care păstrezi respectivul articol.

Şi, acestea fiind procesate (şi redactate), trebuie să recunosc că mă gândeam deunăzi, cotrobăind după o rochie perfectă prin mall, că mie nu mi-a plăcut niciodată să merg la cumpărături. Nu mi-am permis niciodată să caut haine la-ntâmplare, pentru că aceste căutări perpetue mă sperie şi mă obosesc deopotrivă. Aşa că am preferat să merg direct la ţintă, căutând exact lucruri pe care mintea mea şi le imaginase până-n ultimele detalii ore în şir, zile-ntregi. De cele mai multe ori, n-am găsit. Aşa că dezamăgirile mele s-au adunat într-un sac adăpostit în golurile şifonierului dornic să fie umplut.

Apoi, după vreme-ndelungată în care am risipit suficientă energie căutând şi aşteptând să se schimbe colecţiile, să vină-n vitrine ceea ce căutam cu atâta foc, am decis că, poate, ar fi mai eficient să aleg produse din cele care se găsesc, slavă Domnului!, pe toate drumurile. Iar după câtva timp în care am exersat toate tehnicile ineficiente ale răbdării şi-ale scotocirii riguroase a rafturilor care s-au sfârşit, evident, cu sacoşele goale, mi-am spus cu un oftat prelung că shoppingul nu e pentru mine şi că, poate, n-ar trebui să mai fac asta.

Acum, nu mai merg la cumpărături. Cumpăr haine doar dacă ele-mi ies în cale, dacă-mi fac cu ochiul din vitrinele ispititoare ale magazinelor frumos luminate şi dacă mă-mbie să intru şi să le probez. Altfel, nu mă mai aventurez în pierderi conştiente de timp şi de resurse energetice.

Până acum, n-am rămas cu şifonierul gol, iar asta mă face să mă-ntreb, în cel mai sadic mod cu putinţă, dacă asta e soluţia care ar putea să rezolve problemele amorurilor noastre ratate. Ne-ncurcă toate aceste căutări obositoare? Ar trebui să aşteptăm sau, dimpotrivă, n-ar trebui? Ar fi mai înţelept să lăsăm iubirile să vină peste noi sau, din contra, s-ar cuveni să le ieşim în cale, căutându-le printre rafturi, printre rânduri, printre anotimpuri?

Nu ştiu să-mi răspund. Dar poate că, dac-am să ajung să-nţeleg vreodată care e mecanismul care mă conduce întotdeauna către rochia perfectă, am să găsesc şi răspunsuri pentru dilemele mele răzleţe. Sau, poate, am să simt, pur şi simplu.

Articole pe aceeasi tema:

Niciun comentariu

Lasa un raspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.