Jurnal

Sub papucul lui iubi

6 martie 2014

devil[10]Mi se tot spune, pretutindeni, că într-un cuplu există întotdeauna unul care iubeşte mai mult şi unul care iubeşte mai puţin. Unul care ştie mai multe şi unul care ştie mai puţin. Unul care e mai creativ şi unul care, dimpotrivă, gândeşte mai în afara curcubeului, dar că asta n-ar fi neapărat o problemă. Şi mi se mai spune că întotdeauna trebuie să fie unul care să comande şi unul care să execute. Unul care să-l ţină pe celălalt sub papuc, şi celălalt care să accepte cu înverşunare această situaţie.

Ei bine, dacă sunt de acord cu primele trei, pentru că, într-un fel, cred în principiul semnelor contrare care se atrag, cu ultimele două nu pot să fiu deloc de acord. Pentru că, până la urmă, ideea de cuplu nu e despre cine-l subjugă primul pe celălalt. E, dacă vreţi, despre a fi pe aceeaşi lungime de undă cu cel de lângă tine. Nu cu un pas înainte sau înapoi, mai la stânga sau mai la dreapta. Nu. Ci, exact ca-n unul dintre citatele alea celebre pe care le citeşti pretutindeni (şi pe care eu nu pot să le mai sufăr de atâta popularitate), e despre a merge-n aceeaşi direcţie, împreună.

Cu toate astea, cunosc câteva cupluri care funcţionează exact după acest principiu al subjugării. Cum o dai, cum o interpretezi, unul comandă şi celălalt (se) execută, ca-ntr-un serviciu în care unul e şef şi celălalt doar un simplu executant, plătit să realizeze comenzi precise. Şi, să mă scuzaţi, dar mie-mi dă cu virgulă şi nu prea pot să-i înţeleg, oricum aş ntoarce dovezi şi ipoteze, de pe-o parte pe alta a cuplului… îndrăgostit.

Însă, recunosc, poate că neînţelegerea mea are nişte rădăcini mai profunde care mă fac să mărturisesc şi să realizez eu, una, nu m-aş putea împăca cu un astfel de stil de viaţă, deşi recunosc că în unele momente de slăbiciune, mi se pare mult mai comod să am pe cineva alături care să-mi spună exact ce să fac, prilej cu care mi-aş mai odihni puţin mintea invadată de toate gândurile împovărătoare care mă urmăresc la fiecare pas. Dar apoi îmi spun că asta m-ar face, probabil, să mi se atrofieze toate opiniile, pentru că cine, sub indicaţii precise, s-ar mai obosi să gândească şi să execute propriile mişcări?

Pentru că, din nefericire, femeile pe care le cunosc eu şi care primesc comenzi de la iubi, par să fie absolvite de absolut orice părere proprie. Şi, de fapt, asta e mai dureros, pentru că metamorfoza asta se vede nu doar în felul în care ea îl aşază pe iubi în centru universului ei, ci şi în maniera în care tinerele îndrăgostite expun, cu gingăşie, motivele şi pretextele cu care îşi scuză frecvent propriile absenţe din circumstanţe în care prezenţa lui nu e solicitată raportându-se, de fiecare dată, la orarul lui ca fiindu-le reper sublim şi absolut.

Părerile lui sunt părerile ei. Brusc, „el crede, el face, el drege, el ştie mai bine” devine un soi de crez nebun şi de sintagme repetitive care mă scot pe mine din sărite şi din pepeni la fiecare expunere. Şi, de cele mai multe ori, mă scot şi din raza lor de acţiune unde n-aş vrea, cu opiniile mele independente, să le tulbur cu niciun preţ echilibrul amoros…

E posibil ca, într-un cuplu în care unul conduce şi celălalt execută, să existe o iubire onestă şi sinceră? Eu nu cred, nu ştiu, nu mi se pare… Dar poate că, în independenţa mea singulară, greşesc şi, de fapt, această formă nemascată de control e secretul care-i face pe unii să fie atât de fericiţi şi de longevivi împreună. Iar eu, pentru că n-am înţeles asta până acum, crăp de invidie şi scriu pe blog despre ei în cea mai răutăcioasă formulă din lume.

Articole pe aceeasi tema:

7 Comentarii

  • Raspunde Escu 6 martie 2014 la ora 12:51

    eh..o sa mai cresti, o sa mai inveti, o sa afli pana la urma cum sta treaba! 😉

    • Raspunde Alexandra Bohan 8 martie 2014 la ora 16:58

      Escu, sunt convinsă! Dar nişte idei precoce, aşa, n-ar strica.

  • Raspunde Dobrica 6 martie 2014 la ora 22:24

    Uite idee. Privesti problema prea transant. Adica pot sa oferi iluzia cuiva ca el comanda. Sau poti chiar sa o faci pentru binele relatiei. Bine exista o limita si pentru asta.

    • Raspunde Alexandra Bohan 8 martie 2014 la ora 17:00

      Dobrică, nu contest că sunt tranşantă, dar cred că persoanele la care m-am referit eu nu se joacă de-a controlul, ci trăiesc asumat cu stilul ăsta de viaţă. Dar eu am să ţin cont şi de ideea asta la car enu mă gândisem, să vedem ce se-ntâmplă.

  • Raspunde Andra 7 martie 2014 la ora 22:48

    Sa-ti raspund cu un citat: Unele fiinte sunt sortite sa joace in dragoste rolul al doilea, adica rolul devotamentului si al abnegatiei, rol care totdeauna este jucat numai de sufletele mari. De la Honore de Balzac citire.

    • Raspunde Alexandra Bohan 8 martie 2014 la ora 17:03

      Andra, citatul acesta nu-l ştiam. Îţi mulţumesc că mi l-ai scris, e o temă de meditat. Când îi dau de capăt, poate redactez şi-un text pornind de la el. Între timp, îţi spun „La mulţi ani!” şi-ţi urez o primăvară de vis!

  • Raspunde Andra 8 martie 2014 la ora 19:17

    La multi ani si tie! Si sa ai un an frumos! Si bun, bineinteles.

  • Lasa un raspuns

    Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.