Jurnal

Sunt cu… Am pe… Mă văd cu…

9 martie 2014

Când sunt abordaţi dintr-un unghi cu tentă personală, cei care sunt angajaţi într-un cuplu folosesc cele mai ciudate formule. „Sunt cu cineva”, obişnuim să spunem dacă suntem întrebaţi care ne e statutul amoros. „Am pe cineva” afirmăm cu mândrie sau cu regret, în funcţie de calitatea (cererii) interlocutorului. „Mă cam văd cu cineva”, încercăm să refuzăm politicos o invitaţie, o cerere, o propunere curajoasă a unei persoane de sex opus.

Dar câţi dintre noi avem, de fapt, curajul să declarăm deschis, spre exemplu, că „iubim pe cineva”?

Întreb asta pentru că acum câteva zile am avut o întrevedere cu o persoană care îşi propusese să-mi povesteacă despre o oportunitate de afaceri. Şi, din una-ntr-alta, pentru că discuţia a alunecat şi pe fronturi mai personale, interlocutoarea mea mi-a spus, într-un moment de sincere confesiuni, „eu iubesc pe cineva acum”, continuând cu expunerea unor planuri pe care cei doi şi le-au făcut şi pe care urmează să şi le îndeplinească.

Pentru mine, afirmaţia cu pricina a fost o surpriză. Recunosc că, familiarizată cu tot soiul de formule mai reci, precum cele pe care le-am transcris conştiincios în primul paragraf (şi pe care eu însămi le-am folosit de câteva ori, deşi nu, nu aveam pe cineva…), nu m-am aşteptat la o astfel de mărturisire. Pe de o parte, a fost un moment plăcut. Dar, pe de altă parte, recunosc că asta m-a pus pe gânduri şi că, de atunci, mă tot întreb dacă facem asta pentru că suntem superficiali sau dacă, de fapt, alte motive -nesiguranţă, spre exemplu- stau la baza alegerii acelor formule impersonale pe care le folosim drept scut când povestim despre noi şi despre iubirile noastre.

E atât de greu să afirmăm că iubim pe cineva la nebunie? Că, de fapt, suntem îndrăgostiţi până peste cap şi că de asta refuzăm alte propuneri? Că tânjim după persoana iubită de fiecare dată când nu e lângă noi şi că, în afară de ea, nu ducem lipsă de nimic? Ne temem că asta ne face să părem proşti, slabi, vulnerabili? Ni se pare suspect să facem astfel de afirmaţii, pentru că nimeni altcineva nu le foloseşte în mod frecvent? Sau, de fapt, nu ni se pare necesar să (ne) explicăm şi, ca să scăpăm de alte propuneri, ne folosim de scuzele cele mai la-ndemână?

De ce aleg oamenii formule standard pentru lucruri care sunt, de fapt, extraordinar de personale? Mă gândesc că, un astfel de răspuns… „altfel”, sincer în descrierea lui entuziasmată, ne-ar face să părem mai convingători şi mai autentici în refuzul şi iubirile noastre…

Articole pe aceeasi tema:

Niciun comentariu

  • Raspunde Bogdan 9 martie 2014 la ora 23:04

    In primul rând, iubirea rostită cu emfază sună teatral și fals. Să o mărturisești străinilor este un gest forțat, pare că o afirmi ca să te convingi tu însuți că așa e. Apoi, tocmai pentru că reprezintă ceva atât de personal, restul lumii nu trebuie să fie părtaș; nici măcar nu e nevoie să știe cineva, iubirea se consumă în tăcere, trebuie să rămână un secret între doi oameni. Afirmația „iubesc pe cineva” deschide cutia Pandorei, e o invitație la alte și alte întrebări; răspunsul impersonal te pune la adăpost, detaliile rămân nedezvăluite. Cu toate astea, precauția joacă rolul cel mai important în toată atitudinea asta rezervată; ce te faci când, peste timp, te trezești întrebat: „și ce s-a mai ales de marea ta iubire”? Sunt șanse mari să te doară răspunsul pe care trebuie să îl dai.

    • Raspunde Alexandra Bohan 13 martie 2014 la ora 22:13

      Bogdan, n-am spus că trebuie să fie o mărturisire legată doar de marea iubire. În fond, catalogăm fiecare dintre iubirile noastre ca una mare (sau nu?!), dar eu, personal, nu consider că replica aceasta e un pretext pentru alte curiozităţi. Dimpotrivă, eu cred că asta ar trebui să închidă nişte discuţii, nu să le deschidă. Pentru că afirmaţiile de acest fel sunt menite să oprească nişte întrebări, nişte curiozităţi, din a exploda.

      Eu, una, nu am cerut detalii. M-am mulţumit cu replica asta şi am rotit discuţia către alte aspecte. Dar, probabil, majoritatea oamenilor ar face altfel. Nu contest.

  • Raspunde Dex 9 martie 2014 la ora 23:48

    „De ce aleg oamenii formule standard pentru lucruri care sunt, de fapt, extraordinar de personale?” – in propozitia asta ti-ai raspuns singura chiar daca in urmatoarea cauti inca un raspuns vag/hilar/copilaresc/imatur/de12ani/din-lipsa-de-ocupatie/wtf…

    Sa-ti traduc cubintele tale poate nu ai avut rabdare sa recitesti: formule standard se folosesc cand sunt lucruri PERSONALE! Si nu o sa fac comparatii la lucruri personale…

    • Raspunde Alexandra Bohan 13 martie 2014 la ora 22:15

      Dex, eu încă nu înţeleg nevoia oamenilor de a se ascunde după deget, când ar putea să mărturisească onest un astfel de lucru ca să pună capac tuturor altor nelămuriri. Dar poate că greşesc şi e mai bine să oferi un răspuns tipizat, pe măsura lucrului de ferit de ochii curioşi ai lumii.

  • Raspunde Lucian Mustață 10 martie 2014 la ora 12:21

    Două lucruri m-au amuzat în articolul tău:

    „cei care sunt angajaţi într-un cuplu folosesc cele mai ciudate formule” – o formulare destul de atipică

    și

    “«eu iubesc pe cineva acum»”

    care, în funcție de context, poate avea nenumărate interpretări.

    Referitor la problema ta, Dex de mai sus cred că a fost cel mai aproape de „adevăr”. Sunt lucruri personale, ieșim în lume cu ele pretipărite. Din câte știu eu, dragostea exprimată în public poate exprima cel mai adesea reacții adverse și arătat cu degetul…

    • Raspunde Alexandra Bohan 13 martie 2014 la ora 22:18

      Lucian, în contextul despre care am povestit eu aici, replica nu a venit ca un răspuns la o întrebare, ci spontană, dacă vrei, iar eu, nu ştiu de ce (pentru că sunt altfel, probabil…), nu am simţit nevoia să cer informaţii suplimentare. M-am mulţumit cu afirmaţia asta şi am preferat să nu adresez întrebări suplimentare pentru că subiectul în sine nu mă priveşte. Dar, nu ştiu, mă gândesc că probabil alţii ar dori să ştie mai mult, deşi o astfel de mărturisire e suficient de explicită, după părerea mea…

  • Raspunde Andra 14 martie 2014 la ora 13:24

    E greu sa spui „Iubesc pe cineva”. E mult prea intima simtirea asta ca s-o impartasesti cu orisicine. Si atunci sunt cu cineva sau am pe cineva sunt mai usor de rostit. Mai e si situatia in care nu esti convins sau convinsa ca iubesti pe acel cineva si atunci de ce sa minti.

  • Raspunde Dex 15 martie 2014 la ora 1:19

    Dumnezeule… Mi-e groaza ce are sa-ti dezvaluie viata in curand… dusuri, sper caldute si culori in nuante de gri, ca asta e maturizarea iar Alba ca Zapada, Cindirella si Ileana Cosanzeana vor pleca usor usor la locul lor la grupa mica. 🙂
    E fascinanta lumea pe care o zugravesti e aproape perfecta, noi, altii insa avem si noi acces la ea in prezenta copiilor, atunci e voie (si e obligatoriu) sa zboare cai inaripati e voie sa ajunga vrejurile de fasole la cer e voie sa se transforme cele mai urate broscute in printi la atingerea unui sarut dar, doar atunci ca in rest trebuie sa dam jos ochelarii roz si sa ne preocupam de 1+1.
    Nu vreau sa distrug corola de minuni a lumii insa … nu suntem toti la fel si nici nu ne comportam la fel, e ok sa avem printre noi si fiinte cu sclipiri in priviri si mers mai mult zburat dar pragul de sus si pe el trebuie sa-l toleram chiar daca da vanatai iar tavanul nu e in stelat ci de beton.
    Sa zic ceva de formule de politete, de formule de adresare de forme de redactare…? de sensul si rolul lor in societate, chiar nu conteaza dar o sa-ti zic ca dragostea e putin mai chirurgicala decat o crezi, din multe aspecte si daca e prea mult dezbatuta nu mai ajunge sa fie implinita. Conteaza mai mult faptele si simtamintele interioare nu retorica inflacarata si convingerea prin teatru a publicului spectator.
    As concluziona ca Fat Frumos s-a stafidit dar tot el e… si acum lucreaza.

    • Raspunde Alexandra Bohan 15 martie 2014 la ora 10:05

      Dex, îţi mulţumesc pentru comentariu! Să ştii că mie chiar mi-a făcut plăcere să-l citesc. Şi-o să ţin cont de observaţiile tale.

    Lasa un raspuns