Jurnal

Inspiraţia nu vine scriind

23 aprilie 2014

writing-a-script_1_8Oamenii au impresia că, dacă reuşeşti să mâzgâleşti din când în când cuvinte cât să încropeşti un eseu, atunci ai să poţi să scrii oricând, oricum, orice, oricui. Dar nu-i chiar aşa. Eu însămi am învăţat lecţia asta pe propriile-mi foi, că inspiraţia nu-i ca pofta ca să vină mâncând, scriind. Inspiraţia se munceşte, se cere documentată, inspiraţia se simte. Şi, uneori, se răzvrăteşte şi te sufocă, te strânge de gât şi de mână, te-apasă pe suflet şi se cere, singură-singurică, (de)scrisă. Şi-atunci se-ncropesc textele, blestemele, revoltele, minunile. Dacă, desigur, pe cer ţi se-aştern constelaţii prietenoase care să-ţi permită să redai, în cuvinte, ceea ce-ai adunat conştiincios în tot procesul acesta complex de căutare.

Nu o dată am rămas cu foile goale. Nu o dată am scris texte slabe, pentru că nişte deadline-uri stupide mi-au cerut musai să scriu un eseu pe-o anumită temă. Dar asta nu m-a descurajat niciodată. Pentru că am ştiut, de fiecare dată, că inspiraţia o să mă strige, atunci când o să-i vină sorocul. Şi n-am greşit. Dimpotrivă, m-am înarmat cu caiete, cu SMS-uri nelimitate ca să-mi trimit propriile idei în inboxul mobil, cu pixuri cuminţi care hibernează-n genţile mele plimbate cu fală prin biblioteci şi prin lume. Să fie-acolo, cândva…

Câteodată, în lupta mea aprigă cu toate cuvintele lumii, mă gândesc trecător că eu nu sunt decât un intermediar. Că există o forţa mai mare decât mine care mă ţine de mână să scriu. Câteodată mi se pare că trăiesc într-o simbioză neînţeleasă cu ideile care se-opresc în mine ca-ntr-o gară pentru că eu le hrănesc şi ele, uneori, zăbovind pe vârfuri, mi se arată în toată splendoarea lor, lovindu-mă cu revelaţii sublime care-mi deschid ochii şi mintea. Şi, când e cazul, şi vreo fereastră-ncuiată care mă opreşte să zbor…

Nu ştiu dacă eu sunt rodul ideilor mele sau dacă, dimpotrivă, ideile sunt cele care mă definesc şi care mă fac să fiu ceea ce sunt. Dar, în timp ce eu îmi port cu fală dilemele blonde prin lume, mă gândesc că sunt un om norocos şi binecuvântat că, măcar uneori, din pana condeiului meu se nasc fraze superbe care mă re-dau pe mine mie în lumea asta-ncâlcită în care mă pierd de-atâtea, nenumărate ori.

Foto: http://www.villagebooks.com/

Articole pe aceeasi tema:

Niciun comentariu

Lasa un raspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.