Carte

Jacob se hotărăşte să iubească, Cătălin Dorian Florescu

26 aprilie 2014

jacob-se-hotaraste-sa-iubeascaE o carte despre supravieţuire şi despre speranţă. E o carte despre puterea de a ierta şi de a merge mai departe. Dar, înainte de toate, e o carte despre curajul de-a o lua, mereu, de la capăt.

Recunosc, după titlu mă aşteptam la altceva. Speram că volumul va ascunde, între coperţi, o poveste furtunoasă de dragoste, dar n-a fost aşa. Însă cartea m-a ţinut cu atenţia vie şi trează până la sfârşit. Şi, credeţi-mă pe cuvânt, am regretat fiecare moment în care a trebuit s-o las din mână şi-am numărat, conştiincioasă, toate clipele până când aveam să-mi reiau fascinanta lectura.

Jacob se hotărăşte să iubească este povestea unui om căruia viaţa i-a rezervat un destin mereu între ciocan şi nicovală. Posesor al unui trecut bogat în istorii cu viteji care şi-au clădit câte-un viitor strălucit nimicind bucăţi de trecut şi conducându-i pe cei din jur şi făcându-i să-l recunoască drept lider, personajul resimte povara acestei moşteniri şi, cumva, se zbate să ducă, mai departe, tradiţia. Însă viaţa pare să nu-i fi oferit şi calităţile necesare -în special forţa fizică- cu care să-şi lucreze pământul şi destinul, aşa că el este renegat de-un tată care-l urăşte, care-l trădează şi care-l „vinde” ruşilor, trimiţându-l în Siberia, şi care-i găseşte drept înlocuitor un copil făcut din flori cu o ţigancă, băiat care se dovedeşte mai înclinat către munca fizică şi către idealul în jurul căruia gravitează toată viaţa tatălui.

Jacob, însă, reuşeşte să evadeze şi, pentru că viaţa-i oferă câteva oportunităţi, el ajunge să constate că, de fapt, împărtăşeşte idealul tatălui său (dragostea pentru pământ şi proprietate) şi decide să se-ntoarcă în satul natal, pentru a-şi revendica drepturile. Acolo, însă, descoperă o metamorfoză neaşteptată a satului care a fost luat sub stăpânire de comunişti şi, în contextul unei nesiguranţe perpetue, personajul se redescoperă pe sine, devenind (clar în ochii cititorului) oglinda tinereţii tatălui său, omul care şi-a clădit perioada de glorie a destinului său cu propriile mâini şi ambiţii.

Mi-a plăcut extraordinar de tare cartea, deşi pe alocuri mi-a dat fiori şi mi-a făcut inima să mi se zbată de teamă şi emoţie, dar cel mai mult m-a liniştit finalul optimist care aduce cu sine iertarea şi promisiunea fiului că-i va asigura, într-un pustiu exil, un acoperiş de-asupra capului. „Am să fac o casă pentru noi la capătul lumii.” sună liniştitor şi confortabil, ca o declaraţie de dragoste necondiţionată şi devotată ce răstoarnă orice duşmănie trecută şi suferinţă-ndurată.

Articole pe aceeasi tema:

Niciun comentariu

Lasa un raspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.