Carte

Recitindu-l pe Beigbeder

30 aprilie 2014

Aş rupe astea două pagini din carte şi mi le-aş lipi pe uşa şifonierului, să dau cu ochii de ele-n fiecare dimineaţă. Le-aş citi şi le-aş reciti până le-aş învăţa pe de rost, ca să pot să le citez, din memorie, cu intonaţie, cu revoltă, celor care-mi argumentează, fără a fi citit împricinatul volum, că „Dragostea durează trei ani” pentru că este chiar şi-o carte care zice asta…

Dar fragmentul pe care l-am transcris aici nu e doar pentru ei, e şi pentru cei care au citit cartea şi care ştiu că, de fapt, părerea lui Beigbeder e asta de mai jos. Un reminder, dacă vreţi, cu esenţa cărţii. Cine ştie, poate-o să vă folosească vreodată.

 

ZIUA Z-2
Este o eroare să doreşti o viaţă imobilă. Vrei ca timpul să se oprească în loc, ca dragostea să fie eternă, ca nimic să nu moară niciodată, ci să o ducă, trai neneacă, într-o perpetuă copilărie plină de răsfăţ. Construieşti ziduri de apărare şi tocmai aceste ziduri îţi devin, într-o zi, închisoare.

Acum, că trăiesc cu Alice, nu-mi mai construiesc ziduri. Iau fiecare secundă petrecută cu ea ca pe un dar. îmi dau seama că poţi duce dorul prezentului. Uneori, trăiesc momente atât de minunate, încât îmi spun: „Ia uite! Mai târziu voi regreta momentul acesta; trebuie să nu uit niciodată clipa aceasta, ca să mă pot gândi la ea din nou, atunci când toate vor merge prost.” Descopăr că, pentru a rămâne îndrăgostit, e nevoie ca în fiecare din noi să existe o părticică de insesizabil. Trebuie să refuzi platitudinea, ceea ce nu înseamnă să născoceşti tresăriri artificiale şi cretine, ci să ştii să fii uimit în faţa miracolului fiecărei zile. Să fii generos şi simplu. Eşti îndrăgostit în ziua în care pui pastă de dinţi pe o altă periuţă decât a ta.

Am învăţat, mai ales, că, pentru a fi fericit, trebuie să fi fost foarte nefericit. Fără ucenicia durerii, fericirea nu este solidă. Dragostea care durează trei ani este aia care nu a urcat pe munţi şi nici nu a ajuns în prăpăstii, aia care îţi cade mură-n gură. Dragostea nu durează decât dacă fiecare îi cunoaşte preţul şi e mai bine să-l plăteşti dinainte, altfel rişti să achiţi nota ulterior. Noi nu am fost pregătiţi pentru fericire, fiindcă nu am fost obişnuiţi cu nefericirea. Am crescut în religia confor-tului. Trebuie să ştii cine eşti şi pe cine iubeşti. Trebuie să ai ucenicia terminată, pentru a trăi o poveste neterminată. Sper că titlul mincinos al acestei cărţi nu v-a exasperat din cale afară: bineînţeles că dragostea nu durează trei ani. Sunt fericit că m-am înşelat. Dacă această carte a fost publicată la Editura Grasset, nu înseamnă că spune neapărat adevărul.

Eu nu ştiu ce-mi rezervă trecutul (cum zicea Sagan), dar înaintez, fascinat de groază, fiindcă n-am încotro, înaintez, mai puţin nepăsător ca altădată, dar înaintez totuşi, înaintez în pofida oricărui lucru, înaintez şi vă jur că este frumos.

Facem dragoste în apa translucidă a unui golfuleţ pustiu. Dansăm sub umbrare. Cochetăm pe marginea străduţelor prost luminate, bând Marques de Caceres. Nu ne mai oprim din mâncat. Asta-i viaţa adevărată, în sfârşit. Când am cerut-o în căsătorie, Alice mi-a dat acest răspuns plin de tandreţe, de romantism, de fineţe, de frumuseţe, de blândeţe şi de poezie:

-Nu.

Poimâine se vor împlini trei ani de când trăiesc cu Alice.

Articole pe aceeasi tema:

Niciun comentariu

Lasa un raspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.