Jurnal

După ce mai citeşti despre dragoste

19 mai 2014

what-is-love…într-o zi, te linişteşti. Sau, cel puţin, aşa ţi se pare. Îţi vine să te scuturi de metafore şi te-ntrebi, într-o doară, într-o clipă de-ndoială, unde naiba-i magia? Dar poezia? Dar farmecul? Dar splendoarea? Dar fiorii? Dar conexiunea aia profundă? Dar privirile care vorbesc de la sine? Dar basmul? Dar aripile? Dar finalul fericit?…

Şi, dacă n-ai chef să-ţi răspunzi, îţi spui că nu există aşa ceva. Îţi sufli nasul în batistă şi-ţi spui, printre sughiţuri, că viaţa te-a prostit şi de data asta, oferindu-ţi pe tavă o iluzie în care cred doar naivii. Doar, mă rog, naivii şi-ndrăgostiţii. Că-n realitate există doar nişte reacţii chimice şi nişte conexiuni, există nişte explicaţii care să te convingă şi care, prin simpla lor prezenţă, ştiută şi-atestată, te coboară dintre norii pe care ţi i-ai desenat cu atâta măiestrie şi te aşază, cuminte, pe marginea pavată a unor trotuarelor gri şi-ndurerate.

Şi, acolo, printre pavele şi borduri, cu poşeta greoaie pe-un umăr, cu ochelarii de soare pe cap şi cu părul prins aşa, într-o doară, te ştergi de lacrimi şi zici că, da, asta e. Până aici ţi-au fost iluziile. Până aici s-au aşternut, în faţa ta, covoarele roşu-nchipuite ale basmelor făurite cu-atâta gingăşie-n fiecare vis, în fiecare închipuire, în fiecare început de dragoste… Aici se sfârşesc aşteptările, aici îl laşi pe el, prinţul rătăcit departe de toate imaginile tale, şi tot aici eşti hotărâtă să aşezi un punct (un semn de întrebare?), o renunţare, o armă depusă ca un trofeu, ca un omagiu, ca un simbol tăcut al unui război care s-a dat, neîncetat, în tine.

Şi, mă rog, faci aşa. Şi mai scoţi un şerveţel, îţi mai sufli nasul odată, îţi mai ştergi două lacrimi, respiri adânc, dar te mai bufneşte plânsul puţin şi, în timp ce te străduieşti cu foc să-ţi joci, în public, rolul de femeie puternică şi deşteaptă care ştie, da, da, da, că dragostea nu-i decât o serie de reacţii chimice bine coordonate, îţi mai aminteşti ceva, de un sms drăguţ pe care ţi l-a trimis într-un miez însingurat de noapte sau, ştiu eu?, de o privire cu subînţeles aruncată pe furiş la şedinţă sau de dimineaţa aia în care ţi-a luat o cafea şi ţi-a aşezat-o pe furiş pe birou pentru că te-a văzut obosită şi, mna, s-a gândit că ţi-ar prinde bine, mai ales că-i cu lapte şi-un plic de zahăr, cum, parcă, îţi place ţie de obicei…

Şi, da, îţi aminteşti c-ai citit ceva despre dragoste, despre conexiuni, bla, bla, despre anatomii şi fiziologii şi reacţii chimice, bla bla, şi despre floarea pe care ţi-a cumpărat-o la prima întâlnire -da!…- şi despre, uhm, ataşament şi grijă şi concepte, bla bla, şi, mă rog, şi despre primul sărut şi despre faptul că totul s-a dus şi nu mai e, şi ştii că oricum o să te doară, c-o să fie greu, că, mna, aşa e viaţa şi, uneori, ţi-o mai iei peste inimă, dar, uhm, na, tu eşti femeie deşteaptă şi citeşti cărţi despre dragoste scrise de psihologi care ştiu ei mai bine, din studii şi experimente şi analize şi discuţii că, de fapt, dragostea-i o treabă banală, şi n-are rost să te complici.

Of, cât e de simplu!… Nu?

…de zis şi de scris…

Foto: http://ytiisi.files.wordpress.com/2011/11/what-is-love.jpg?w=600&h=577

Articole pe aceeasi tema:

Niciun comentariu

Lasa un raspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.