Jurnal

14 zile bulversate

29 iunie 2014

N-am mai scris nimic de-al meu, nimic de gând, de inimă, de vis albastru, de două săptămâni încheiate. Iar undeva, pe parcursul lor, m-am gândit de cel puţin câteva ori că poate acesta-i marele final al condeiului meu tocit pe băncile facultăţii, pe băncile pustiile din parc, pe colţuri de inimă şi de copac însingurat în prag de ierni viscolitoare. M-am gândit. Şi, apoi, mi-am imaginat viaţa mea fără scris. Adică, am încercat, de fapt, că n-am reuşit să-mi port imaginea până la capăt, ceea ce m-a făcut să mă răzgândesc, să mă mai gândesc şi să caut iar şi iar inspiraţia rătăcită printre notiţele mâzgâlite ale încă unei sesiuni care s-a încheiat de curând.

14 zile. Îmi tot spun asta, reinventariind dureros lucruri pe care le-am făcut de când nu mi-am mai permis răgazul de a fi doar eu şi-o coală albă şi câteva idei, şi gânduri. 14 zile. 14 zile-n care am fugit de ici, colo, în care m-am ascuns de ploi şi mi-am dorit soare, în care am citit jumătate de carte de poveşti de dragoste, în care am dat ultimele examene, în care am revăzut oameni dragi, am cunoscut alţii noi, m-am plimbat prin parcuri verzi şi îndesate de alţi oameni, am ascultat melodii noi, am dărâmat mituri şi m-am scuturat de frământări vechi, am aplicat învăţături proaspete şi am mai potolit nişte-ndoieli, am văzut, am auzit, am simţit şi am înţeles, iarăşi, că-n imensitatea asta toate au un rost, chiar dacă el nu se iveşte nici după o suită-ntreagă de nopţi nedormite în febra gândului usturător de călător.

După 14 zile bulversate, (m-am hotărât să) revin. Încarc seară de seară condeiul cu cerneală fictivă şi insipraţie autentică şi mă rog, pe ascuns, să mă găsească peste noapte, peste zi, ideile, revelaţiile, splendorile nerostite ale lumii, ca să le dau glas şi formă şi cuvânt, de aşezat în pagină şi-n gând.

Articole pe aceeasi tema:

Niciun comentariu

Lasa un raspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.