Jurnal

Câteva lecţii

6 iunie 2014

life-lessons-from-january-identity-theft-canc-L-QppSH9În toată perioada asta în care am fost aşa, numai pe bucăţi, pe blog, am învăţat şi mi-am amintit câteva lucruri pe care cu greu le-aş fi înţeles, pe deplin, doar din fotografiile cu citate. Şi, dincolo de valul de dezamăgiri obscure din care am luat câteva zdravene înghiţituri, am înţeles, mai presus de toate, că nimic nu te învaţă mai bine ca nevoia şi realitatea şi concretul imprevizibil, nici măcar bună-voinţa scriitorilor sau a share-uitorilor de lecţii de viaţă.

Credeam că, după o perioadă în care viaţa mea a avut parte din plin de astfel de lecţii, în care, mă rog, oameni au venit şi-au plecat, prieteni m-au trădat şi m-au vândut şi apoi m-au uitat, am înţeles din avalanşa asta de fapte cam tot ce se putea înţelege ca să nu mă mai frig şi altă dată. Dar, se pare că, după o vreme în care am încercat să mă păzesc straşnic, am păţit-o din nou. Inevitabil sau nu, acum nu mai are nicio importanţă. Cert este că m-am trezit, ca la-nceputuri, într-o situaţie delicată pe care a trebuit să o gestionez cumva, repede şi eficient, acum, cu maturitatea celor 22 şi ceva de ani, desigur, şi cu diplomaţia exersată-n simulări atât de naive până acum.

Cert e că, din asta, am tras nişte concluzii, ceea ce pentru mine un câştig, în ciuda pierderilor atât de evidente. Aşa se face că am înţeles (a câta oară!?) că oricât de mult îţi vor spune citatele şi sfaturile şi oamenii că trebuie să faci bine, ca să primeşti bine, uneori o să ţi-o iei. Alteori n-ai să faci bine, nu pentru că eşti plin de intenţii rele, ci pentru că, pur şi simplu, s-ar putea să nu-ţi dai seama. Şi-o să ţi se-ntoarcă, mai devreme sau mai târziu sau, dacă ai noroc, în avans. Depinde… Însă eu aşez cu desăvârşită încăpăţânare acest fapt pe seama argumentului stupid că suntem oameni şi că, nu-i aşa, e mult mai important să fim fericiţi, decât perfecţi. Deci, uneori e ok s-o dăm în bară, deşi ideal ar fi să n-o facem niciodată.

Am mai învăţat, apoi, că este extrem de dificil când depinzi de alţii. Dar, desigur, nici nu poţi să trăieşti singur. Însă e mult mai bine să ai planuri de rezervă, pentru orice eventualitate, dar mai ales pentru eventualitatea în care rămâi singur, în absolut orice situaţie. Şi, tot legat de asta, dacă vrei ca un lucru să fie bine făcut, e musai să-l faci tu. Chiar dacă ziua ta are tot 24 de ore şi chiar dacă nu e treaba ta, uneori e mai eficient să duci tu task-ul la bun sfârşit, dacă nu pentru rezultatul în sine, măcar pentru liniştea interioară netulburată de interacţiunea cu nişte proşti care vor încerca, în cele mai tembele modalităţi, să se justifice pueril pentru lenea şi nesimţirea cu care i-a înzestrat natura.

Se mai întâmplă.

Articole pe aceeasi tema:

Niciun comentariu

Lasa un raspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.