Jurnal

O dimineaţă de toamnă în august

29 august 2014

autumn-time-in-nature-wallpaperCa niciodată, în dimineaţa aceasta m-am dat jos din pat zgribulind de frig şi dorindu-mi să mai fi rămas sub cerşaful şi-aşa subţire, păstrând îndelung fărâma aceea de căldură care m-a îmbrăţişat o noapte întreagă. Dar m-am trezit, mi-am trezit curajul visând alături, pe-un colţ de pernă, şi, dintr-un salt, m-am ridicat în picioare, chircindu-mă, totuşi, de frig, în drum spre geamul semi-deschis prin care-mi intra, conştiincios, toamna în casă.

Nu ştiu când s-a dus vara. Îmi strâng braţele într-o îmbrăţişare menită să mă mai scape de frig şi încep să regret pijamaua roz, prea decupată pentru temperaturile nemiloase care se năpustesc în camera mea. Mă ridic pe vârfuri, casc somnoroasă, şi mă îndrept spre-o cafea. Şi, în timp ce mă gândesc dacă n-ar fi cazul s-o-ncălzesc, după ce toată vara am băut cafeaua rece, cu vreo două cuburi de gheaţă eventual, trag pe mine hanoracul gri, călduros ca ursuleţul desenat pe mâneca-i cu pliuri.

Vine toamna. Şi eu, privind pe balcon, fac inventarul unei veri care stă să se ducă, şi-mi vin în minte versuri pe care nu le pot opri, si lucruri pe care n-aş vrea neapărat să mi le amintesc. Îmi spun fugitiv că s-ar cuveni să fac un bilanţ, să aşez pe hârtie ce-am făcut bun şi ce nu, ce n-am făcut şi ar fi cazul să fac, ce aş mai fi putut face şi, mă rog, alte detalii dintr-astea tehnice. Dar mă opresc, îmi amintesc că vara asta, pe final, m-am izbit de multă moarte şi parcă evit să scriu, să povestesc, să rememorez experienţe şi patologii pentru care n-am un leac alungător de suferinţe.

Aş vrea să scriu despre speranţă şi minuni, despre dragoste şi regăsiri, despre lumini şi nu despre umbre. Dar mi-s gândurile vraişte şi negre şi-ncâlcite, precum ghemul moale de mohair din mercerii, şi nu-mi găsesc cuvintele printre noduri, printre scame, printre puf.

Nu prea mai scriu despre dragoste, nu prea mai scriu despre speranţă, nu prea mai scriu, în general. Şi, câteodată, nici nu pot să spun dacă-mi lipseşte scrisul sau nu. Iar asta mă chinuieşte şi mă torturează încet, incert, apăsat.

În dimineaţa aceasta, mă doare-un pic de vară-toamnă, în piept, în dreptul inimii.

Articole pe aceeasi tema:

Niciun comentariu

  • Raspunde Mihaela 30 august 2014 la ora 12:54

    Nici eu nu stiu cand a trecut vara si am fost surprinsa de venirea toamnei asa brusc. M-am trezit de dimineata si era foarte frig in camera pentru ca am uitat geamul deschis si baietelul meu care doarme dezvelit avea picioarele sloi. Asa ca mi-am luat hanoracul de iarna, am baut o cafea fierbinte si m-am gandit la ce sa intimplat vara asta. Am amintiri frumoase, plimbari, concedii, amintiri, dar acum urmeaza toamna cu noi provocari, cu inceperea gradinitei, emotii.
    Sfatul meu e sa continui sa scrii indiferent ce s-ar intimpla pentru ca scrisul te elibereaza.

  • Lasa un raspuns

    Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.