Jurnal

Just because the shoe fits…

22 august 2014

image…doesn’t mean you have to wear it.

Nu-mi amintesc unde am auzit fraza asta. Sunt sigură că într-un serial, nu-mi amintesc care, dar nu are nicio importanţă, atât timp cât nici Google nu m-ajută prea tare. Cert e că mi l-am amintit într-o împrejurare neprogramată genetic, şi m-a răzbit în moalele capului şi-o revelaţie, căci altfel mi-e tehnic imposibil să scriu, dând curs gândurilor care mă chinuiesc haotic în fiecare secundă a drumului meu prin viaţă.

Doar pentru că pantoful se potriveşte, asta nu înseamnă că trebuie să-l şi porţi. Şi e un mare adevăr, dacă stăm să-l judecăm la rece şi, mai ales, dacă avem curajul să transpunem zicala şi-n viaţa reală. În dragoste, mai ales. Pentru că acolo ne doare pe toţi, iar dacă nu ne doare, ceva e-n neregulă, înseamnă că ne-am pierdut simţirile pe undeva, Dumnezeu ştie pe unde…

Cunosc o groază de cupluri. Unele (puţine…) sunt de-a dreptul reuşite. Altele se târâie prin viaţă într-un dans chinuit, moleşitor. Altele staţionează, pentru că unul vrea înapoi, iar celălalt înainte. Şi o altă categorie gravitează prin univers, intercalând uneori distanţe care mai mult îi despart pe amorezi decât îi apropie.

Desigur, idealul nostru, al tuturor, e să ne găsim pe lume marea iubire. Perechea potrivită. Jumătatea perfectă. Numai că, în timp ce unora li se oferă şansa la reuşită din prima, alţii îşi tot încearcă norocul din aproape-n aproape, orbecăind epuizant de disperat prin universul acesta infinit de mare. C-aşa-i în viaţă, nu ne ies tuturor toate la fel, unora li se oferă pe tavă, iar alţii trebuie să transpire pentru ţelurile proprii, mai mult sau mai puţin metaforic.

Numai că-n multe dintre căutările noastre, constatăm că ne potrivim cu multă lume. Şi ne spunem frecvent că poate-ar trebui să ne oprim căutările aici, undeva, într-un punct în care pare să existe un gramaj decent de compatibilitate şi că, în fine, am putea să respirăm uşuraţi că ni s-a oferit o şansă la echilibru.

Dacă e vorba de pantofi, şi-i cumpărăm pentru că ne plac şi pentru că ei ne fac să ne simţitm splendid, constatăm într-o zi că ne rod, că nu-i putem purta decât la drumuri scurte şi că, de fapt, răsuflăm mult mai uşurate când îi descălţăm decât atunci când îi purtăm, deşi, fir-ar să fie!, ni se potrivesc de minune, orice-am îmbrăca şi dezbrăca şi încerca în materie de haine şi trăsături… Sau s-ar putea să ne obosească, să ne rănească şi să ne tortureze paşii executaţi cu fragilitate, strop cu strop, pe cele mai alese alei pietruite cu fineţe. Însă toate acestea-s detalii la care nu te gândeşti când faţa pantofului îţi ia ochii şi minţile şi banii, deşi orbirea asta te costă, uneori, mai mult decât ţi-ai dori şi imagina în splendidul moment înşelător al deciziei…

Dar s-ar mai putea întâmpla şi altceva. S-ar putea să ţi se aşeze pe suflet senzaţia grea că parcă lipseşte ceva, feeling-ul ăla, artificiile, roiul de fluturi, certitudinea intuiţiei, aprobarea divină. Şi să-ţi spui că nu e nevoie, că poţi să trăieşti şi fără, că vrei să-ncerci, că ţi s-a acrit să mai cauţi, să mai speri, să mai aştepţi. Şi, într-o zi liniştită, cu-ndoieli şi alte schimbări meteorologice, karma s-ar putea să-ţi trântească-n faţă toate semnele pe care te-ai încăpăţânat să le ignori şi să constaţi, târziu, prea târziu, că n-ai greşit când ai ezitat…

Doar pentru că pantoful se potriveşte, asta nu înseamnă că trebuie să-l şi porţi. Şi e exact la fel şi-n dragoste. Şi, probabil, şi pretutindeni altundeva. În viaţă, cel puţin.

Foto: pinterest.com

Articole pe aceeasi tema:

Niciun comentariu

Lasa un raspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.