Jurnal

Dragostea-tester şi raionul de cosmetice

9 septembrie 2014

Makeup CounterAm şi eu, ca orice femeie, slăbiciunea cosmeticelor. A rujurilor care să completeze desenul perfect colorat al ochilor, al fardurilor mate sau uşor sidefate care să dea strălucire privirii, a creioanelor cu textură moale cu care-mi conturez minuţios colţuri şi unghiuri pe care le vreau scoase din umbră. Şi asta, de obicei, presupune să ştii de ce ai nevoie şi să-ţi cumperi. Dar, până ajungi să ştii, e imperios necesar să testezi. Să cauţi, să alegi, să încerci. Şi, desigur, să plăteşti pentru achiziţia cu pricina.

Eu, însă, nu fac parte din tagma celor care-şi cumpără de dragul de a testa orice noutate. Aleg şi cumpăr în funcţie de nevoie, şi nu îmi umplu cutiuţa cu miracole mai mult decât pot folosi într-un interval de timp limitat de termenul de valabilitate înscris conştiincios pe etichete doar pentru a nu-mi diminua senzaţia posesivă a saţietăţii. Şi pentru că am, în general, provizii cu care să pot să dau viaţă, în fiecare zi, ideilor menite să ascundă tristeţi şi cearcăne de peste noapte, nu alerg după cosmetice decât atunci când am de înlocuit un produs terminat sau mi se năzare nevoia de ceva nou, pentru un alt artificiu în materie de make-up.

Cu toate astea, mă gândeam deunăzi, pe când căutam cu febrilitate un ruj cu care să-l înlocuiesc pe cel pe care îl folosesc deja, cât de mult ni se aseamănă căutările. Cumva, înlăuntrul nostru, ştim mereu ce avem nevoie. Dacă avem noroc să ne descoperim nevoia la timp şi s-o transformăm miraculos şi în ceea ce vrem, atunci căutările noastre se simplifică substanţial, de la sine. Dar, de cele mai multe ori, cele două entităţi (a vrea şi a avea nevoie) se plimbă prin capul nostru independent şi separat, ca după un divorţ urât, ceea ce conduce la o suită de încâlceli care ne lasă, frecvent, câte-un gust amar pe care să nu-l mai uiţi până mori.

Şi cum mă plimbam eu aşa, ca un visător lucid în căutarea vitează a unui nou ruj care să mă completeze (zic eu) perfect, îmi sare-n ochi o mostră pe care mă reped s-o testez. O desfac, o-ntind pe mână şi-mi place. Şi, cu puţin curaj, îl aşez pe buze şi mă privesc în oglindă. Iar pentru că, da, categoric îmi place, îl cumpăr şi fug cu el acasă, unde constat, cu stupoare, că e exact (dar exact!!!) la fel cu rujul pe care eu îl folosesc deja de câteva luni bune. Aceeaşi marcă, aceeaşi gamă, aceeaşi nuanţă…

La început m-am distrat pe seama propriei mele naivităţi. Apoi, pe măsură ce am mai avansat cu căutările diversificând locaţia magazinelor şi tot testând, alegând după culoare, şi nu după număr, am concluzionat că am mai testat, de cel puţin 3 ori, exact aceeaşi nuanţă de ruj şi că mi-a plăcut de fiecare dată…

Concluziile mele, zăpăcite din cale-afară, nu pot fi decât următoarele: ştiu că am ales bine de prima dată nuanţa trandafirie care mi-e dragă şi utilă, şi ştiu c-aş alege-o din nou, dintr-o mie, dintr-o sută, din orice cutie. Şi doi, poate că aşa e şi-n dragoste, uneori e suficient să ne îndepărtăm un pas ca să vedem imaginea de ansamblu care ne completează şi care ne foloseşte, ruptă din rutina conjugală şi aşezată într-un alt context, cu alte ferestre şi sub alte reflectoare. Doar că, ce nenoroc, ne trebuie tarabe şi mostre care să ne certifice asta întotdeauna în deplasare, niciodată acasă, acolo unde sălăşluieşte ea, de fapt, întreagă şi rotundă…

Însă pentru că alesul cosmeticelor ne ocupă şi aşa prea mult timp şi ne oferă suficientă bătaie de cap, probabil că de aceea nu s-a mai obosit nimeni să inventeze (încă) testere pentru dragoste.

Articole pe aceeasi tema:

Niciun comentariu

Lasa un raspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.