Jurnal

Amăgirile mele. Pe canapeaua lui Yalom

22 octombrie 2014

Fly-book-page-design-wallpaperCitesc, mai nou, în pat, cu telefonu-n în mână şi cu pdf-u-n derulare. Sorb cu nesaţ cuvinte şi mărturisiri şi încerc să adorm, sperând că lectura, ca şi veşnicul, miticul pahar cu lapte cald de dinainte de somn, îmi va face noaptea mai liniştită şi mai odihnitoare. Dar, nu! În schimb, mă aleg cu un miliard de vise, cu alergături prin păduri prin care se ascund personajele din cărţile de aventuri de sub noptieră, cu aşteptările turbulente ale amorezului de personaj feminin tipic rusesc, cu profundele constatări despre dragoste ale înţeleptului Stendhal care analizează şi caută şi vorbeşte despre tot ceea ce au vrut să spună alţii, înaintea sa, când şi-au povestit cu patimă toate acele banale istorisiri de-un neimpresionant erotic cotidian. Şi, ultima surpriză, ultimul vis de-a dreptul turmentat, e cel de aseară, de pe canapeaua lui Yalom cu tavan turcoaz pe care se spun minciuni în jurul cărora se-nvârt, zbuciumate, ipoteze şi concluzii, la care eu nu găsesc, încă, o rezolvare, o soluţie, o oricât-de-mică scăpare.

Şi-atunci mă-ntreb… cum să fac să scap, măcar în vis, de dilemele altora? În ce măsură ar trebui să-mi ordonez ritualurile înainte de culcare, ca să fiu sigură că, odată cu prăbuşirea copertei, las acolo şi numai acolo, între pagini, şi întrebările pentru care mintea mea n-a ajuns, încă, la finalul cărţii, la dezlegarea enigmei?

În fiecare dimineaţă îmi promit conştiincios că, data viitoare, am să mă scutur negreşit de rânduri care mi se lipesc de subconştient ca să nu mai risc să trăiesc, hemodinamic, prăbuşiri dilematice care nu mă privesc. Dar la fiecare apus adăpostit sub plapumă, mi-e imposibil să nu arunc, pe furiş, înainte de somn, un ochi pe înc-un rând, pe înc-un capitol, pe înc-o încâlceală enigmatică născocită de autori iscusiţi şi talentaţi…

Poate că, într-adevăr, cititul e-un drog şi de aici mi se trag, acum, unele coşmaruri, noaptea. Însă nu prea sunt convinsă că vreau să mă las, aşa că am decis să continui, să nu mă opresc, să nu întrerup o rutină personală asumată care poartă pe aripi o aromă sadică şi chinuitor de dulce.

Că, vorba aia, ce-aş fi eu fără toate vieţile alea pe care le trăiesc, citind, şi care nu încetează să vibreze-n mine, în cele mai întunecate momente ale zilei?

#dilemablonda

Articole pe aceeasi tema:

Niciun comentariu

Lasa un raspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.