Jurnal

Colindând prin librării

6 decembrie 2014

bookstore-picAseară am avut, ca niciodată, o oră liberă între două revederi. Şi, pentru că toate drumurile duc la Palas, mi-am zis să folosesc eficient timpul şi să mai arunc un ochi pe ce mai e nou prin oraşul înaripat cu zâne de carton şi fluturi de plastic. Şi-am întrat într-o librărie, unde, ca niciodată, era o îmbulzeală fantastică. Am ocolit domol standul cu noutăţi editoriale, am bifat titluri despre care am auzit, mi le-am reamintit pe cele pe care mi-am propus să le citesc şi, după o scurtă plimbare printre coperte strălucitoare, m-am aşezat la raftul cu cărţile lui Isabel Allende, aranjat undeva, la 20 de cm deasupra capului meu. Pentru că nu era nimeni în jur, mi-am permis gestul intim de a-mi trece degetul peste cotoarele cărţilor, într-o întindere demnă de un cascador iscusit. Şi, cuprinsă de senzaţia ciudat-tactilă de-a intui starea de dincolo de cuvintele gravate în culori, aud, deodată, o voce postată în spatele meu care mă-ntreabă, domol, „pot să vă ajut cu ceva?”.

Am tresărit ca un copil prins la borcanul interzis cu dulceaţă. M-am retras şi am zâmbit, spunând că mă descurc. Şi după câteva minute în care librarul, neconvins, m-a mai privit o perioadă, am încercam să reiau procesul din punctul în care rămăsesem. Dar n-a mai fost la fel. Tremuram uşor, încă posedată de senzaţia acută că am fost prinsă, încât nu m-am mai putut concentra. Pierdusem contactul, şi, prin urmare, nu mai avea nici un rost să încerc să mai „citesc” senzorial cărţi pentru care mi-am propus să găsesc, cât mai curând, timp de lectură.

M-am reorientat către alt raft, unde am răsfoit absent câteva pagini. Dar am vibrat continuu, până am ieşit din librărie, şi n-am reuşit să scap de senzaţia aceea a sperieturii decât târziu, foarte târziu, după ce am ieşit din magazin. Şi mă gândeam aşa, mergând pe aleile luminate ale parcului, că există în lumea cărţilor o doză de fascinaţie care te transpune în stări pe care nu ai cum să ţi le explici. Sunt cărţi care te hipnotizează şi rafturi care te seduc şi te prind. Şi, brusc, ţi se aşază o perdea de idei peste ochi şi nu mai vezi, nu mai auzi, nu mai simţi nimic în jurul tău. Până te opreşte cineva şi tresari şi te întorci, brutal, la realitate, ştiind că lucrurile nu vor mai fi niciodată la fel.

Îmi place să colind prin librării.

Foto: http://eurekabooksellers.com/

Articole pe aceeasi tema:

Niciun comentariu

  • Raspunde Violeta 9 decembrie 2014 la ora 16:00

    Daca nu ai citit romanele Isabelei Allende, iti recomand sa-ti faci timp pentru ele caci sunt fabuloase: atatea trairi, sentimente, intrigi incat iti pare o catastrofa sa lasi cartea din mana si sa faci alteva, ca si in cazul lui Zafon, de altfel. Lectura placuta!

    • Raspunde Alexandra Bohan 11 decembrie 2014 la ora 6:38

      Violeta, am citit doar Paula, şi, recunosc, m-a tulburat cartea. Însă m-au şi zăpăcit numeroasele referinţe la celelalte cărţi ale Isabelei Allende, aşa că m-am gândit la un moment dat că poate nu a fost cea mai inspirată alegere pentru familiarizarea mea cu stilul autoarei. Dar mi-am propus, în curând, să remediez acest aspect al confuziei.

    Lasa un raspuns

    Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.