Jurnal

Dovezi de nesimțire umană

15 decembrie 2014

Mi-am început splendid ziua de luni cu o porție zdravănă de nervi întinși la maxim. Pentru că, în ciuda gândurilor pozitive cu care am plecat de acasă și în ciuda atmosferei de iertare, pace, donații și fapte bune care plutește în aer, în calea mea au ținut morțiș să se arate (și să se și manifeste) niște nesimțiți.

Episodul 1, la bancă

Lucrez de ceva vreme cu cei de la ING și îmi place foarte mult de ei pentru că serviciile lor se pliază constant pe nevoile mele. Și, mai ales, îmi place că pot să fac o multitudine de operațiuni la bancomat, fără să mai pierd timp la ghișeu. Numai că acest fapt are și o doză de dezavantaje, cum ar fi să aștepți la coadă la bancomat. Dar asta nu e chiar așa de rău, cozile nu sunt nesimțit de lungi, așteptarea nu e exagerată. Deci, dezavantajul e relativ.

Numai că, astăzi dimineață, în fața mea erau trei persoane la două bancomate. Unul nu funcționa, deci ne-am conformat într-o coadă cuminte la un singur bancomat. Numai că, de ce să nu apară de la ghișee o duduie angajată cu o altă duduie, clientă, să se bage exact în fața mea, să aștepte să termine persoana dinainte operațiunea și să o îndrume pe clientă să își facă operațiunea?

Aș fi putut să mă scandalizez mai devreme. Dar eram teribil de curioasă să văd până unde merge nesimțirea umană. Motiv pentru care am lăsat-o pe duduia clientă să introducă respectivul card ca să fac observația că eram și eu la rând, tot la bancomat.

Duduia angajată mă privește uimită, își cere scuze și precizează că nu și-a dat seama, că s-a amețit cu atâta lume acolo (adică ele două, eu și încă o persoană care vorbea la telefonul lor) și că nu credea că eu aștept la rând. Serios?! Adică de ce naiba aș sta la coadă într-o bancă, luni dimineața, cu cardul într-o mână și cu portofelul în cealaltă dacă nu aveam treabă la bancomat?

Asta se cheamă, și vă rog să nu mă scuzați, nesimțire. O dată, pentru că nu a respectat distanța convențională de efectuare operațiuni a persoanei din fața mea și doi, pentru că nu m-a respectat pe mine, tot clientul lor, așezat la rând.

Am plecat scârbită de atitudinea duduii. Dar, totodată, mi-am reamintit ceva: educația nu ține de vârstă și nici de prețul țoalelor care decorează trupuri cu pretenții.

Observație: un mesaj pentru „doamna” cu pricina: data viitoare ați putea să rugați să vi se dea voie în față. S-ar putea să fiți surprinsă cât de înțelegător și politicos este tineretul din ziua de azi. 🙂 Eu, una, sunt. Dar dumneavoastră ați ratat șansa de a constata asta.

Episodul 2, Cargus Curier

Primesc acum mai bine de o săptămână un e-mail că am de primit un plic pentru care voi fi contactată în curând. Numai că la mine „curând” s-a făcut „târziu” și, ca în vers, „târziu s-a făcut mult prea târziu”. Dar apoi, când aproape mă consolasem cu ideea ne-sunatului, sâmbătă mă apeleaza curierul. Alo, alo, bună ziua, bună ziua, sunt de la Cargus, am un plic, ajung în 5 minute.

Îi explic lui nenea că nu sunt acasă, că frumos e să anunțe de dimineață când vine ca să îi spun dacă mă găsește sau nu. Dar eu vorbesc, eu aud, și situația aceasta se repetă de fiecare dată.

Așa că stabilim de acord că sunt acasă dupa 3. Mai exact la 3 și jumătate. Și aștept. Și aștept. Și am așteptat mult și bine până azi dimineață, la 11.30, când nenea sună din nou ca să îmi spună aceeași placă: e prin zonă și…

I-am explicat că eu nu sunt. Am fost sâmbătă, cum am stabilit. Și plină de revoltă, i-am spus ca eu nu am cum să mă întâlanesc cu el până joi, că am un program care nu se desfășoară acasă. El zice ok, ne auzim joi, și eu îi precizez că nu e serviciu de curierat ca să livreze peste o sută de zile. El zice da, dar sunt multe plicuri, și el nu are ce face, își cere scuze, și ne auzim joi. Sper că nu tot așa cum ne-am auzit și sâmbătă, închei, și-i închid telefonul în nas înainte de a ceda tentației de a-i adresa și alte urări, numai de bine.

De ce nu ne place să ne facem treaba bine? De ce trebuie să ne luăm angajamente pe care nu le putem respecta? De ce pornim de la premisa că dacă cineva e mai tânăr nu merită același respect pe care suntem dispuși să-l arătăm cuiva mai în vârstă?

Pentru că, probabil, uneori ne face (o sadică) plăcere să perpetuãm nesimțirea asta înrădăcinată adânc în ADN-ul brut al unor triburi ce alcătuiesc poporul român.

Articole pe aceeasi tema:

Niciun comentariu

  • Raspunde Andrei 15 decembrie 2014 la ora 23:09

    Haha! N-are nici o legătură că esti tânără. Ar fi facut la fel cu oricine.

  • Raspunde Andrei 15 decembrie 2014 la ora 23:16

    Si nu le face nici plăcere. Nu e ca un sistem echilibrat în care ceva dezagreabil pt tine e compensat de ceva agreabil pt ei. Sunt doar nepăsători și superficiali.

  • Raspunde Sebastian Mihail 15 decembrie 2014 la ora 23:38

    La ING era sigur faza cu client nou care şi-a deschis cont la ei şi voia să-i arate ce şi cum e cu cardul şi bancomatul. Dar da, putea să ceară voie. Dar am impresia că totul ţine de o anumită psihologie, unii sunt mai slabi şi se lasă influenţaţi de chestii gen: clienta asta e îmbrăcată nu-ştiu-cum (pac! se formează imaginea de „cineva” şi atunci intervine obedienţa) sau: ăştia stau aicea la coadă, nişte bieţi-de-ei (şi pac! inconştient apar atitudinea superioară, privitul de sus, etc).

    M-am întîlnit odată în autobuz cu una dintre domnişoarele de la ING-ul pe care-l frecventez eu des şi am fost plăcut surprins că m-a recunoscut şi am stat de vorbă ca doi oameni care se cunosc de multă vreme şi-şi împărtăşesc – timp de două-trei staţii – ultimele evenimente din viaţa lor.

    Despre Cargus parcă ai mai povestit pe aici mai demult, dacă încă e aceeaşi atitudine, atunci le urez multă baftă şi să n-ajungă ca Poşta Romînă. 😀

  • Raspunde Violeta 21 decembrie 2014 la ora 23:18

    Trebuie sa recunosc ca pana acum nu am avut de-a face cu astfel de experiente cu cele doua companii si sunt clientul amandorura.

  • Lasa un raspuns

    Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.