Jurnal

Tu câte cărţi citeşti pe lună?

28 februarie 2015

WP_20140824_00520140824133323Aceasta este o întrebare care mi se adresează frecvent şi pentru care eu nu am, încă, un răspuns prestabilit. Pentru că eu nu citesc beletristică în conformitate cu un orar fix, full-time, ca un job pe care să-l respect sârguincios şi care să mă recompenseze în consecinţă. Cu toate acestea, deşi regret mereu amânarea cărţilor pe care mi le doresc citite şi descoperite, mă străduiesc pe cât posibil să nu le cobor prea mult de pe lista priorităţilor care, în agenda mea, e mereu plină de modificări şi mâzgâleli.

Însă eu am ajuns la o concluzie, aceea că nu contează numărul cărţilor pe care le citeşti. Nu contează dacă sunt multe sau puţine. Contează dacă ţi-au adus ceva nou. Dacă te-au impresionat, dacă te-au făcut să râzi, dacă ţi-au smuls o lacrimă. Contează ideile cu care nu te-au lăsat, apoi, să dormi noaptea. Contează rezolvările pe care ţi le-au propus. Şi contează maniera în care te-ai găsit sau regăsit în tot ceea ce ţi-a căzut în mână.

Am cunoscut oameni care se lăudau mereu cu multitudinea de cărţi citite, dar care nu erau în stare să lege o conversaţie decentă cu nimeni. Iar la polul opus, am cunoscut şi oameni certaţi cu biblioteca, dar de la care am avut mult mai multe de învăţat decât de la pseudo-intelectualii care erau preocupaţi să ţină contabilitatea volumelor răsfoite, multe neînţelese.

Aşa că eu nu am un număr de cărţi citite pe săptămână, pe lună, pe an. La ce mi-ar folosi o astfel de contabilitate? În schimb, am o listă de cărţi citite pe care o consult des şi la care mă-ntorc mereu atunci când mi se cer recomandări, răspunsuri, soluţii pe care ştiu unde să le caut, unde să le găsesc.

Articole pe aceeasi tema:

3 Comentarii

  • Raspunde Bookish Style 28 februarie 2015 la ora 10:41

    In anii de dupa facultate am citit in medie cam o carte pe luna, undeva pe la 12-15 carti pe an. Pentru mine e putin pentru ca inainte citeam 3-4 carti pe luna, dar incerc sa remediez „problema” asta. Dar, da, ai dreptate daca citesti si nu esti in stare sa asimilezi idei, sa iti dezvolti imaginatia, dialogul si parerile este un pic degeaba. Oricum sunt tentata sa cred ca cei care se lauda ca citesc mult si totusi nu pot lega o discutie, de fapt mint ca sa para interesanti.

  • Raspunde Violeta 1 martie 2015 la ora 23:24

    Cat am fost la Facultatea de Litere ajunsesem sa citesc o carte pe saptamana, lucru de care nu eram tare mandra caci se pierdea mult din esenta, dar acesta era ritmul impus. Dupa terminarea facultatii mi-am promis ca fac o pauza, dar nu m-a tinut mai mult de doua saptamani – e ca un microb care iti intra in sange si cu care inveti sa convietuiesti. Acum imi promit ca voi citi alte si alte carti, dar sunt datoare vanduta la acest capitol. Intr-adevar nu cantitatea conteaza, ci aportul fiecareia dintre ele la formarea ta, ca om. Restul sunt doar coperti.

  • Raspunde Ciprian 3 martie 2019 la ora 23:10

    In ultimul timp, in jur de doua, trei carti pe luna. Din punctul meu de vedere, e recomandat sa citesti carti, care au legatura cu pasiunile tale. Doar asa poti citi cu placere o carte, care sa te faca sa nu te dezlipesti de ea, sa intelegi ceva din ea si sa o citesti cu drag.

    Ultima carte pe care am citit-o, a fost un roman, Fete Rele , scris de Rebecca Chance. Mi-a placut mult romanul, o poveste plina de erotism. Daca nu-ti place literatura erotica, o sa-ti displaca acest roman. De asta e important, sa citesti carti conform pasiunilor pe care le ai.

  • Lasa un raspuns

    Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.